1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Care este etica militarilor americani?

Ca urmare a gravelor acuzaţii aduse militarilor americani în urma unui presupus masacru în Irak, administraţia Bush depune efoturi în vederea unei rapide elucidări a cazului şi a stăvilirii prejudiciilor pe care incidentul le aduce bunului renume al Statelor Unite şi al armatei americane.

Imagine video de la masacrul din Haditha

Imagine video de la masacrul din Haditha

Potrivit informaţiilor din presă, pînă la finele săptămînii ar urma să se încheie investigarea incidentelor de la Haditha, localitatea irakiană unde ar fi fost comisă uciderea a 24 de persoane civile, între care şi femei şi copii, de către infanterişti americani.Conform raportului , militarii americani au încercat să treacă sub tăcere masacrul.Una din primele consecinţe ale investigaţiilor este decizia Pentagonului de a preda tuturor membrilor americani ai forţelor de coaliţie din Irak, un curs de etică.

Prezentarea oficială a rezultatului investigaţiilor efectuate în cazul Hadittha urmează să fie făcută de însuşi preşedintele Bush care de altfel, pe marginea întrunirii cabinetului la Casa Albă , s-a referit din nou la acuzaţiile emise împotriva infanteriştilor americani care s-ar fi făcut vinovaţi de uciderea a 24 de civili irakieni. Bush a ţinut să precizeze că fiecare militar american care pleacă în misiune în Irak intră în posesia unui codex etic de război , un set de lecţii de comportament omenos : „deja înaintea plecării în Irak bărbaţii noştri sunt familiarizaţi cu sistemul nostru de valori.Repet spre aducere aminte: exigenţele noastre faţă de ei sunt mari , regulile care trebuie respectate în Irak sunt severe” a afirmat preşedintele american.

Un general a făcut precizări referitoare la program: in următoarele 30 de zile toţi militarii americani staţionaţi în Irak vor fi instruiţi în materie de profesionalism militar, de disciplină şi comportament în luptă, vor fi informaţi şi despre orizontul de aşteptare al irakienilor.Toate acestea pentru ca scandalul torturii de la Abu Ghreib să nu se mai repete - ceea ce de fapt totuşi s-a întîmplat. Incidentul a fost relatat la televiziunea americană de James Crossan, unul din militarii americani care au fost răniţi la Hadittha.

„Nu ştiu ce s-a întîmplat ,poate li s-a făcut frică, sau poate că au fost doar furioşi şi au deschis focul.Trebuie să se afle care au fost făptaşii.După ce ai văzut atîta moarte şi distrugeri în jur,devii repede imun şi încetezi să mai reflectezi.”

Imperativul de moment îl reprezintă pentru administraţia Bush limitarea dezastrului moral.Preşedintele american şi şeful Pentagonului au anunţat o necruţătoare elucidare a masacrului şi pedepse severe în cazul militarilor care s-au făcut vinovaţi de comiterea lui.Pe de altă parte generalul William Caldwell şi-a exprimat compasiunea faţă de urmaşii celor ucişi

„Familiilor şi urmaşilor celor care şi - au pierdut viaţa în această nenorocire, le adresez compasiunea noastră.Deplîngem moartea fiecărui nevinovat. Dar permiteţi-mi să precizez: această coaliţie nu tolerează nici un fel de comportament sau atitudine criminală, înafara legilor eticii.”

Coaliţia în schimb ar fi despăgubit – potrivit informaţiilor din presă – urmaşii victimelor şi membrii familiilor , fiecare ar fi primit între 1500 şi 2000 de dolari . Tom Malinowski din partea Organizaţiei Human Rights Watch consideră că despăgubirile acordate nu ar fi expresia unei conştiinţe a vinovăţiei „Dar faptul constituie dovada că civili irakieni au fost ucişi de militari americani, altminteri nici aceste despăgubiri nu ar fi fost acordate.”

  • Data 02.06.2006
  • Autoare/Autor Carsten Schmiester / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1N5
  • Data 02.06.2006
  • Autoare/Autor Carsten Schmiester / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1N5