1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Cămaşa de forţă informaţională

Mai există libertate de opinie şi exprimare în vest? Cât de rău stăm cu îngrădirea acestor libertăţi în Germania? Rău. Au sfârşit prin a înţelege evidenţa mulţi, după ce twitter a blocat contul revistei satirice Titanic.

Karikatur Die gute Presse von 1847 (Gemeinfrei)

Presa bună şi cea rea, foarfeca din cap, progresism şi reacţiunea într-o caricatură din 1847

Asistăm la atacuri de o anvergură fără precedent asupra temeiului democraţiei. Asupra  libertăţii de opinie şi de exprimare. Nu există pentru o democraţie libertăţi mai importante decât acestea. Iar ambele sunt ucise de cenzură. Nicio democraţie liberală care se respectă nu poate tolera cenzura.

Or, la fel ca independenţa justiţiei în România, ambele libertăţi au ajuns, mai nou, în vest, în pericol mortal după introducerea unei foarfeci draconice în reţelele de socializare. Speriate de intrarea în vigoare a unei noi legi germane, menite să combată prin amenzi exorbitante ceea ce legiuitorul afirmă a fi difuzarea de ”fake-news” şi de mesaje discriminatorii, de pildă ale urii xenofobe, reţele ca facebook şi twitter au început să se supună, să taie şi să suprime.

Noua normă e intitulată ”Legea impunerii în reţea” şi le cere concernelor să acţioneze în interval de 24 de ore. Ca atare, se închid conturi, inclusiv preventiv, în baza unor judecăţi la fel de sumare ca ale NKVD-ului stalinist în procesele înscenate ale anilor 30 ai veacului trecut, chiar dacă neînsoţite de pedepsele fizice cumplite implicate de verdictele bolşevice din epocă.

Or, faptul că, şiret, parcimonios şi conştient de interdicţia constituţională a cenzurii, legiuitorul n-a creat o instituţie de stat, care să se ocupe oficial de cenzurarea conţinuturilor postărilor în reţele, nu ameliorează decât aparent, nu însă şi în fond situaţia, în ciuda pretenţiilor partizanilor legii.

Pentru că, aşa cum a fost articulată la iniţiativa unui ministru al justiţiei social-democrat, reglementarea, adoptată anul trecut de majoritatea guvernamentală germană, forţează reţelele să judece ele însele conţinuturi.

Şi să le elimine ori să le blocheze la rigoare, prin investiţii proprii, deşi nu dispun de competenţa şi autoritatea legală şi juridică necesară evaluării şi eliminării opiniilor cenzurate. Care, în mod evident, într-o democraţie respectabilă, nu pot fi sancţionate ori, la nevoie, pedepsite, când încalcă realmente legea, de pildă cea osândind negaţionismul Holocaustului, decât după procese în regulă.

Nu e nevoie de eforturi supraomeneşti să se înţeleagă că, spre a scăpa de sancţiuni, reţelele fac exces de zel şi tind să suprime ori să blocheze şi preventiv.

Extrem de grav e, în context, că partidele coaliţiei conduse de Angela Merkel şi-au asumat şi adoptat această lege liberticidă după modificări doar sumare şi superficiale. Au votat-o în Bundestag în deplină cunoştinţă de cauză, în pofida numeroaselor avertismente şi intervenţii critice de bun simţ şi în ciuda tuturor obiecţiilor judicioase ale multor experţi, inclusiv şi nu în ultimul rând, liberali ori ecologişti.

Aşa s-a ajuns ca, la 2 ianuarie, în ajunul comemorării băii de sânge de la Charlie Hebdo, twitter să comită enormitatea de a se gudura pe lângă mişcările teroriste şi totalitare de pretutindeni, închizând contul revistei satririce Titanic. Pentru că revista îşi permisese s-o parodieze pe Beatrix von Storch, vicepreşedinta Alternativei pentru Germania. Indignată că în noaptea de revelion poliţia din Köln a transmis mesaje în varii limbi, printre care şi în arabă, femeia îşi vărsase pe twitter furia pe „o ţară în care poliţia crede că poate calma astfel hoardele barbare, musulmane, violând în grup”. Prompt, i se închisese contul şi fusese denunţată de câteva sute de ori sub învinuirea că instigă la ură.

În reacţie, revista satirică germană se prefăcuse că i-ar transmite postările. Twitter nu s-a arătat amuzat. Şi mai puţin amuzaţi ar trebui să fie utilizatorii. Căci mulţi trăiesc în bula reţelelor şi au încetat să se mai informeze dintr-o presă mainstream în care de mult nu mai au încredere. Pare clar că mai ales aceşti oameni sunt ţinta noii legi.

Or, aici se ascunde esenţa catastrofală a hotărârii cenzurării reţelelor. Speriate de Brexit, de alegerea lui Trump şi de ascensiunea politică vertiginoasă a populismelor în Europa, precum şi de mefienţa într-o presă favorabilă establishmentului, elita berlineză s-a hotărât să adopte măsuri destinate mai degrabă autoapărarii politice decât combaterii urii. Ură care ar trebui, într-adevăr, contracarată. Dar nu prin cenzură, ci prin educaţie, informaţie, analiză şi lege.

Deşi just criticate de celelalte partide din Bundestag pentru o măsură care, eludând acest imperativ, aruncă în aer însăşi baza libertăţilor democratice, formaţiunile marii coaliţii creştin-social-democrate se arată peste măsură de înfricoşate de propria lor incompetenţă retorică şi doctrinară şi, prin urmare, de aparenta lor incapacitate de a contracara eficient propaganda populistă. 

Că încearcă să reziste scandalizării generale fără să abroge oneroasa şi înrobitoarea lege e lesne de explicat. E mai simplu să-ţi aperi ceea ce reprezintă, de facto, un monopol asupra puterii şi, deci, perpetuarea la cârmă prin interdicţii plasându-ţi adversarii în dezavantaj politic şi informaţional, decât să confrunţi opoziţia cu viziera deschisă.

Gravitatea situaţiei e amplificată, se înţelege, de flancarea legii cu pricina de foarfeca venind la pachet cu ideologia corectitudinii politice, precum şi de neajunsurile unor reţele vulnerabile oricum, prin algoritmi, alcătuire şi interese comerciale ori politice, la alte pericole liberticide. De pildă la propaganda extremistă, kremlinofilă.

Ori, nu mai puţin terifiant, în opinia mea, la încercuirea, de către reţele, a utilizatorilor în bule create de propriile lor preferinţe, de share-uri şi like-uri. În interiorul lor li se servesc, ca hrănirea deţinutului rămas inconştient în cămaşă de forţă, informaţii preselectate, croite pe calapodul opţiunilor şi mentalităţii lor.

E o alimentaţie informaţională de natură să le eternizeze tembelizarea. Dacă dezastruoasa situaţie actuală nu se va vedea grabnic şi radical remediată, consecinţele ei îmi par relativ lesne de ghicit.