Căderea Germaniei, un alarmant fiasco european | Europa | DW | 20.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Căderea Germaniei, un alarmant fiasco european

Eşecul negocierilor preliminare de formare a unei alianţe guvernamentale creştin-ecologist-liberale la Berlin deschide un nou capitol de istorie. E unul care începe rău de tot deopotrivă în Germania şi în Europa.

În condiţii de neobişnuită nervozitate, iscată de răsturnările care au provocat în lumea liberă o serie de revoluţii populiste şi schimbările majore aferente, patru partide democratice germane şi-au văzut zădărnicit efortul de a alcătui un guvern de coaliţie stabil. La miezul nopţii de duminică spre luni liberalii germani au aruncat prosopul, afirmând că  ”e mai bine să nu guverneze decât să guverneze rău”.

Anterior, tratativele se împotmoliseră în litigiul esenţial, generat de politica migraţiei necontrolate asumate deschis de şefa CDU, Angela Merkel, în 2015 şi revocate practic, nu însă şi formal, în 2016.

Aflaţi înaintea unor importante alegeri regionale, talonaţi de populiştii de dreapta islamofobi şi antiimigraţionişti şi bântuiţi de perspectiva de a pierde controlul asupra guvernării, creştin-socialii bavarezi stăruiseră asupra frânării procesului de întregire a familiilor migranţilor.

Liberalii, care militaseră futil în favoarea unor programe de modernizare necesare Germaniei contemporane, bunăoară pentru actualizarea medicinei reproductive, se văzuseră blocaţi. Încercând să-şi probeze hotărârea de a nu mai încălca voinţa electoratului, liberalii li se alăturaseră bavarezilor, opunându-se de asemenea, împreună cu CSU, reluării neîngrădite a întregirii familiilor migranţilor, un proces derulat o vreme în conformitate cu înlesniri introduse în legislaţie, la insistenţele stângii, în ultimii ani. Dar şi aici liberalii se văzuseră contraţi. Căci unii negociatori ecologişti, situaţi departe, la stânga spectrului politic, au rămas ancoraţi aparent inebranlabil în principii umanitare sacrosancte, în fapt într-o ideologie discutabilă.

Ca atare, liberalii au tras frâna de mână şi au abandonat tratativele. Or, au făcut-o probabil perfect conştienţi de impactul pernicios al instabilităţii potenţiale create, în urma eşecului tratativelor, de incertitudinile politice germane nu doar Republicii Federale, ci şi UE şi lumii libere. O lume, în care Berlinul ar trebui să joace un rol cheie, dar se va vedea condamnat de acum încolo să stea mult timp pe margine.

În consecinţă s-au găsit destui observatori să le reproşeze liberalilor decizia de a părăsi negocierile. Nu puţini sugerează că liderii FDP s-ar fi făcut vinovaţi de o prezumtivă dezertare de la o datorie patriotică.

În fapt, liberalii lui Christian Lindner au dat dovadă de un instinct politic preţios. În fond, problemele spinoase generate de Merkel în 2015 n-au vizat doar sfera politică internă şi europeană precum şi haosul juridic consecutiv aruncării în aer a unor acorduri internaţionale, precum cele de la Schengen şi Dublin, ci s-au soldat cu o amplă criză de încredere. Una paneuropeană. S-a produs astfel o intensificare fără egal a mefienţei germanilor şi europenilor în clasele politice şi în presa tradiţională. Toate acestea au deplasat spre populism largi segmente ale electoratelor.

Aceeaşi stare de spirit, masiv inflamată de propaganda rusă, a provocat răsturnările politice de anvergură care au scos Marea Britanie din UE, l-au adus la cârmă, în SUA, pe candidatul antiestablishment, Donald Trump, şi au facilitat, au agravat şi au prelungit derapajele în iliberalism de la Budapesta, Varşovia şi Bucureşti.

Or, cum poate fi combătută această mefienţă creatoare de populism şi stimulatoare de extremism altfel decât prin dovezi concrete documentând hotărârea oamenilor politici de a lua în serios şi de a respecta scrupulos voinţa alegătorilor? Ignorându-se, cum ar fi vrut ecologiştii, mesajul şi priorităţile acelor germani care au anulat, în alegerile din septembrie, preponderenţa îndelungată a stângii, spre a propulsa în Bundestag o clară majoritate de dreapta, în ciuda situaţiei economice excelente a ţării?

Cu toate acestea, consecinţele pe termen scurt ale dezechilibrului politic al Germaniei, primus inter pares în Europa, riscă să fie dintre cele mai neplăcute. Uniunea Creştin-Democrată se vede aruncată într-un vârtej de recriminări la adresa şefei CDU, care, masiv anemiată, ar fi trebuit de mult să-şi asume urmările propriilor erori, să-şi pregătească succesiunea şi să demisioneze. Dar n-a făcut-o. La fel, cu un viitor politic de tot incert se confruntă şi mult contestatul lider creştin-social al bavarezilor, Horst Seehofer. 

În răstimp, populiştii de dreapta din AfD exultă. Îşi freacă mâinile de bucurie la gândul anticipatelor. Căci într-un electorat parţial captiv pare lesne să se atribuie eşecul tratativelor unui politicianism infect, când, în realitate, e în bună măsură efectul schimbărilor politice şi morale catalizate într-un târziu şi în rândul partidelor mainstream de succesiunea crizelor europene.  

Dar poate cea mai gravă consecinţă a prelungirii instabilităţii germane vizează politica unei Europe agonizante. Nu întâmplător, preşedintele Franţei, Macron, a regretat eşecul negocierilor germane, înţelegând că nesiguranţa berlineză îi va amâna pe timp nedefinit tentativele urgente de reformare a Europei. În fapt, e mai rău. Căci Uniunea Europeană, care ar trebui să fie împreună cu SUA un pilon esenţial în apărarea de terorism şi de tentativele unor tirani ca Putin de a anemia lumea liberă decisiv, se confruntă, parţial din cauza erorilor germane, cu o galopantă demontare a democraţiilor ei postcomuniste. Acum riscă, vai, să intre în catalepsie.