1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cantonarea în minciună şi claritatea morală

Există o deşteptăciune politicianistă, a minciunii, diversiunii şi aranjamentelor ipocrite. Dar adevărata inteligenţă, cea care până la urmă iese câştigătoare şi în viaţa politică, are priză la etic.

Klaus Johannis, liderul PNL şi primarul Sibiului

Klaus Johannis, liderul PNL şi primarul Sibiului

A te instala confortabil în minciună, ca într-un castel, când se apropie furtuna, sau duşmanul de frontiere, ce plăcut poate să fie! De ce să nu ţipe cel mic cu lupii, că poate-l iartă bestiile şi nu-l devoră? De ce să nu intre şi omul încă neprins cu ocaua mică în corul hoţilor ce urlă, ca să nu strige păgubaşul, că poate ar avea de câştigat?

Conştientă de forţa ispitei derobării de răspundere şi a alăturării de cei puternici dar nedrepţi, Sfânta Scriptură a inclus interdicţia minciunii şi a mărturiei mincinose între principalele porunci. Iar înţelepciunea populară ne încurajează afirmând că minciuna picioare scurte are.

Nu e, din păcate, sigur, că lucrurile stau aşa. Lungi s-au dovedit de pildă cele ale mitului antisemit. De el continuă să se prevaleze, chiar şi în România, unii, pentru ca, în numele unui prezumtiv "umanism", ce nu ia în consideraţie decât suferinţele palestiniene, vitregindu-i pe israelieni, să-i refuze statului evreu dreptul de a-şi apăra civilii de criminali contra umanităţii.

Or, agitpropul antisemit nu face până la urmă decât să-i ajute o vreme pe terorişti să creadă că-şi vor putea comite crimele în continuare cu impunitate şi succes. În fapt, în conformitate cu dreptul internaţional, e clar că fărădelegile cele mai ample le includ pe cele comise în Gaza de islamişti palestinieni împotriva propriului popor. Claritatea morală a liderilor lumii le-ar stăvili. Sau, spre a-l parafraza pe premierul canadian Harper, calea cea mai scurtă întru curmarea suferinţelor tuturor în Orientul Apropiat e solidaritatea cu Israelul.

Lipsa ei este devastatoare. La fel riscă să fie orice cacialmale totalitare. Şi cele ale propagandei ruse. E bine că, într-un târziu, europenii au sfârşit prin a alimenta speranţa că-i vor plăti sec lui Putin, salvându-şi, prin adoptarea de sancţiuni ce par seriose, ultimul rest de credibilitate.

Dar sistemul Putin şi ideologia sa naţionalist-ortodoxistă, rea nu în ultimul rând şi pentru ruşi, nu s-au evaporat, cum nici reţelele oligarho-kaghebiste n-au dispărut odată cu prăbuşirea imperiului sovietic. Care se află în plină refacere. Aşa cum şi terorismul islamist, din cauza căruia oraşul irakian Mossul s-a văzut epurat religios şi etnic de locuitorii săi creştini, e în plină expansiune.

Misiunea unui şef de stat

Oricât le-ar fi de lungi picioarele, minciunile sfârşesc prin a fi dezmembrate. Nu însă de la sine. Şi fiindcă trăim într-o lume globalizată, plăsmuirile instigatoare, fundamentalismul religios, ultranaţionalismul, propaganda, crima, terorismul şi ameninţările nu-i vizează fireşte doar pe ruşi, ucraineni, musulmani, evrei, creştini. Întrucât n-au ieşit de multă vreme din bezna totalitară, sunt situaţi la proximitatea frontierelor ruseşti, la o aruncătură de băţ de Turcia islamistă şi au fost sistematic înşelaţi decenii la rând, românii sunt mai vulnerabili decât alţii.

A le reduce vulnerabilităţile, a le asigura apărarea, a-i întări în faţa pericolelor interne şi externe, consolidându-le accesul la adevăr şi la justiţie, alianţele, democraţia şi statul de drept, iată sarcinile unui preşedinte al românilor. Or, spre a le face faţă acestor misiuni, un şef de stat are nevoie nu doar de luciditate, ci şi de onestitate.

După ce, împreună cu aliaţii săi din categoria Felix, a întreţinut ani la rând confabulaţia cu privire la Băsescu "dictator" şi prigonitor al justiţiei, scorneală care s-a prăbuşit jalnic odată cu arestarea fratelui preşedintelui, Victor Ponta a redescoperit virtuţile naţionalismului.

Acuzat de plagiat, ipocrizie şi de o incurabilă mitomanie, premierul şi-a inaugurat la Craiova cariera de prezidenţiabil nu cu tentativa de a-şi spori credibilitatea, prin demiterea ministrului justiţiei, pe care ziariştii de la Hotnews l-au prins cu minciuna multiplă în dosarul de trafic de influenţă al baronului PSD-ist de Mehedinţi.

În schimb l-a atacat sub centura etnică şi religioasă pe probabilul său contracandidat la prezidenţiale, Johannis. Căruia, amestecând minciuna şi adevărul în stil caracteristic dezinformatorilor profesionişti, i-a amintit că nu e „român şi ortodox”, ci neamţ şi, chipurile, „neoprotestant”, după cum, falsificând realitatea, l-a catalogat la un moment dat premierul pe primarul luteran de Sibiu, spre a obţine rapid sprijinul şovinilor, a fundamentaliştilor şi al unei părţi a clerului din BOR.

N-ar fi de fapt o mare noutate. Derapajul ultranaţionalist a devenit o emblemă a activităţii de politician a lui Ponta. A marcat de pildă campania electorală USL-istă care a urmat loviturii de stat din vara lui 2012 precum şi europarlamentarele desfăşurate sub sloganul "mândriei de a fi român", cel amintind fatal de lozinca neonaziştilor germani (sunt mândru că sunt neamţ).

Artimetica de acasă şi socoteala din târg

Cu atât mai important ar fi fost ca Johannis să se delimiteze de trecutul USL-ist şi să se folosească de suita de congrese şi consfătuiri de la finele săptămânii trecute, spre a-şi etala capacitatea de a conduce realmente România în dificilii ani ce vin. Or, nu e destul să te dai om al faptei, scump la vorbă. Deşi n-a conţinut greşeli flagrante, discursul său de integrator al dreptei, prea tern, a ratat nu doar ocazia de a demonstra că liderul PNL înţelege provocările naţionale, regionale şi globale ale prezentului, ci şi de a pune bazele unei autentice unificări a românilor care doresc salvarea statului de drept.

Cantonat într-o aritmetică de acasă aparent solidă, în fapt riscantă în raport cu geometria şi socotelile din târg, Johannis crede pesemne că o poate lua spre Cotroceni pe scurtătura ignorării unei ample părţi a societăţii. Sfătuiţi rău, liderii PNL şi PDL le-au dat cu tifla reformiştilor credibili şi au acceptat marginalizarea Monicăi Macovei, precum şi a băsiştilor din jurul lui Cristian Diaconescu, ba chiar şi a liberalilor care i l-ar fi preferat pe Antonescu lui Johannis.

Nu mai puţin grav, liderul liberal se autoiluzionează că toată lumea care va refuza iresponsabila candidatură a lui Ponta se va încolona cuminte, în turul doi, îndărătul său. Asemenea calcule i-au transformat pe mulţi în perdanţi veşnici. Or, electoratul bucureştean, muntean, oltean şi moldovean nu-i poate chiar aşa disciplinat ca ardelenii şi ca sibienii. Dar e mobil. Iar mulţi doresc o înfrăţire autentică, nu de faţadă, nu politicianistă, în faţa antireformismului pontist. Mai toţi sunt însetaţi de adevăr.

Isteţimea aderenţei la claritate morală ar face bine mobilizării, la urne, a românilor din ţară şi din occident şi nu numai a celor care n-au dubii cu privire la puciul restauraţionist din 2012. Ar face prin urmare bine să-l regrete persuasiv, deci sincer şi Johannis. În faţa instalării adversarului său PSD-ist în confortul minciunii dezlănţuite, inteligenţa cantonării în adevăr i-ar face foarte bine şi candidaturii sale.