1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Care sunt misiunile ofiţerilor-ziarişti?

”Agenţii acoperiţi din presă nu vor fi deconspiraţi niciodată”, a spus fostul director al SRI, George Maior, lăsând în urma sa o stare de incertitudine neliniştitoare.

Înainte de demisia sa, George Maior recunoscuse că SRI are agenţi acoperiţi în presă şi că misiunea lor este să adune informaţii utile pentru siguranţa naţională. Admitem că SRI este animat de simţul datoriei faţă de ţară, dar nu putem accepta, pe de-a-ntregul, explicaţia de mai sus. Ea nu acoperă decât o faţă a problemei.

În general, un ziarist nu ştie mai mult decât ştiu ceilalţi interlocutori ai săi: politicieni, funcţionari publici, oameni de afaceri sau colegi de breaslă. E adevărat că el este bine plasat ca să pună toate informaţiile laolaltă şi să creeze un tablou de ansamblu. În plus, curiozitatea lui are întotdeauna ”acoperire”. Întrebările sale, serioase sau în doi peri, au, invariabil, un alibi profesional, dacă nu cumva par o deformare scuzabilă de caracter. Aşadar un ofiţer-ziarist se mişcă mai uşor prin diferite medii, participă la recepţii, inaugurări, serate, traversând societatea în toate sensurile.

Problema stă în altă parte. Aşa cum e uşor de înţeles, un ziarist cu relaţii, unul care să aibă uşi deschise, să fie invitat ici-colo, trebuie să ocupe, în prealabil, o poziţie proeminentă, căci altfel riscă să fie ignorat. Or, aşa cum e alcătuită presa românească, un asmenea ziarist este cel mai adesea un ziarist cu rubrica personală, unul care nu mai scrie articole pur informative, ci unul care expune opinii sau care face ”dezvăluiri”. Ca să contezi în sens social e nevoie în prealabil să deţii o emisiune la televiziune sau să ai spaţiu dedicat pe o platformă cu o audienţă semnificativă.

Dar, aşa cum spuneam, ziaristul-ofiţer e nevoit să-şi întreţină imaginea şi popularitatea şi prin urmare să enunţe opinii care să-l menţină, într-un fel sau altul, în centrul atenţiei. De aici încolo încep dificultăţile. Un asemenea ziarist încetează să fie autentic din clipa în care conţinutul pe care îl pune în mişcare este subordonat exclusiv preocupării sale de a-şi păstra statutul. El nu mai are nicio responsabilitate privind adevărul şi consecinţele spuselor sale, câtă vreme acestea îi slujesc scopului.

Există, de fapt, o multitudine de variante prin care agentul îşi poate menţine statutul public şi care depind de specificul platformei pe care activează: poate fi naţionalist cu panaş sau europeist exigent, poate fi avocat al investiţiilor occidentale şi prieten al ambasadelor, după cum poate denunţa neoliberalismul american şi globalizarea. Aşadar, o problemă cu ziaristul acoperit este că el nu face decât să îngroaşe tendinţa, ”acoperindu-se” cât mai bine prin zelul enunţurilor sale. Ziaristul-ofiţer este un cameleon oportunist prin definiţie, căci scopul său se află mereu în altă parte.

O şi mai bună plasare o pot avea însă redactorii-şefi, căci ei sunt scutiţi de efortul de a fi în centrul atenţiei, fiind mereu în mijlocul lucrurilor în virtutea puterii care li se atribuie. Nu inviţi un reporter la o consfătuire importantă, ci un redactor-şef cu prezumţia că acesta va impune o anume perspectivă subordonaţilor săi.

Nu ne dăm seama care postură e mai eficace din punctul de vedere al serviciilor: aceea a jurnalistului-vedetă sau cea a cvasianonimului cu putere redacţională?

Putem spune, în schimb, ce este mai dăunător pentru viaţa publică. Din clipa în care ofiţerul-ziarist dobândeşte putere în cadrul profesiei, va rezista ispitei de a enunţa opinii favorabile misiunilor sale? Nu va încerca să dirijeze dezbaterea publică, să creeze curente de opinie în favoarea unui lucru sau altul? Nu va organiza campanii cu diferite ţinte? Şi, mai ales, nu va căuta să combată ”anarhia” opiniilor libere, construind un consens ”responsabil” pe mari teme de ”interes naţional”? Nu va publica abundent sondaje de opinie cu ţinte dinainte stabilite? Nu va da publicităţii mărturii „surprinzătoare”, care contrazic aşteptările? Nu va agita excesiv anumite teme pentru a suplini apatia „maselor ignorante”?

E greu de crezut că nu va face acest lucru, mai ales când ştie prea bine că mai sunt şi alţii care o fac. În realitate, noţiunea de „agent acoperit” ar trebui relativizată, căci mass-media a devenit terenul de vânătoare al tuturor acelora care sunt conştienţi de importanţa opiniilor care animă societatea şi care nu mai finanţează organe de presă, ci finanţează de-a dreptul opinii individuale sau întregi campanii: concerne orientate către profit sau organizaţii non-profit recurg la aceste tactici pentru a-şi promova interesele sau viziunea.

Am mai putea enunţa un singur lucru, care trebuie înţeles exact aşa, ca un fapt ambiguu şi oarecum neclar: ziaristul adevărat, fie el bun sau rău, vizibil sau invizibil, simte de multă vreme că nu mai are niciun un control asupra a ceea ce se întâmplă, că e mereu depăşit de curente şi tendinţe cu surse incerte. Cu alte cuvinte că e mereu ”luat pe sus” de un val care îl poartă adesea dincolo de ceea ce şi-a propus sau că este „înecat” în curente de sens contrar.