1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cadouri otrăvite, greceşti, ruseşti, europene

E cazul să revizuim dihotomia stânga-dreapta. Ba, parţial, şi maxime străvechi, recomandându-ne să ne ferim de greci şi de cadourile lor înveninate. Nu ale grecilor ne sunt problema, ci Putin. Şi noi înşine.

Doi putinofili, de la dreapta la stânga: un populist de stânga şi altul de dreapta, Tsipras şi Kamennos

Doi putinofili, de la dreapta la stânga: un populist de stânga şi altul de dreapta, Tsipras şi Kamennos

La unison, clasa politică europeană îşi manifestă indignarea. O face în principiu diplomatic, cum îi e obiceiul. Dar scandalizarea e abia disimulată.

Se depistează rapid. Spre pildă în declaraţii precum cea rostită într-un interviu acordat ziarului francez conservator, Le Figaro, de preşedintele Comisiei Europene, Juncker. Potrivit căruia „Grecia trebuie să respecte Europa”. Se regăseşte în promisiunea şefului Parlamentului European, Schulz, care, înainte de a purcede la Atena, s-a angajat solemn să vorbească „pe şleau” cu Alexis Tsipras.

Unde te întorci, auzi, din cancelariile situate în nord-vestul Europei, că „pacta sunt servanda,” că Grecia va trebui să-şi îndeplinească angajamentele, că nu va exista o ştergere a datoriilor greceşti. Dar, tipic pentru un continent eterogen, frecvent abulic, mult încercat de vechile reflexe împăciuitoriste, mai răzbat şi sfaturi conciliante. Că doar, despre nişte înlesniri „s-ar putea discuta”. Chiar dacă înlesnirile cu pricina ar fi o palmă pe obrazul statelor care, serioase, s-au reformat şi-au strâns cureaua.

Se articulează totuşi frecvent recomandări în aparenţă de bun simţ, de „respectare a deciziei democratice a grecilor”. Se vor mai auzi. E o mantră preluată şi repetată la nesfârşit nu de mari luptători pentru democraţie, ci dimpotrivă, de segmentul radical de stânga şi de dreapta din mass-media pro-rusă, de extremiştii şi populiştii de ambele culori politice, din care-şi recrutează Moscova susţinătorii.

Carevasăzică, aici pare a fi buba. Putinismul afişat fără jenă de noul premier grec imediat după preluarea funcţiei şi la puţine ceasuri de la uciderea sălbatică a unor nevinovaţi din oraşul ucrainean Mariupol, printr-un atac cu rachetă al separatiştilor pro-ruşi, i-a siderat pe occidentali. Elita politică din vest se arată chiar mai zdruncinată şi zguduită de această spargere a unităţii şi solidarităţii europene în chestiunea unei înăspriri posibile a sancţiunilor impuse Rusiei, decât de stridenţa ideologică a declaraţiilor, promisiunilor şi măsurilor neocomuniste ale lui Tsipras.

Dar surpriza e nelalocul ei. Pare să se afle o apreciabilă cantitate de ipocrizie în afişarea unui implauzibil şoc vest-european, prea previzibil ca să fie autentic. „Timeo danaos et dona ferentes”. Teme-te de greci (sau de ahei) chiar şi când îţi fac daruri, ne avertiza, încă din antichitate, Eneida lui Virgil.

Maxima se cere adaptată. Epopeica problemă, de această dată, ţine de cadourile altora, făcute Greciei şi Europei. De cele ale Moscovei, oferite lui Tsipras, bunăoară, sub forma ridicării embargoului rusesc pe alimente, dacă Grecia s-ar vedea nevoită să părăsească zona euro sau chiar UE.

Problema, pe de altă parte, rezidă şi în reacţia placidă a Europei la traiul pe vătrai şi la huzurul pe veresie al grecilor înaintea izbucnirii deschise a crizei, în 2010. În cauză, efectiv, mai sunt şi darurile ulterioare ale Europei. Care şi-a idolatrizat propria monedă şi, în genere, construcţia unională, una artificială în măsura în care, neatentă la globalizare şi la reformele pe care le implică prezervarea competitivităţii, nu s-a bazat pe o integrare fiscal-politică reală.

Totuşi Europa, generoasă, a ţinut morţiş să facă totul, dacă nu chiar mai mult decât atât, spre a salva de faliment statul elen. Crezând, greşit, că nici Uniunea şi nici moneda ei comună nu şi-ar putea permite un „grexit”, în speţă ieşirea Greciei din zona euro, elita occidentală s-a cramponat în a închide statul elen cu orice preţ în casa comună. Aşa că s-au pompat bani buni într-o gaură prea rea, în sacul fără fund, prea hulpav, al unui electorat nu tocmai foarte recunoscător.

Iluziile Europei nu s-au oprit aici. În vest mulţi au închis ochii, de altfel, şi-o fac în continuare, la uverturile înşelătoare conţinute în ofensiva propagandistică a Rusiei lui Putin. Care a investit eforturi şi fonduri apreciabile în alimentarea tuturor amăgirilor şi populismelor europene. Şi-o face în continuare. Alături de republicile de la marginea vestică a fostei URSS, precum Moldova, de ţările comunitare afectate de criză, între care Grecia, sau România, au intrat şi au rămas constant, de ani de zile, în vizorul agitpropului rusesc şi puterile apusene. De pildă Franţa şi Germania.

Să nu fi ştiut liderii occidentali de strânsa legătură dintre populiştii de stânga şi de dreapta de la Atena cu toxicii ideologi ai Moscovei, de genul Alexander Dughin? Care s-a afişat fără ruşine cu miniştri cheie ai noului guvern elen, cu Nikos Kotzias, ministrul de externe, ori cu ultranaţionalistul Pannos Kammenos, noul ministru al apărării, care nu s-a dat în lături să facă declaraţii cu subtext antisemit de genul „evreii nu plătesc impozite”?! Să le fi scăpat, oare, europenilor, pericolul ca predictibila răsturnare politică din Grecia să ducă la formarea unui guvern care să rişte să lichideze singurul atu al Europei în confruntarea cu agresivitatea neoimperială a Rusiei, şi-anume unitatea continentului?

Nici un observator de minimă bună credinţă nu poate ignora ce-ar însemna în termeni de drept şi de morală să se admită revendicarea ridicării sancţiunilor impuse Rusiei, în urma călcării în picioare, în Ucraina, a normelor elementare ale convieţuirii paşnice a statelor. Ne confruntăm cu „troienii lui Putin”, relevă Jakob Börner, în context, într-un inspirat editorial publicat recent de săptămânalul german Die Zeit, în care ziaristul german evidenţiază substratul doctrinar al monstruoaselor cooperări şi alianţe din coasta răsăriteană a structurilor occidentale prin trimiteri la observatori avizaţi.

De pildă la Anton Şekhovţov, un expert în fascism şi extremisme de stânga şi de dreapta. Şekhovţov citează directiva de cooperare cu Syriza a ideologului neoimperialist al expansiunii eurasiatice a Rusiei, Dughin, potrivit căruia Rusia „are de colaborat în Grecia cu politicienii de stânga ai Syrizei, care resping liberalismul, alianţa transatlantică şi finanţa globală”.

Nu-i un secret, ce se ascunde sub cifrul acestor noţiuni codate încă de nazişti. Avem de-a face aici cu un deschis apel antiamerican, antisemit, anticapitalist şi antidemocratic. Noul guvern al Greciei pare extrem de dornic a şi-l însuşi, iar populiştii de stânga şi de dreapta din vestul continentului aplaudă in corpore, frenetic, în numele democraţiei pasămite, acest executiv, deşi miza jocului e demontarea UE şi a democraţiilor europene.

De unde reiese, odată în plus, care e miza. În cauză nu mai e de mult stânga sau dreapta. Alternativele mai noi sunt, pe de-o parte, Rusia lui Putin, darurile ei greceşti, şi populiştii ei europeni, corupţi ori nu, sau, pe de altă parte, Europa unită şi democraţia liberală.