Calm, amabil, modest, cosmopolit: J.- M.G. Le Clézio

Horace Engdahl secretarul şef permanent al Academiei Suedeze la scurtă vreme înaintea decernării Premiului Nobel pentru Literatură declinase Americii calitatea de a oferi la ora actuală lumii o mare literatură, estimînd în schimb că această misiune ar îndeplini-o cu brio Europa.

Un compromis strategic

Reacţiile la declaraţiile consternante ale lui Engdahl nu au întîrziat, preopinenţii enumerînd o impresionantă listă de autori americani de prim rang. Dar în plină criză financiară, efectul acestor controverse fost de scurtă durată.

În ajunul zilei în care Juriul Nobelului urma să-şi comunice mult aşteptata decizie, agenţiile de presă publicau numele mai multor autori, „nobelizabili”. Între ei, figura drept favorită, pe primele locuri, scriitoarea germană Herta Müller , originară din România.

Cei familiarizaţi cu ritualurile care preced comunicarea numelui laureatului ştiu deja că Juriul pare a miza şi pe efectul surpriză.

Deşi Jean-Marie Gustave Le Clézio era deja din 2000 înscris pe lista candidaţilor, în ierarhia preferinţelor actuale ale juriului el nu figura pe primele locuri.

Prolific şi proteic, scriitorului născut în 1940, fiu al unui chirurg britanic şi al urmaşei unei vechi familii bretone, emigrate în secolul XVIII în Insulele Mauritius, i-a fost hărăzit un talent precoce.

La vîrsta de 7 ani a scris deja un roman despre mare, a călătorit pe mai toate continentele şi oceanele lumii, are mai multe domicilii în diverse ţări, a scris peste 30 de cărţi, romane, nuvele,eseuri, piese de teatru, poezii, literatură pentru copii, are la activ o carieră universitară europeană, americană şi asiatică.

Gloria îi surîde de timpuriu dar nu i se urcă la cap şi nici nu-l face să se culce pe lauri. La 23 de ani pentru romanul „Proces-Verbal” este răsplătit cu premiul literar francez Renaudot, după ce ratase Goncourt-ul. Urmează o perioadă de explorări stilistice, apropiate grupului experimental OULIPO din care făcuse parte şi regretatul Oskar Pastior.

Un scriitor proteic

Registrul tematic al scrierilor din această perioadă gravitează în jurul unor experienţe limită. La finele anilor 70 Le Clézio revine la sursele tradiţionale ale literaturii scriitura se calmează, devine mai echilibrată,mai senină.

În 1980 este primul scriitor căruia i se decernează premiul Morand al Academiei Franceze iar în 1994 este desemnat cel mai mare scriitor în viaţă al „marii naţiuni”.

Le Clézio crede în marea tradiţie a culturii franceze, în viitorul francofoniei în cel al romanului. Îl interesează natura umană, sentimentele care-şi caută o cale de expresie, literatura, şi în special, cea scrisă de femei, ele fiind secole de-a rîndul împiedicate să se exprime.

De altfel, nevoia de exprimare, presiunea de a scoate din adîncurile fiinţei ceva la surpafaţă este cea care legitimează literatura, mărturisea Le Clézio într-un interviu acordat unei ziariste suedeze după aflarea marii veşti.

De astă dată opţiunea Juriului pare a fi satisfăcut aşteptările publicului cititor şi ale literaţilor respectînd în fond criteriile în baza cărora unui autor i se cuvine Premiul Nobel.

Un cetăţean al lumii

Chiar dacă nu puţini ridică sprîncenele a mirare aflînd numele laureatului, neştiind nici cum să-l pronunţe corect, măcar spiritele alertate de spusele secretarului general al Academiei Suedeze, Horace Engdahl, au putut fi împăcate: Le Clézio este deopotrivă un european şi un cetăţean al lumii.