1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Calmul de după furtună: din culisele acordului cu Grecia

După un maraton de negocieri întins pe întreaga noapte, nu se mai pune problema unui Grexit. Merkel, Hollande și Tsipras au părut mai prieteni ca niciodată. Din Bruxelles relatează Barbara Wesel.

Merkel, Tsipras și Hollande la Bruxelles

Merkel, Tsipras și Hollande la Bruxelles

La sfârșit, toată lumea era doar extrem de obosită. Dar și după 17 ore de negocieri, în fața presei Angela Merkel a apărut calmă și concentrată. Dacă au existat tensiuni la discuțiile de peste noapte, nu se putea vedea din apariția cancelarei. Discuțiile ar fi fost "pentru multe ore extrem de tehnice", a explicat ea. Iar impresia pe care a avut-o toată lumea a fost că șefa executivului german a obținut ceea ce dorea până la urmă, prin fermitatea poziției sale.

Nici vorbă de "dictat german"

"Este vorba de o înțelegere la care au ajuns 19 parteneri", a arătat Merkel. În noaptea negocierilor finale, pe Twitter s-a lansat o campanie critică sub hashtag-ul #ThisIsACoup (este o lovitură de stat). Guvernul grec răsturnat la Bruxelles? Se pare că nu, susține doamna Merkel, toți cei prezenți la negocieri și-ar fi dat acordul pentru termenii stabiliți. Grecia trebuie să-și asume acum responsabilitatea pentru acest al treilea program de ajutorare, în cadrul căruia țara va primi rapid până la 86 de miliarde de euro din Fondul European de Salvare (ESM). Detaliile vor fi decise însă abia după ce parlamentele din cele 19 țări ale zonei euro vor ratifica acordul.

Angela Merkel: calmă și relaxată la conferința de presă de după

Angela Merkel: calmă și relaxată la conferința de presă de după

Primul care se va pronunța va fi legislativul de la Atena: nu numai asupra pachetului de sprijin financiar, ci și asupra primelor reforme conținute de acesta. Printre ele se numără uniformizarea perceperii TVA, reformarea sistemului de pensii, a autorității de statistică și a politicii bugetare. Va urma decizia Bundestag-ului german, care pleacă de la recomandarea cancelarei Merkel de ratificare a acordului. Există nu puține voci critice în Bundestag, inclusiv în tabăra conservatoare a cancelarei.

Propunerile de reformă echivalează cu capitularea lui Tsipras

În următoarele săptămâni, toate inițiativele de reformă vor fi transformate în legi: recapitalizarea băncilor, sistemul dreptului privat, reformarea pieței muncii. Acordul conține toate prevederile pe care Alexis Tsipras le respinsese anterior cu indignare și pe care și majoritatea grecilor le tratase cu un NU hotărât la referendumul din urmă cu o săptămână. Ceea ce nu a făcut decât să submineze poziția părții elene la negocieri, în opinia președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Francois Hollande s-a temut de un Grexit

Francois Hollande s-a temut de un Grexit

Alte prevederi: FMI va redeveni partener creditor din 2016, se va înființa un fond de privatizare de 50 de miliarde de euro din care se vor restitui împrumuturile către ESM. În fine, controlorii Troicăi (FMI, BCE, CE) mult hulite vor reveni la Atena. Premierul grec a luptat împotriva acestor ultime prevederi până în orele dimineții. Dar fără succes: la final, pe masă se afla o ofertă a zonei euro pe care trebuia să o accepte sau să o respingă. Varianta alternativă era părăsirea de către Grecia a uniunii monetare pentru cinci ani.

Echivalentul unui "Tratat de la Versailles" pentru Grecia?

Capitularea lui Tsipras ar fi fost atât de severă, încât unii comentatori internaționali au comparat-o cu Tratatul de la Versailles. Dar Angela Merkel a punctat aspectele pozitive pentru Grecia ale acestui acord: fondul de privatizare elen va fi gestionat de greci și nu la Luxemburg, cum se vorbea anterior; o parte din încasările acestui fond vor fi folosite pentru investiții; în fine, grecii primesc un ajutor foarte consistent - 80 de miliarde de euro sunt o grămadă de bani. În plus, există încă promisiunea unei restructurării a datoriilor anul viitor, prin prelungirea scadențelor. Dar doar cu condiția aplicării reformelor convenite.

Acordul este o șansă

Cum era de așteptat, Angela Merkel nu crede că dosarul grec a produs o ruptură între Berlin și Paris. La final, documentul a fost aprobat de toate părțile, ceea ce este important având în vedere diversele tabere de interese din blocul comunitar. Dar va avea șanse acest acord să fie aprobat de parlamentul de la Atena? Cetățenii ar fi decis că vor să rămână cu moneda Euro, crede doamna Merkel, iar aceasta ar fi și opinia majorității partidelor grecești.

Continuă la Atena problemele lui Tsipras?

Continuă la Atena problemele lui Tsipras?

În declarația comună a liderilor europeni se poate citi din primul paragrf: "Nevoia de a reconstrui relația de încredere cu autoritățile elene este condiția de bază pentru un nou program de ajutorare". Este un drum lung și greu în acest sens, a explicat Merkel. Iar președintele francez Francois Hollande, care la negocieri ar fi fost "cel mai bun prieten al grecilor", a mărturisit ulterior că s-a temut cu adevărat că va urma un Grexit. Pe Alexis Tsipras Hollande l-a îmbrățișat la capătul negocierilor pentru eforturile sale.

La Atena continuă lupta politică

Premierul grec nu a declarat prea multe la final: a fost nevoit să ia decizii grele, dar acordul permite Greciei să stea din nou singură în picioare. Lupta sa continuă la Atena, unde trebuie să convingă Parlamentul să ratifice acordul. Viitorul pe termen scurt al ețării este din nou în mâinile zonei euro și ale BCE. Aceasta din urmă va decide dacă să crească creditele de avarie pentru băncile grecești. Care s-ar putea redeschide din nou zilele viitoare, chiar dacă doar pentru câteva ore pe zi. De asemenea, miniștrii de Finanțe din zona euro se vor reuni pentru a decide asupra unui nou credit de 12 miliarde de euro pentru Atena, în vederea achitării ratelor scadente la BCE și FMI. Concluzia i-a aparținut lui Alexis Tsipras și este foarte relevantă: "Implementarea acordului va fi foarte dificilă".