1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Campionatul Mondial de Fotbal: a mai rămas o singură zi!

Tensiunea în tabăra celor 32 de echipe participante a crescut la cote maxime.

default

Joachim Löw, antrenorul federal, şi Andreas Köpke, antrenorul portarilor germani

Vineri la orele 17:00, fotbaliştii sud-africani susţin meciul inaugural al turneului la Johannesburg în compania naţionalei mexicane, iar câteva ore mai tîrziu, la Cape Town, reprezentativa cocoşului galic va avea o misiune dificilă în faţa Uruguayului, fotbaliştii sudamericani fiind cotaţi drept periculoşi în atac, mai cu seamă prin vedeta lor Forlan.

Verseidag Stadion WM 2010 Südafrika

Stadionul din Cape Town

La festivităţile de deschidere ale turneului va participa şi Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al statului sudafrican, laureatul Nobelului pentru Pace, astăzi în vârstă de 91 de ani. El îi va saluta pe jucătorii care vor susţine partida inaugurală, iar după aceea se va retrage din stadion şi va urmări restul ceremoniei şi apoi meciul în faţa micului ecran, în sânul familiei.

Germanii optimişti

Echipa Germaniei va debuta în turneu duminică, când îi va întâlni pe australieni la Durban.

Băieţii antrenorului Joachim Löw sunt optimişti şi convinşi că meciul se va termina cu o victorie clară în favoarea lor. Antrenorul federal subliniază această atmosferă din sânul echipei prin următoarea declaraţie:

„Noi germanii ne aflăm printre favoriţii turneului. Obiectivul nostru este acela de a câştiga competiţia. Vom face totul pentru victoria în Cupa Mondială”.

În tabăra triplei campioanei mondiale, singurul caz problemă a fost în ultima vreme atacantul Miroslav Klose. Cu două zile în urmă, el şi-a sărbătorit ziua de naştere în sânul echipei, promiţând că nu-i va decepţiona în turneu pe coechipieri.

Antrenorul Löw speră ca atacantul său să revină la forma care l-a consacrat pe plan internaţional:

Fußball DFB-Pokal Eintracht Frankfurt Bayern München

Mirolsav Klose în postură de marcator

„Mult depinde la Miroslav de forma sa fizică. Dacă va putea să-şi valorifice viteza şi explozivitatea, atunci devine unul dintre cei mai incisivi atacanţi.”

Campionii mondiali au ajuns în Africa de Sud

Din tabăra italienilor aflăm că delegaţia lor a ajuns miercuri pe calea aerului la Johannesburg. „Squadra azzura”, deţinătoare titlului, a fost primită în aeroport de fani şi o delegaţie a FIFEI. Căpitanul echipei Fabio Cannavaro a promis suporterilor că echipa va încerca să-şi apere titlul, şi că s-a pregătit asiduu pentru turneu.

În ceea ce priveşte stadioanele care vor găzdui meciurile turneului final, experţii FIFEI şi ai Comitetului de organizare au doar cuvinte de laudă.

Ambasadorul german în Africa de Sud Dieter Haller este de aceeaşi părere:

„Arenele se prezintă într-o stare excelentă. Stadionul din Cape Town, dar şi cele noi din Durban sau Port Elisabeth sunt adevărate bijuterii, care exprimă totodată dinamica noului stat sudafrican”.

Aşadar, începînd de mîine, 11. iunie, amatorii de fotbal de pe întregul mapamond vor avea parte de clipe de neuitat: meciuri de mare atractivitate, lacrimi de bucurie sau tristeţe, goluri pe bandă rulantă, speranţe şi certitudini … dar la urmă, să câştige cel mai bun!

Autor: Franz Binder
Redactor: Alexandra Sora

Vă mai recomandăm