1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Campania electorală şi credibilitatea

Petre Iancu16 noiembrie 2004

La 15 ani de la răsturnarea regimului ceauşist, campania electorală care se apropie de finalul ei în România anului 2004 e în continuare tarată de neajunsul esenţial marcînd toate competiţiile pentru voturi din perioada postdecembristă. In chestiune este credibilitatea principalilor candidaţi la preşedinţie, pusă odată în plus sub semnul întrebării prin metode care n-au mai au mai nimic de-a face cu instrumentele fireşti ale unor campanii electorale de tipul celor derulate în vechile democraţii occidentale.

https://p.dw.com/p/B36T
Pe Mircea Geoană îl trec toate apele încercând să convingă că este premierul ideal
Pe Mircea Geoană îl trec toate apele încercând să convingă că este premierul idealImagine: DW

Probleme ridică toţi protagoniştii jocului politic românesc. Preşedintele oferă societăţii româneşti una caldă, alta rece. Asigurîndu-şi în fine locul în cărţile de istorie graţie efortului său salutar de a a-şi spăla parte din păcate prin intermediul acceptării fără echivoc a responsabilităţii statului pentru crimele regimului antonescian, Ion Iliescu îşi compromite simultan imaginea de "elder statesman" prin renunţarea la echidistanţa prezidenţială. Ispita menţinerii sale în cărţile politice l-a determinat pe şeful statului să-şi încalce rolul constituţional, de a fi preşedintele tuturor românilor, spre a se implica masiv în campania electorală de partea partidului guvernamental.

Premierul, aflat multă vreme în clinci cu Ion Iliescu, profită acum fără jenă de această lezare cel puţin a spiritului constituţiei, pentru a strânge capital electoral şi a se propulsa el însuşi la cârma statului. Nu altfel acţionează Mircea Geoană, ipoteticul premier pesedist, a cărui competenţă ca virtual administrator al statului ridică electoratului întrebări nu mai puţin serioase decât cele referitoare la capacitatea sa de a conduce primăria Bucureştiilor.

Spre a distrage atenţia de la suspiciunile de corupţie ori incompetenţă planînd asupra multor membrii PSD care au deţinut puterea în ultimii 4 ani, strategii partidului guvernamental au încercat mod abil să devieze dezbaterea publică asupra programelor spre subiecte colaterale. Bunăoară asupra celui sensibil, din unghi electoral, al drepturilor minorităţilor sexuale. Pe ultima sută, PSD nădăjduieşte desigur să strângă puncte nu doar din împărţirea tot mai generoasă de cadouri electorale finanţate din banul public ci şi din acreditarea acuzei potrivit căreia liderul opoziţiei de centru-dreapta, Traian Băsescu ar favoriza homosexualitatea. Vârful de lance îndreptat împotriva şefului alianţei DA, formată din Partidul democrat şi liberali se poate însă lesne transforma în bumerang, compromiţînd în parte pretenţiile prooccidentale ale discursului pesedist, axat în genere pe ideeea modernizării şi integrării europene.

Probleme ridică însă şi tentativele opoziţiei de a para asemenea atacuri la persoană cu acuze mai mult sau mai puţin întemeiate, mai mult sau mai puţin demonstrate vizînd prezumtiva imixtiune în treburile justiţiei a premierului. Dincolo de impulsivitatea şi duritatea retorică a lui Traian Băsescu, îngrijorează uşurinţa cu care liderul PD s-a lăsat dus de nas şi determinat fie să cadă în capcana discuţiei privind homosexualitatea ori să calce în strachina prezentării unor documente contestate şi contestabile referitoare la bănuita violare de către Adrian Năstase a independenţei justiţiei. Or tocmai absenţa unui veritabile încrederi în consistenţa justiţiei româneşti - o carenţă imputabilă fireşte în primul rînd guvernanţilor - alimentează în continuare speranţa înclinării balanţei prin declanşarea de agresiuni murdare de genul anonimelor circulînd în Internet, de pildă, de această dată la adresa şefului Partidului Democrat.

Incât, cu excepţia unor prezidenţiabili mai degrabă marginali, din pricina zestrei lor reduse de susţinători, precum şeful PNŢCD Ciuhandu, riscând să fie utilizat şi el ca muniţie electorală întru fărâmiţarea voturilor dreptei, credibilitatea fără rezerve rămîne deocamdată doar apanajul leului greu şi tare.

Cu toate acestea actuala campanie electorală – mai degrabă ternă, din unghiul prestaţiilor în dezbaterile televizate directe ale principalilor candidaţi documentează în mod remarcabil maturitatea electoratului românesc. Tocmai caracterul în genere nespectaculos şi până la un punct chiar politicos al confruntărilor, absenţa uriaşelor bălăcării de odinioară de anvergura afacerii Costea, bunăoară, demonstreză că actorii scenei politice româneşti s-au adaptat în foarte mare măsură cerinţelor jocului democratic, adecvîndu-se prin stil şi ofertă gustului unei societăţi evident reeuropenizate şi vădit desprinse de moştenirea trecutului totalitar al României. Scenei politice româneşti şi în special cetăţenilor care se vor prezenta la urne le revine aşadar principala bilă albă pe care o are de conferit actuala campanie electorală.