1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Captivi în sistemul de educaţie

O supapă pentru atmosfera sufocantă a sistemului public de educaţie ar putea fi aşa numitul homeschooling, practicat deja în multe ţări de pe glob.

A devenit evident, mai mult ca niciodată, că reforma şcolii româneşti trebuie să depăşească tentativele timide de a amenaja sistemul pe ici pe colo, conservând ideea şcolii uniforme de tip socialist. Ascultându-l astăzi pe Mircea Miclea, cel care a coordonat Raportul comisiei prezidenţiale şi elaborarea legii educaţiei adoptate în 2010, ai fi gata să crezi că te afli în faţa unui reformator veritabil (v. interviul din Revista 22, 16.07.13).

Într-adevăr, Mircea Miclea are dreptate în anumite observaţii de detaliu, dar în mod ciudat nici măcar aceste lucruri nu se regăsesc în legea promovată de fostul guvern. Iar măsurile care au fost totuşi introduse în lege cu scopul de a stimula performanţa sunt cu totul inaplicabile. Se propune de pildă premierea şcolilor cu performanţe bune. Dar cine şi cum măsoară performanţa? Şi iată că ne întoarcem de unde am plecat: la viciul care rezidă în chiar inima sistemului de evaluare. Legea actuală dacă ar fi aplicată (aşa cum pretinde Miclea) ar oferi un premiu pentru corupţie. Nu există, în schimb, nicăieri în lege o măsură menită să schimbe din rădăcini modul de notare a elevilor la clasă şi de a regăsi o formă de obiectivitate şi exigenţă veritabilă.

Partizanii preşedintelui Băsescu, din pură datorie partizană, se simt datori să laude necontenit reforma din 2010 fără să o cunoască cu adevărat şi fără să ştie ceva despre viaţa de zi cu zi din şcolile româneşti. Din această cauză se perpetuează impresia greşită că s-ar fi făcut o reformă, când de fapt s-au produs doar mici amenajări fără niciun impact profund asupra şcolii. Cine a trăit în preajma şcolii în ultimii ani ştie însă fără urmă de îndoială că absolut nimic nu s-a schimbat. Profesorii sunt aceiaşi şi sunt de multe ori numiţi după criterii obscure, notele se dau la fel, manualele proaste şi programele şcolare supradimensionate sunt neschimbate, totul a rămas exact ca înainte. E cu adevărat un sistem pe care autorii pretinsei reformei nu l-au înţeles şi prin urmare nu au avut cum să-l schimbe.

În schimb a crescut foarte mult sentimentul de exasperare că eşti pur şi simplu captiv în sistemul public de educaţie. Pentru o minoritate cu bani există varianta şcolilor particulare care sunt însă şi ele constrânse prea mult să intre în tiparele generale. E o problemă de fond: dacă şcolile nu au o minimă autonomie, atunci ele vor tinde să semene cu toate celelalte. Şi oricum nu sunt suficiente şcoli particulare cel puţin la nivel liceal. De aceea se răspândeşte tot mai mult sentimentul că populaţia juvenilă a ţării este captivă în cadrul unui sistem toxic, care nu face decât să sleiască puterile tinerilor, abătându-i de la adevăratele lor talente şi posibilităţi.

Şcoala este obligatorie şi ”gratuită”: iată o salvare pentru păturile sociale refractare la exigenţele societăţii moderne, dar totodată o pedeapsă pentru cei care au o imagine mai evoluată despre menirea educaţiei. Dacă sistemul public are o mare doză de inerţie şi nu poate fi schimbat de la o zi la alta, atunci ar trebui ca guvernul să ia în considerare o supapă, care să coboare presiunea în această etuvă sufocantă care este şcoala românească.

De pildă s-ar putea accepta o cale de a evita sistemul şi care este aplicată deja în foarte multe ţări de pe glob: aşa numitul homeschooling. Elevii ar fi cel mult obligaţi să dea un examen semestrial sau anual care să certifice că au atins un anumit nivel pretins de sistemul oficial de educaţie, dar în rest ar fi cu totul scutiţi de servituţile şcolii obişnuite.

Totuşi această minimă liberalizare a şcolii nu ţine loc de reformă. Încă de pe acum toţi cei interesaţi şi apţi să participe ar trebui să reia iniţiativa reformei într-o manieră mai serioasă şi mai amplă de astă dată. Dar în prealabil ar trebui ca toată lumea, trecând peste sentimentele politice de o clipă, să recunoască că pretinsa reformă a fost doar o schiţă eşuată.