1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Campania electorală din Rusia: miza pe accesul la banii publici

Rusia intră vineri în campania electorală dinaintea alegerilor programate din 4 decembrie. 110 milioane de ruşi sunt chemaţi să decidă între şapte partide, dintre care trei au şanse să acceadă în viitorul legislativ.

default

Vladimir Putin, tartorele politicii ruseşti

Observatorii occidentali şi organizaţiile care militează pentru drepturi civile nu pun mare preţ pe respectarea, de către autorităţile ruse, a regulilor jocului democratic.

De altfel, 54% dintre ruşi sunt convinşi că scrutinul este doar o operaţiune de faţadă. Între altele, şi pentru că, sunt de părere nu mai puţin de două treimi dintre votanţi, Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, cea aleasă direct) este, de fapt, teatrul luptelor dintre clanurile de birocraţi, având ca scop accesul la resursele publice

Principalul partid înscris în cursa electorală, "Rusia Unită", este copilul politic al premierului Vladimir Putin, născut, în decembrie 2001, ca o formaţiune cu pretenţii conservatoare, deci de dreapta, şi purtând în sigla sa celebrul urs rusesc, simbolizând nu doar putere ci şi o doză atractivă de naţionalism.

În precedentele alegeri, din 2007, partidul puterii, avându-l ca motor principal pe Vladimir Putin, a câştigat o majoritate de două treimi din Dumă - şi, indică sondajele, poate lua în calcul un scor comparabil şi în urma votului din 4 decembrie.

Criticii grupării coalizate în jurul primului ministru, între care şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, nu se sfiesc să compare "Rusia Unită" cu defunctul partid unic al comuniştilor din URSS (PCUS) - controlând totul şi eliminându-şi adversarii politici.

Russland Sankt Petersburg Lokalwahlen Agitation

Ursul, în simbolul electoral al partidului lui Putin "Rusia Unită"

Urmaşii PCUS rămân, ca în mai toţi anii din urmă, singura grupare parlamentară de opoziţie reală. După 11,6% din voturi strânse în alegerile de acum patru ani, comuniştii ar putea creşte simţitor, sondajele creditându-i cu aproximativ 18 procente strânse în baza unor promisiuni de revenire la puterea sovietelor, la economia planificată şi o stratificare socialistă a societăţii.

În cam aceeaşi barcă, a nostalgiei după gloria trecutului, de data aceasta a trecutului imperial, se află şi extrema dreaptă reprezentată în Rusia parlamentară prin partidul lui Vladimir Jirinovski: aşa numiţii liberal-democraţi, cu o prognoză de până la 13 procente, îşi ţin ancorat electoratul cu sloganul "Noi suntem pentru ruşi" - şi îşi menţin libertatea de a se juca de-a politica votând, în Parlament, cum decide Kremlinul.

Politicieni pro-occidentali, de genul lui Boris Nemţov sau Mihail Kasianov, nu contează în bătălia pentru Dumă. Justiţia de la Moscova a găsit motive să nu permită liberalilor de la Partidul Frontului Popular înscrierea pe listele electorale, în vreme ce Iabloko, gruparea tradiţională de centru-dreapta, a ratat constant intrarea în Parlament, după 2003.

Restul scenei politice este ocupată de partide despre care toată lumea conştientizează că nu sunt decât marionete ale tandemului care stăpâneşte Kremlinul.

Autor: Roman Goncearenko / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu