1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Caragiale, Codreanu şi cei 10 intelectuali

Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale...

default

Ce anume au zis recent 10 intelectuali, în replică la ce-au avut de spus alţi vreo 150 privind prestaţia Eugeniei Vodă ca moderatoare într-o emisiune a televiziunii publice despre Corneliu Codreanu în care a strălucit Ion Cristoiu, nedisimulatul admirator al ex-căpeteniei legionare, se ştie.

Sau unii cred a şti. Eu unul, sunt perplex.

Emisiunea pe care am avut nefericirea de a o urmări, a stabilit, cu aportul invitatului şi cu discreta susţinere şi lipsa de obiecţii a moderatoarei, că defunctul şef legionar ar fi fost, chipurile, un soi de „erou romantic“. Un fanatic? Da, dar, pasămite, apud Ion Cristoiu, al „ideii de onoare, de demnitate".

Pe scurt, Cristoiu nu s-a mulţumit să fie autorul unei cărţi muncite rău, dar nu şi terminate, pe marginea celui care fascinase floarea intelectualităţii rinocerizate din România interbelică, ba suscitase chiar şi vibraţiile admirative, de puber îndrăgostit, ale lui Nicu Steinhardt.

Proteicul Cristoiu, posedat ca întotdeauna de dorinţa de a suprinde, s-a transformat şi în iconograf. Icoana lui nu mai e Ion Iliescu, ci „căpitanul“, a cărui figură o proiectează pe cerul „curat ca soarele“ al României contemporane. Scopul acţiunii e clar. Proiecţia cristoiană îl detaşează eficient pe Codreanu de figura politicianului „corupt“, reprezentant al precarelor democraţii româneşti de acum şi din perioada interbelică.

Că Eugenia Vodă n-a vrut s-au n-a putut să-l contrazică pe Ion Cristoiu, e, până la un punct, dreptul la ignoranţă sau rea-credinţă al unui ziarist. Nu i se poate cere oricui să combine inteligenţa şi rafinamentul argumentelor cu ştiinţa riguroasă a faptelor istorice, mai cu seamă într-o ţară pradă decenii la rând propagandei comuniste şi naţional-comuniste, precum şi celor mai diverse elucubraţii made in laboratoarele securităţii.

Dar unei televiziuni publice i se poate cere să rectifice erori grosolane de jurnalism, comise într-un domeniu atât de sensibil precum cel al extremismului antisemit şi xenofob, propriu ideologiei legionare, care continuă să întunece multe minţi naive în România.

Prin urmare, protestele masive iscate de această emisiune, ca şi decizia CNA de a sancţiona prin somaţie publică televiziunea ar fi putut părea cât se poate de fireşti.

Nu li s-a părut la fel celor 10 intelectuali prestigioşi care au sărit în apărarea Eugeniei Vodă, condamnând gestul CNA. Remarcabil nu e însă doar substanţa criticilor lor, ci textul însuşi al scrisorii. În care citim, între altele că " Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt".

Dar, după ce obţine cu această constatare asentimentul nostru general, autorul sau autorii textului semnat de cei 10 ne informează, că, "pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.

Cum adică? Despre a cui precauţie este vorba? A spaţiului public? A CNA? Sau poate a extremismului şi discursului abuziv? Şi ce înseamnă a contracara o ideologie în numele unei ideologii cu sens contrar? Punem semn de egalitate între o ideologie totalitară, taxată drept "pernicioasă", şi gândirea democratică? În acest proces, cei 10 o cotează pe cea din urmă ca fiind cel puţin la fel de rea precum cea dintâi. Fiindcă gândirea democratică pare să fie, potrivit acestei scrisori certate cu o elementară logică, dacă nu şi cu limba română, izvorâtă din „partizanat”, „calcul strategic” şi „înregimentare conformistă”.

Sigur, CNA nu este uşă de biserică. Scrisoarea celor 10 deplânge pe bună dreptate „dubla măsură”, iţindu-se hidos din ignorarea de către CNA a deşănţatei propagande naţional-comuniste care s-a revărsat asupra telespectatorilor români cu ocazia funeraliilor unui anume poet de curte ceauşist.

Să înţelegem totuşi, din această intervenţie a celor 10, că săvârşirea unui rău autorizează automat comiterea cu impunitate a altor rele similare? Şi că trebuia trecută cu vederea şi sub tăcere deraierea monstruoasă a unei emisiuni despre Corneliu Zelinski Codreanu, rămasă mută cu desăvârşire nu doar în chestiunea crimelor în masă inspirate de căpitan, ci şi în cea a asasinatelor comise chiar cu mâna lui sau la comanda lui directă?

Manciu, Stelescu, Armand Călinescu şi I.G. Duca nu mai sunt printre noi să protesteze. Nici Iorga şi nici evreii omorâţi în masă de către garda de fier sau la incitarea legionară nu se mai pot scula din mormânt să depună mărturie despre adevăratele fapte comise în numele "onoarei" şi "demnităţii" de către emulii căpitanului.

Trăieşte în schimb, bine mersi, nu doar, vai, moştenirea legiunii, ci, din fericire, şi spiritul lui Caragiale. Din scrisoarea celor 10, plină de o sfântă mânie împotriva corectitudinii politice şi a înregimentării conformiste, reiese că, pe de o parte, extremismul ar trebui prompt amendat. Dar pe de alta nu. Sau nu chiar foarte prompt. Din două una. Să se revizuiască, primesc.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz