1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Capcanele terorismului şi victoria libertăţii

Ne priveşte? Evident! Nu doar pentru că a fost atacată Franţa, Europa, libertatea, pentru că suntem în NATO şi UE. Ci pentru că dacă nu-i rezistăm, noaptea raţiunii ne va învălui continuând să ni-i ucidă pe cei dragi.

E deci obligatoriu, dacă nu ne-am pierdut şi ultimul rest de respect faţă de noi înşine, să ne solidarizăm total cu victimele neantului islamist abătut prin faptele unor terorişti asupra publicaţiei Charlie Hebdo.

E elementar, ca expresie a instinctului nostru de conservare, să ne solidarizăm cu Franţa, cu valorile şi democraţia ei, aflate, împreună cu întreaga lume liberă, la ceas de cumpănă.

Je suis Charlie Hebdo.

Nous sommes tous Charlie Hebdo.

Sunt azi francez.

Sunt parizian şi caricaturist.

Le dau mâna tuturor celor care se solidarizează cu nevinovaţii de la Charlie Hebdo, cu ziariştii, cu fraţii, prietenii şi colegii mei ucişi, aceşti eroi şi martiri ai unei lupte din ce în ce mai grele pentru libertate.

Odată cu ei, teroriştii au atacat satira şi râsul, raţiunea, libertatea de opinie şi de expresie, libertatea presei, inima vie a democraţiei şi a libertăţii. Dar, vai, şi-au atacat chiar şi propria religie, fiindcă în numele ei au măcelărit oameni. Totodată a intrat în colimator întregul occident, întregul univers al societăţilor deschise, civilizaţia însăşi, în substanţa ei.

Liderii lumii, în frunte cu preşedintele american, cu preşedintele şi cancelarul Germaniei, cu omologii lor de la Paris şi Londra par să fi înţeles corect dimensiunea reală a provocării şi au reacţionat salutar. La fel, şi liderii comunităţilor musulmane din Occident, care au condamnat clar şi fără drept de apel barbaria înfiorătoare comisă la Paris.

Reminiscenţe

Am spus parte din toate acestea ieri, le spun şi azi. Dar nu e destul. E bine să ne facem gânduri cu privire la noul şi vechiul infamiei săvârşite la Paris. Noul vizează forma şi consecinţele unui atac aproape fără precedent în seriile de atentate islamiste.

Comisă cu enorm de mult sânge rece de un jihadist şi de fratele său, ajutaţi de un complice, oribila crimă s-a produs nu doar cu know-how militar, ci şi cu un sânge rece uluitor. Măcelul de la Charlie Hebdo aminteşte oarecum de baia de sânge săvârşită – atunci însă de un făptaş solitar – la Muzeul Evreiesc de la Paris, ca şi de atentatul de la maratonul din Boston, dar şi de începutul nazismului şi al celei-de-a doua intifade anti-israeliene.

Nu mai puţin interesant e aspectul ei vechi. El priveşte capcanele în care tot tindem să alunecăm în lumea liberă, ori de câte ori ne confruntăm cu terorismul islamist şi vasele comunicante ale acestui tip de totalitarism. Sunt vase alcătuite din propriile noastre prejudecăţi şi carenţe valorice, din utopii şi reflexe politic corecte, din propriile noastre probleme identitare.

În chestiune sunt şi integrarea socială a musulmanilor, dar şi variile forme de fanatism existente în societăţile noastre încă nemântuite complet de nici un soi de extremism. În chestiune sunt şi propriul nostru rasism rezidual şi antisemitismul, fascismul, ori comunismul şi, în genere, remanenţa ideilor totalitare îndelung întreţinute şi promovate de campaniile de dezinformare susţinute de reţele KGB-iste, securiste, legionare.

Scopuri, sensuri şi iluzii

În fine, e obligatoriu să ne întrebăm ce vrea şi cum poate fi învins terorismul, ce obiective are, care e natura lui, ce-l face vulnerabil? Răspunsurile par simple. La capitolul obiective, atacul asupra unei reviste satirice spune totul. Nu-i întâmplător că şi staliniştii de la Phenian au încercat să ucidă, recent, prin terorism, un film satiric antitotalitar.

Şi pe fanaticii profetului îi deranjează libertatea presei, libertatea gândirii, libertatea "de a spune nu", cum o definea Isaiah Berlin, libertatea care se află de la origini iudeo-creştin şi de la iluminişti încoace la temelia lumii apusene, la baza democraţiilor şi a civilizaţiei. Îi deranjează, pentru că le contrazice zelul doctrinar şi pune în insurmontabilă dificultate ideologie pe cât de simplistă pe atât de ucigaşă, dar şi longevivă, în măsura în care se înrădăcinează în credinţe străvechi.

Nu trebuie cu nici un preţ să ne lăsăm nici terorizaţi, nici pradă prostiei şi iluziilor care-i încurajează pe terorişti să ne atace, să omoare nu doar poliţişti, ci oameni dezarmaţi, ori oameni a căror armă e creionul.

De pildă pradă iluziei că valoarea noastră supremă n-ar fi în joc.

De pildă pradă iluziei că aceste creioane şi desenele lor ar fi uşor de distrus ori prea greu de apărat.

Că libertatea celor care le ţin în mână ispitindu-i pe teroriştii islamişti să încerce s-o ucidă ar fi mai slabă decât fanatismul tanatofil, decât propensiunea prezumtivilor sinucigaşi spre autosacrificiu, spre a se omorî odată cu victimele lor. Iluzia, că valoarea noastră cea mai de preţ, de vreme ce, vorbind cu un gânditor creştin precum Kierkegaard, ştim că „nu virtutea, ci libertatea e opusul păcatului”, ar putea fi lesne de răpus de către fanatismul de epocă de piatră al barbarilor. În fapt, democraţia e mai puternică decât îşi închipuie extremiştii.

De pildă pradă himerei stupide, repetate până la saţietate de stânga, că terorismul ar fi rezultatul sărăciei, sau inegalităţilor sociale, al intoleranţei, discriminării şi şomajului, ori al unor prezumtive blasfemii, a unor caricaturi care i-ar jigni pe musulmani.

Reţeta victoriei

Lichidează aceste iluzii (alimentate de inadecvarea la realităţi care demonstrează că teroriştii de la nine eleven nu erau nici săraci, nici discriminaţi, nici needucaţi) şi vei pune terorismul la podea. Continuă să publici caricaturi oricât de ofensatoare li s-ar părea unora sau altora. Amplifică vigilenţa, ia măsurile financiare, spirituale, jurnalistice, politice, poliţieneşti şi militare, ca şi cele educaţionale care se impun.

Nu, teroriştii nu ne vor putea omorî nici pe noi, nici valorile noastre. Mai bine mort decât comunist, au spus eroii noştri în decembrie 89. "Mai bine să murim în picioare decât să trăim în genunchi", a spus, spre onoarea lui şi a societăţilor deschise, unul din martirii de la Charlie Hebdo.

Mai bine mort decât terorist. Cei care încearcă să ne îngrozească prin fapte abominabile documentând dispreţ faţă de specia umană şi faţă de libertate vor trebui să ştie prin urmare că nu vor reuşi nici să ne intimideze, nici să ne determine să cedăm, nici să ne dezbine, fanatizând o parte dintre noi.

Corolarul acestor imperative mi se pare clar. Nu doar excesul corectitudinii politice e condamnabil, câtă vreme oferă justificări crimei, sugerează o imaginară vină a victimei şi inexistenţa dificultăţilor de integrare a unor segmente musulmane din apus ori de aiurea, precum şi presupusa absenţă a oricărui raport între fanatism şi „şaria” pe care o invocă.

Fatală e însă şi cedarea în faţa celeilalte ispite. A tentaţiei tot mai puternice după şocul enorm provocat Franţei şi lumii, la 7 ianuarie 2015, de a ne ralia generalizărilor abuzive, precum eronata identificare a tuturor musulmanilor cu toţi teroriştii. De a trăda libertatea prin aderenţa la idei extremiste de felul celor întreţinute de mişcări populiste islamofobe susţinute puternic de maşinăria propagandistică şi financiară a Kremlinului. Iată ce i-ar slăbi pe musulmanii moderaţi, ca şi pe noi, exacerbând violenţa. Iată două din capcanele în care se tot cade ori de câte ori are loc un atentat islamist de amplu răsunet.

Nu, nu va trebui să menajăm aprehensiuni musulmane renunţând la caricaturi ori schimbându-ne modul de a gândi, de a vorbi, de a trăi. Dimpotrivă, replica noastră ar trebui să fie apărarea mai eficientă şi mai hotărâtă a libertăţii presei, a stilului nostru de viaţă.

Avem în faţă un drum lung şi cu atât mai anevoios, cu cât Occidentul a obosit prea repede după efortul său antiterorist prea puţin amplu, prea puţin sistematic şi prea puţin tenace iniţiat în reacţie la mega-atentatele din 2001. Mulţi din martorii măcelului de la Charlie Hebdo nu vor mai apuca sfârşitul fericit al acestui război.

Cert e doar că, oricât va dura şi oricât de sângeros va fi, libertatea îl va câştiga.