1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Campionatul mondial la momentul bilanţului

Un bilanţ pozitiv, umbrit însă de evenimentele ultimelor săptămâni din ligile inferioare ale campionatului german intern.

default

Campionatul mondial a fost un succes pe toate planurile, exceptând poate locul al treilea, cu care suporterii germani nu au fost prea mulţumiţi. Dar festivalul fotbalistic a contribuit la iniţierea unei creşteri durabile a economiei, spune ministrul de interne Wolfgang Schäuble.

„În industria gastronomică şi hotelieră, cifra de afaceri a crescut cu 4%, mai pe şleau cu 300 de milioane de EUR. Asociaţia germană a comerţului cu amănuntul a calculat o infuzie de capital de 2 miliarde de EUR. Iar Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă vorbesc de crearea a 50.000 de noi locuri de muncă datorită Campionatului”, a spus ministrul Schäuble în faţa colegilor săi de cabinet.

Securitatea a fost exemplară

Dar economia nu a fost singura victorie pe teren propriu. Conceptul securităţii s-a dovedit a fi un succes, crede ministrul de interne. Autorităţile federale au colaborat cu cele locale şi cu cluburile de fotbal într-o manieră foarte bună. În plus, Campionatul a fost per se şi o campanie de publicitate împotriva rasismului şi în favoarea adâncirii integrării.

„Bineînţeles că rutina s-a instalat din nou. Dar acele săptămâni nu au contribuit numai la identificarea multor oameni cu Germania, indiferent de ce origine au părinţii sau bunicii lor. Împreună cu noi, oameni din toate părţile lumii au văzut cât de frumos este să trăieşti laolaltă o mare sărbătoare fotbalistică. Am trăit împreună şi am descoperit că a fi diferit nu este o ameninţare, ci o bogăţie. Atât de colorată a fost Germania în vară”, a spus Wolfgang Schäuble.

Rasism în ligile inferioare

Dar euforia şi bucuria suporterilor diferitelor echipe naţionale pare că s-a pierdut. Ligile inferioare ale campionatului german nu se bucură de un renume bun, pentru că pe stadioane s-a ajuns deseori la manifestări rasiste şi la confruntări violente. Aşadar, Federaţia germană de fotbal a decis înfiinţarea unei forţe de intervenţie rapidă, care să intervină în cazul unor asemenea incidente.

Forţa de intervenţie a stabilit deja măsuri

Helmut Spahn responsabilul pentru securitate în cadrul Federaţiei germane de fotbal a anunţat deja primele măsuri care au fost luate pentru prevenirea manifestărilor rasiste.

„Măsuri pe termen scurt au fost deja convenite. Dorim să introducem un sistem de avertizare, un sistem de informare rapidă, care să ne permită să reacţionăm în timp util, dacă este necesar”, a spus Helmut Spahn, care a anunţat că la 1 ianuarie sistemul va fi funcţional.

Curajul civic în lupta cu rasismul

Partenerii principali al forţei de intervenţie vor fi însă fan cluburile. Eforturile preventive ale acestora urmează a fi susţinute mai intens ca până acum. Federaţia a pus la dispoziţie 250.000 de EUR pentru măsurile ce vor fi instituite în zonele problemă, în special în estul Germaniei. Urmează a fi deblocate fonduri suplimentare la nivel naţional.

Michael Gabriel, membru al forţei de intervenţie şi coordonator al centrului de colaborare cu fan cluburile crede că este foarte important...

„...să-i susţinem pe aceia care dau dovadă de curaj civic şi care intervin împotriva rasiştilor chiar în peluze şi tribune. Cred că aceasta va fi o linie directoare a activităţii acestei forţe de intervenţie, trebuie să aducem din nou în prim plan curajul civic al suporterilor”, spune Michael Gabriel.

  • Data 07.12.2006
  • Autoare/Autor Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HR
  • Data 07.12.2006
  • Autoare/Autor Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HR