1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cancelarul german a încheiat turneul său în Africa

La Adis Abeba, Angela Merkel a ţinut un discurs în faţa Uniunii Africane. În Africa de Sud, s-a întâlnit cu Nelson Mandela, iar în Liberia, a întâlnit-o pe prima femeie şef de stat din istoria continentului african.

default

Angela Merkel împreună cu Nelson Mandela

Întâlnire a două doamne de fier, aşa s-ar putea cataloga ultima oprire a cancelarului Angela Merkel în Liberia. Acolo a avut o întrevedere cu Ellen Johnson-Sirleaf, prima femeie preşedinte din istoria continentului african. Uitaţi-vă, s-ar traduce mesajul lui Merkel în ţara măcinată de război civil, dacă vă înscrieţi pe un curs democratic, vă ajutăm şi când sunteţi la pământ. Încă din discursul ţinut în faţa Uniunii Africane la Adis Abeba, cancelarul a anunţat cursul politicii germane.

„Politica noastră externă se orientează cu precădere către combaterea sărăciei şi a foametei. Ne vom angaja oriunde împotriva corupţiei, a dictaturii şi a lezării drepturilor omului. Dar ţin să subliniez: ajutorul pentru dezvoltare acordat de ţările occidentale nu va fi suficient. Indiferent dacă este vorba despre ţelurile mileniului, progrese politice sau creştere economică, fundamentul dezvoltării în Africa se găseşte în Africa însăşi”, a spus Merkel.

În termeni duri, cancelarul a criticat situaţia din Darfur şi din Zimbabwe, dar Merkel a lăudat totuşi eforturile Uniunii Africane de a soluţiona aceste crize. Iar pe omul care a adus democraţia în Africa de Sud, l-a întâlnit la Johannesburg. Nelson Mandela este în vârstă de 89 de ani în prezent, aude cu greutate şi merge aplecat, dar fostul preşedinte a rămas la fel de agil ca în timpul mandatului său. Merkel a fost impresionată.

„A-l întâlni pe Nelson Mandela şi a vorbi cu el, a fost un moment impresionant. Iar mesajul său este: avem nevoie de pace pe pământ, iar soluţionarea conflictelor nu poate fi altfel decât paşnică. Eu cred că prezentele crize de pe continentul african arată valabilitatea şi corectitudinea mesajului său, pe care ar trebui să-l luăm serios în seamă”, declara Merkel după întrevederea cu Nelson Mandela.

Şi discuţiile cu succesorul lui Mandela, Thabo Mbeki, s-au derulat în aceeaşi notă, Merkel sprijinind eforturile, des criticate de altfel, ale preşedintelui de a media conflictul din Zimbabwe. Mbeki a lăudat la rândul său implicarea cancelarului în problemele Africii şi sensibilizarea G8 în aceste probleme, for a cărui preşedinţie este deţinută de Germania. Şeful statului este considerat a fi, la fel ca Angela Merkel, o persoană raţională şi pragmatică, cei doi părând să se înţeleagă de minune. Iar Mbeki spune la un moment dat: „Îmi doresc să fi stat mai mult de 2 zile la noi”.

Merkel in Südafrika

Cancelarul şi-a făcut timp şi pentru o vizită pe şantier, anume la Soccer City din Soweto, cel mai mare stadion de fotbal din Africa de Sud. Acesta va fi una din locaţiile unde se va desfăşura campionatul mondial din 2010, inclusiv primul meci şi finala competiţiei. Muncitorii au convins delegaţia oficială nu numai de ritmul lucrărilor, ci şi de ritmurile africane. Iar Merkel a promis: „Oriunde vom putea, ne vom aduce contribuţia la buna desfăşurare a acestui campionat”.

Dar cancelarul german a văzut şi părţile întunecate ale Africii. În metropola Cape-Town, Merkel a vizitat o secţie pentru copii bolnavi de SIDA. Acolo ea s-a descotorosit de escorta presei, pentru a se putea apropia în linişte de micii pacienţi.

Această apropiere este de fapt trăsătura dominantă a primului turneu african efectuat de Angela Merkel. Ea nu a venit cu un carnet de cecuri gata să împartă în dreapta şi stânga. Ea a ascultat, şi-a făcut o imagine, şi a dorit să stabilească o legătură cu Africa. Gazdele au fost impresionate. Chiar dacă problemele lor nu s-au micşorat cu absolut nimic...

Audio şi video pe aceeaşi temă