1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Camera bună nu moare!

În fiecare lună la Muzeul Ţăranului Român o încăpere este năpădită de curioşi tineri sau bătrâni. Sunt „Conferinţele de la Şosea” în care tradiţiile satului românesc sunt răsturnate pe toate părţile, fără încrâncenare.

default

Luna aceasta la Şosea se povesteşte despre acel loc în care nepoţii nu pot intra neînsoţiţi: „camera bună” din casa de la ţară. Nu cea veche din poveşti...dar nici cea nouă din reportajele TV. Etnologul Anamaria Iuga a bătut satele maramureşene şi ne spune ce s-a schimbat în „camera bună” a bunicilor:

Sunt foarte multe lucruri noi. În primul rând se schimbă modelele. În Săliştea de Sus de exemplu este o tradiţie deja să-ţi faci toate ţesăturile cu motive florale spre deosebire de alte sate, cum sunt Dragomireşti şi Ieud, unde predomină motivele geometrice. Se schimbă modul de aranjare: ruda de exemplu este prezentă în multe case. Ruda este o bârnă de lemn pe care sunt aşezate în straturi ţesături reprezentând zestrea fetei. Ruda în multe case începe să dispară, în locul ei se pun un covor simplu pe perete şi o icoană cu o ştergură sau se mai pune o farfurie. Sau întreaga încăpere este înlocuită de camera cu mobilă”.

Fără zestre, „livlingul” nu-ţi foloseşte la măritiş

„Camera bună” nu a dispărut se pare, dar ei i s-au adăugat alte entităţi noi: „camera cu mobilă” sau sufrageria şi „livlingul” sau „salonul” în funcţie de zona europeană în care tinerii au fost la muncă.

Camera cu mobilă este cea în care sunt puse obiecte noi contemporane. Mobilă cumpărată din magazin sau făcută la comandă în sat, dar care ies din tiparul ţărănesc. În aceste dulapuri sunt puse şterguri, covoare, tot ţesăturile făcute în casă, dar pe care nu le mai expun pe perete pentru că locul lor este ocupat de mobilă”, spune Anamaria Iuga.

Casa bunicilor bogaţi din mileniul trei are prin urmare trei „camere bune”, dar „ în continuare dacă nu ai zestre, asta însemnând zece cergi, zece perne pătrate, zece perne lungi, nu ştiu câte covoare, dacă nu ai lucrurile ţesute în casă de tine, de mama ta sau moştenite în familie, dacă nu ai această zestre eşti rău privit în sat. E o ruşine să pui un covor pe perete pe care îl cumperi din magazin şi nu e făcut de tine”.

Nimic nu dispare...

Cu toate acestea pe noi, orăşenii cu dor de sat, spectrul kitsch-ului ne înspăimântă. „ Cred că omul se adaptează nevoilor contemporane. Sunt foarte mulţi care merg şi lucrează în străinătate şi acolo văd alte tipuri de încăperi, alte tipuri de locuinţe. Venind în sat probabil cu mai mulţi sau mai puţini bani vroiau să-şi exprime statutul social prin aceste obiecte. Eu cred că e în general uman. Şi ei sunt oameni ca şi noi, noi vedem nu ştiu ce la televizor şi a doua zi toată lumea poartă. La ei doar obiectele sunt diferite”.

Etnologul Anamaria Iuga îi linişteşte şi pe cei care jeluiesc dispariţia satului românesc tradiţional: „ Nu cred că e cazul să fim nostalgici. Pentru mine a fost foarte important să văd camera îmbrăcată ţărăneşte căreia deşi i se spune aşa este mult mai mică şi nu mai este folosită ca o veche încăpere de paradă. Dar m-am bucurat să văd că ea există. Eu nu sunt nostalgică şi consider că dacă se pierde este pentru că nu mai răspunde nevoilor sociale, economice şi spirituale ale comunităţii”. Satul românesc încă nu moare, ci doar se schimbă.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz