1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Caii nechează, caravana trece?

Petre M. Iancu14 iulie 2016

În grajduri vitele nu-s ţinute în lanţuri. În schimb erau ţinuţi încătuşaţi tinerii romi, copii, handicapaţi, răpiţi şi înrobiţi la Berevoieşti de protipendada celorlalţi romi. Această oroare nu-i priveşte doar pe romi.

https://p.dw.com/p/1JOrG
Imagine: imago/China Foto Press

Răpiţi şi înrobiţi, abuzaţi sexual şi violaţi. Hrăniţi mai rău decât animalele grădinii zoologice, cu mâncarea aruncată pe jos. Bătuţi crunt. Lăsaţi în zoaie şi mizerii. Puşi să rânească, să trudească pe brânci pentru căpătuirea stăpânilor lor. Iar toate acestea în România, în Europa, în mândra Uniune Europeană. Într-o ţară împărtăşind valorile statelor democratice din NATO.

Sclavie? Să fim serioşi. Însăşi sclavia are regulile şi drepturile ei. Biblia o admite doar scrâşnind din dinţi, dar cere, imperativ, evreului să-şi pună în libertate, după doar câţiva ani, fratele sărăcit ce s-a vândut şi înrobit şi să-i redea libertatea definitiv până şi ultimului sclav, la jubileu.

În ţigănia din Berevoieşti, ca s-o numim amintind de duioşia unui Miron Radu Paraschivescu, nu a mai funcţionat însă, până la un moment dat, decât dreptul celui mai tare. Al romului mai tare. Nu e vorba în context de băutura dragă marinarilor, ci de comunitatea romilor din Glămăceşti. Satul face face parte din comuna Berevoieşti, localitate argeşeană, al cărei nume s-a întipărit în memoria celor hotărâţi să nu dea uitării istoria României când s-a făcut lumină în zonă în 1990, imediat după căderea regimului comunist. Se demascase atunci tentativa poliţiei politice a lui Ceauşescu de a adumbri memoria naţiei, prin debarasarea pe şest de urmele atrocităţilor ei. Fuseseră arse şi sumar îngropate fragmente din dosare ultrasensibile provenind din dulapurile cu otrăvuri ale Securităţii.

Lumina, sub Ion Iliescu, n-a zâmbit mult, căci n-avea cum. În centrul geografiei ceauşist-postcomuniste s-a lăsat bezna iar. Şi i-ar s-au îngropat. Nu însă documente, ci oameni vii. Copii, mai rău, chiar mult mai rău trataţi decât bovinele nomazilor din Africa. Puştani, adolescenţi şi tineri care ar fi avut toate motivele să vrea să fie oi, cornute sau găini şi nu doar caii care şi-au disputat joi cupa naţiunilor la Aachen, în Germania, iepe şi armăsari de rasă, preţuiţi la sume exorbitante de stăpânii lor. Tineri care-şi vor fi dorit noaptea, în lanţuri, să fie orice animal şi orice bestie, din orice junglă sau grădină zoologică.

Era, e şi va fi inevitabil ca atrocităţile demascate de poliţişti şi procurorii Diicot la Berevoieşti, pe planeta nu a maimuţelor ci a stăpânilor de sclavi, din care au fost arestaţi şi puşi sub acuzare zeci de inşi, să facă valuri mari. Mai puţin, poate, în mediile de stânga sau în România, dincolo de pătura celor necontaminaţi de vreun rasism sau extremism, cât, mai degrabă, în occident.

Căci, fie şi greu digerabile pentru oricine crede că asemenea alunecare în epoca de piatră e inimaginabilă într-o ţară europeană şi încă într-o regiune de decenii dominată copios, politic, de PSD, e vorba de ştiri de senzaţie. Iar senzaţionalismul lor, cruzimea, violenţa, barbaria, conotaţiile sexuale ale înrobirilor sunt, pentru prea mulţi, irezistibile.

Concomitent, perplexitatea este de rigoare şi în sfera corectitudinii politice. Fiindcă nu-i vorba, în propoziţie, de mult clamatul rasism al vreunei elite albe, poliţiste, colonialiste şi americane, ci de neomenia cumplită, de sălbăticia fără seamăn manifestată în chiar sânul unei minorităţi obişnuite să fie asiduu cocoloşită ca victimă perpetuă. Ceea ce, să admitem, a fost şi, încă, din păcate, este, culmea, căci realităţile, prin forţa lucrurilor, sunt mai complexe decât le pot imagina rasiştii ori stângiştii.

Or, nu mor caii când vor câinii. Fie şi tardivă, intervenţia autorităţilor române, salvarea copiilor, a sclavilor ţinuţi captivi şi arestarea prezumtivilor făptaşi se cer, desigur, salutate şi apreciate.

Se pun însă o serie de întrebări grele, privind nu numai comunitatea în chestiune, ci judeţul, ţara, Europa, lumea liberă. Sunt întrebări dureroase, căci ne privesc direct în ochi. Ne întreabă despre indiferenţă. Despre nepăsarea noastră bestială, faţă de vecini, de oameni şi comunităţi. Despre autorităţi şi educaţie, nu doar sexuală. Despre reperele morale, creştine sau atee, ale unei societăţi în care nici Biserica, nici oficialităţile şi nici oamenii de rând n-au fost în stare să prevină alunecarea într-o barbarie de asemenea proporţii ori să o lichideze în timp util. Despre elite care nu văd decât ce le convine, ideologic, aşteptând să audă câinii lătrând şi caravana trecând.

Să sperăm că, de această dată, vor necheza caii şi caravana se va opri să civilizeze chiar şi Berevoieştiul. Ba chiar şi Glămăceştiul.