1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Cancelarul Angela Merkel în faţa Knessetului

În faţa Parlamentului de la Ierusalim Angela Merkel a elogiat relaţiile deosebite dintre Germania şi Israel, ţări strâns legate între ele prin istoria lor comună

default

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Parlamentului Dalia Itzik

Amintirea omorârii evreilor în timpul dictaturii naziste trebuie să rămână trează, a subliniat şefa guvernului de la Berlin. Ea a mulţumit deputaţilor de a-i fi permis să vorbească în parlamentul de la Ierusalim în limba germană. Cuvântarea cancelarului german a fost prima ţinută în Knesset de un şef de guvern străin. Această onoare a revenit până acum doar şefilor de stat.

Cancelarul Germaniei a stat lângă preşedintele Parlamentului, dna.Dalia Itzik. Îmbrăcată într-un costum negru, cu o figură serioasă şi o atitudine sobră, Angela Merkel a ascultat în picioare imnul naţional israelian alături de deputaţi, de preşedintele Shimon Peres şi de cei peste 800 de invitaţi.

Angela Merkel şi-a început cuvântarea în ebraică cu cuvintele:"Vă mulţumesc pentru că mi-aţi permis să pot vorbi în această minunată clădire. Este o mare onoare pentru mine."

Înainte de a-şi începe cuvântarea câţiva parlamentari au motivat de ce nu vor să audă vorbindu-se germana în Knesset. Angela Merkel a afirmat clar că Germania şi Israelul se află pentru totdeauna într-o relaţie specială prin amintirea lăsată de Holocaust. Merkel a amintit despre omorârea celor şase milioane de evrei în timpul dictaturii naziste, vorbind despre "o incomparabilă fractură a civilizaţiei". "Shoah a afirmat ea, ne umple pe noi germanii de ruşine. Mă înclin în faţa supravieţuitorilor şi în faţa tuturor celor care i-au ajutat să poată supravieţui."

Ea s-a referit şi la propriul destin, amintind că a crescut în RDG, ţară care nu a recunoscut până aproape de sfârşitul ei, statul Israel. "Numai dacă Germania va recunoaşte mereu răspunderea ce-i revine pentru catastrofa morală din istoria ei, vom putea construi un viitor", a atras ea atenţia.

Antisemistismul, rasismul şi xenofobia nu trebuie să revină niciodată în Germania şi în Europa şi pentru a motiva ceea ce a afirmat, Angela Merkel s-a referit la sondajele de opinie efectuate în Europa care atestă faptul că cea mai mare ameninţare pentru omenire ar veni din partea Israelului şi nu a Iranului de exemplu, punând retoric întrebarea:"Să ne temem noi politicienii Europei din cauza acestei păreri şi să nu înnăsprim sancţiunile contra Iranului pentru a opri programul lui nuclear?"

De mai multe ori în cursul cuvântării, Angela Merkel s-a referit la Iran şi la programul nuclear, amintind că ameninţările preşedintelui iranian la adresa Israelului şi a poporului evreu sunt menite să stârnească îngrijorare.

"Injuriile repetate şi programul nuclear iranian reprezintă un pericol pentru pacea şi securitatea lumii. Dacă Iranul va ajunge în posesia bombei atomice, acest lucru va avea urmări distrugătoare". Trebuie găsită o soluţie diplomatică, a precizat Merkel.

Dacă Iranul nu-şi va modifica poziţia, Germania va insista în favoarea aplicării de sancţiuni mai dure. Securitatea Israelului este pentru ea, ca şefă a guvernului german, mai presus de orice. Cancelarul a caracterizat relaţiile germano-israeliene ca fiind "excelente."

Ea doreşte ca relaţiile şi încrederea dintre cele două state să fie în continuare fortificate. Angela Merkel a cerut încetarea lansării de către organizaţia radical islamică Hamas a rachetelor de tip Kassam asupra teritoriului israelian, ce reprezintă o crimă şi nu aduce nicio rezolvare a conflictului din Oreintul Apropiat. Angela Merkel s-a abţinut de la a critica politica israeliană de colonizări.

Ea şi-a încheiat discursul cu un citat al primului premier isralelian, Ben Gurion, care spunea:"Cine nu crede în minuni, acela este nerealist."

Germania va rămâmne mereu "un partener şi un prieten fidel" al Israelului. Angela Merkel a felicitat în ebraică statul Israel cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la fondarea sa, părăsind sala în aplauzele îndelungate ale celor prezenţi în Knesset.