1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Cît de gol e împăratul ?

Ofensiva transparenţei în Franţa, dezbaterea cazului Ungariei în Parlamentul European, amînarea procesului intentat Subteranei Naţional Socialiste suscită noi comentarii.

Pornit să readucă politica pe drumul cel drept al moralei, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat război „plutocraţiei” şi a cerut politicienilor să-şi etaleze public averile: case şi apartamente, automobile, carnete de economii, bijuterii. Toate acestea spre a recuceri încrederea locuitorilor Hexagonului, cutremuraţi nu atît de averile şi conturile secrete ale fostului ministru al finanţelor, Jerome Cahuzac, cît de faptul că tocmai socialiştii, care se erijează în apostoli ai dreptăţii sociale şi ai egalităţii de şanse, pot fi şi cei mai cumularzi chiar cu riscul de a depăşi limitele legalităţii. Aşa-numita dezbrăcare la piele a clasei politice franceze reţine din plin şi atenţia cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, care, în ediţia sa de azi, consacră nu mai puţin de trei articole subiectului.  

Ziarul francez LIBERATION dezavuează această acţiune impulsivă de „dezbrăcare”, pune la îndoială eficienţa ei şi mai ales, capacitatea de a injecta morala în corpul clasei politice, astfel încît gravele ei carenţe să nu mai reapară.

Dar cum se va însănătoşi atmosfera politică după ce ofensiva transparenţei a scos la iveală că în guvernul socialist al Franţei se află 9 milionari? - se întreabă cotidianul SUD OUEST, remarcînd că modul în care a avut loc „operaţiunea” nu ţine cont de provenienţa averilor şi încurajează doar suspiciunile.

Mai grav este însă caracterul populist al ofensivei. Şi din nefericire, de populism Europa nu duce lipsă la ora actuală. Unul din cei mai agresivi promotori ai acestui stil politic se află la Budapesta. În ajunul şedinţei Parlamentului European în care cazul Ungariei este luat în discuţie, tot FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică un amplu interviu cu Victor Orban. Scandaloasele modificări aduse de guvernul său constituţiei îi alertează într-atît pînă şi pe unii din membri Partidului Popular European, încît aceştia nu mai ţin cont de solidaritatea de grup, din care partidul Fidesz face parte. Unul din răspunsurile şocante date de Orban întrebărilor formulate de ziaristul german titrează interviul: Ungaria nu are nevoie de băieţi amabili. In cursul dialogului, liderul de la Budapesta reia ideea, nuanţînd terminologia, vorbeşte de Mainstream-Nice -Guys crede că Ungaria trebuie să înoate împotriva curentului spre a se salva. Or, urmînd acest curs, ţara poate ajunge la pierzanie.

Cît de în serios poate fi luată noua formaţiune, apărută pe scena politică germană, crescând din solul sărăcit al crizei?

Constituirea partidului „Alternativă pentru Germania” a stîrnit cele mai diverse comentarii. A fost emisă şi ideea că acum are şi Germania o formaţiune cu adevărat populistă. Care ar putea însă diminua la urne, în toamnă, numărul susţinătorilor actualei coaliţii, fragilizînd poziţia Angelei Merkel -  prooroceşte, de la Moscova, cotidianul KOMMERSANT. 

Vizibil redusă, chiar în proporţii dramatice, este cota de simpatie a Republicii Federale.

Stîngăciile, lipsa de sensibilitate, obstinata cramponare de „litera legii” manifestată de Tribunalul din München în pregătirea procesului intentat Subteranei Naţional Socialiste, proces în care ziariştilor turci nu li s-a mai putut oferi locuri în sală, deşi victimele demenţei xenofobe a membrilor sinistrei grupări au fost tocmai turci, au alimentat atitudinile resentimentare faţă de Germania. Cazul reţine de mult şi din plin atenţia presei. Decizia luată deunăzi de acelaşi Tribunal münchenez (în urma unei sentinţe a Curţii Constituţionale) de a amîna data debutului procesului, programat iniţial să înceapă pe 17 aprilie, spre a pregăti mai bine desfăşurarea acestuia şi a facilita prezenţa presei, ar fi deopotrivă salvatoare şi păguboasă, crede SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Păguboasă, fiindcă ea dezvăluie handicapurile organizatorice şi de concepţie ale magistraţilor, fiindcă pune la grea încercare răbdarea şi sentimentele rudelor şi familiilor victimelor. Salvatoare, fiindcă ea oferă tribunalului ocazia de a aprofunda problematica, de a aborda calm şi bine pregătit cazul şi de a reflecta asupra erorilor organizatorice.

Dacă MITTELDEUTSCHE ZEITUNG întrevede şi şansa ca, de astă dată, procedurile de acreditare a ziariştilor să ţină cont de interesele reprezentanţilor turci şi kurzi ai presei, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG se teme de nedorita izbucnire a unei noi bătălii pentru obţinerea de locuri de către jurnalişti. In schimb, nici mai mult nici mai puţin decît de-a dreptul penalizabilă i se pare cotidianului TAGESSPIEGEL din Berlin, decizia amînării acestui demult scadent proces.