1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Calvarul muncitorilor străini din Germania comunistă

Pentru că în RDG cererea de mână de lucru era mare la sfârşitul anilor 60, numeroşi muncitori străini au fost aduşi cu contract de muncă. Primii sosiţi au fost polonezii şi ungurii.

default

În 1989, anul în care a căzut Zidul Berlinului, în fosta Germanie Democrată erau înregistraţi 90.000 de muncitori străini cu contracte pe perioadă determinată. După reunificare aceşti oameni şi-au pierdut posturile, locuinţele şi siguranţa zilei de mâine. Totuşi mulţi au ales să rămână în Germania mai ales că, după 1989, mai toţi şi-au primit dreptul de şedere.

30.000 de autoturisme, 60.000 de maşini de spălat, cinci milioane de perechi de încălţăminte. Conform unei statistici realizate în 1989 în RDG, muncitorii străini din partea de est a ţării s-au dovedit a fi mână de lucru valoroasă. Veniţi din diverse colţuri ale lumii, aceşti oameni au acoperit necesarul de forţă de lucru existent în Germania Democrată la sfârştiul anilor 60; situaţie creată de exodul est-germanilor către partea de vest a ţării. Pentru că autorităţile din Berlinul de Est nu doreau să facă publică situaţia de pe piaţa muncii, respectiv lipsa de mână de lucru, nici măcar cetăţenii nu erau informaţi atunci când în comunitate urmau să sosească străini. Tamara Hentschel, o locuitoare a cartierului berlinez Marzahn, îşi aminteşte că în anii 80 locuinţele învecinate au fost dintr-o dată ocupate de străini: "Am fost foarte surprinsă. M-am dus la piaţă şi piaţa se înnegrise. Peste tot numai oameni de culoare. M-am gândit că poate e vreo delegaţie. Niciun locuitor al cartierului nu fusese informat ce e cu aceşti oameni şi de unde vin ei. Nimeni nu ştia nimic."

Numeroase scrisori, materiale de arhivă, povestiri şi fotografii, prezentate în cadrul unei expoziţii la Berlin, evocă acum condiţiile în care şi-au dus traiul străinii veniţi la muncă în Germania de Est. Spre deosebire de populaţia autohtonă, acestă forţă de lucru era mult mai slab remunerată. Cât despre standardul de viaţă... "trăiau şi câte nouă persoane într-o locuinţă. Trei oameni împărţeau o cameră, bucătăria era amenajată pe hol; erau trei plite de aragaz, aproape mereu stricate, şi o singură cadă în baie. Hainele erau spălate de mână şi uscate în apartament. Nu era linişte niciodată, nu exista un colţişor în care să te refugiezi, nu aveai intimitate.", povesteşte Tamara Hentschel, care a lucrat în anii 80 într-un complex de locuinţe destinat muncitorilor străini.

Securiştii n-au dormit o secundă...

Stasi Museum Stasi-Parole

Mai rău era faptul că poliţia secretă îi supraveghea permanent, adaugă Tamara Hentschel. Ca angajată a complexului, ea însăşi a primit sarcina de a nu-i scăpa din ochi pe străini: "Mi s-a părut exagerat să-i controlezi pe aceşti oameni de dimineaţa până seara, să verifici dacă sunt într-adevăr în concediu medical, dacă femeile sunt gravide, dacă au musafiri, să le spionezi corespondenţa. Atunci când soseau scrisori dintr-o ţară capitalistă trebuia să notez destinatarul şi expeditorul. Inclusiv pentru mine a fost o situaţie neplăcută."

În ciuda condiţiilor ostile de viaţă şi de muncă, străinii erau atraşi de ideea de a veni în Germania. Chiar dacă o mare parte din veniturile lor erau vărsate la stat, tot îşi puteau ajuta familiile cu ceva bani. Mai mult, moneda din RDG era mai slabă decât alte valute de aceea, pentru mulţi, cea mai bună soluţie era să investească în mărfuri cumpărate din ţara în care munceau. Dar şi lucrul asta s-a dovedit a fi dificil, îşi aminteşte Ging Wuu Son, sosit la Berlin cu contract: "Din magazine nu prea aveai ce să cumperi aşa că ne luam motociclete, biciclete sau zahăr pentru că, pe atunci, aşa ceva nu se găsea în Vietnam. În 1976, la Hanoi, puteai să dai o bicicletă pe un teren. În ziua de azi, acel teren valorează cât două-trei maşini... Înainte trimiteam biciclete în Vietnam, părinţii noştri le vindeau şi trăiau din banii încasaţi."

Odată cu căderea Zidului Berlinului în rândurile muncitorilor străini s-a instalat nesiguranţa pentru că acordurile dintre RDG şi ţările lor de origine îşi pierduseră valabilitatea. După mai multe modificări ale legislaţiei privind acordarea dreptului de şedere, cei care au dorit au reuşit totuşi să obţină permisiunea de a rămâne definitiv în Germania.