1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cînd ura pluteşte în aer

Ura, aversiunea viscerală, din varii motive, faţă de toţi şi de toate, culminînd, în plan politic, cu ura islamiştilor împotriva occidentului, pare a fi devenit un cîmp de investigare şi cunoaştere şi pentru filozofi.

default

O secvenţă din expoziţia artiştilor britanici Jake şi Dinos Chapman, tematizînd ipostazele urii şi violenţei, într-o expoziţie găzduită în 2003, la Museum Kunstpalast în Düsseldorf.

Stînd de vorbă cu Mircea Cărtărescu la Bonn, la sfîrşitul anului 2009, între multe altele, spusele scriitorului mi-au confirmat o intuiţie avută în timpul unui recent şi scurt popas în ţară şi anume, faptul că potenţialul de ură în societatea românească părea să depăşească în continuare limitele normalului. Spun în continuare fiindcă în 2007, în eseul său "Despre ură", Gabriel Liiceanu lua "ura în considerare aşa cum medicul, pentru a-l vindeca pe pacient, trebuie mai întîi să se aplece asupra bolii lui".

Mă întrebam însă dacă, dincolo de cauzele şi manifestările „autohtone” ale acestei aversiuni faţă de mai toţi şi toate, pe care o deplîng scriitorii şi intelectualii români, nu există cumva în spiritul vremii şi în lumea globalizată un nou puseu de nihilism cu efecte devastatoare pe alocuri, dezechilibrante în plan politic şi social.

Bănuiala mi-a fost alimentată de apariţia în decursul unui singur deceniu a mai multor teorii care conced forţei de acţiune (destructivă) a afectelor negative, urii, mîniei, furiei, resentimentelor, un anumit „dinamism ontologic, de o importanţă aproape egală cu cea a erosului, a impulsurilor creatoare, în istoria omenirii"(cum crede Sloterdijk).

Spiritul conciliant şi toleranţa nu vindecă ura

Că spiritul conciliant şi disponibilitatea de dialog nu pot dezamorsa întotdeauna potenţialul urii viscerale împotriva celuilalt, mergînd pînă la pulsiunile autodestructive, o demonstrează zi de zi atît actualitatea politică internaţională cît şi tragediile personale.

Că ura este energia ce alimentează maşinăria infernală a terorismului, ţine de domeniul evidenţei. Căutarea motivelor, a cauzelor ce o alimentează, ar fi doar una din căile care pot duce la anihilarea acestui flagel, care iată, din nou, la începutul anului 2010, ne dă fiorul unui „déjà vu”.

Oriana Fallaci gestorben

Oriana Fallaci, autoarea cărţii "Furie şi Mîndrie".Temuta ziaristă a decedat în 2006.

Imediat după atentatele de la 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci îşi intitula „ Furie şi Mîndrie” incendiarul pamflet îndreptat împotriva fanatismului islamist şi a „indolenţei lumii civilizate".

Trei ani mai tîrziu, André Glucksmann urmărea într-un volum intitulat „Le Discours de la haine” revenirea în actualitate a acestei „forţe elementare” îndreptată, în viziunea autorului, din direcţii diferite asupra a trei ţinte deopotrivă reale, imaginare, mitologice: evreii, America şi femeile.

Nihilismul - ferment al urii

În aceeaşi perioadă, filozofii Alain Finkielkraut şi Peter Sloterdijk dialogau despre starea lumii („Les Battements du Monde” ) într-un volum de peste 200 de pagini, publicat în franceză. În cuprinsul acestuia, filozoful german îi atrage la un moment dat colegului său francez atenţia asupra analizei pe care Nietzsche o face afectelor, resentimentului, în termeni psihologici şi politici, întrevăzînd în „resentiment” o autentică „putere mondială”.

Cîteva rînduri mai sus, Sloterdijk opina, referindu-se la radicalismul politic al stîngii, că suprema competenţă morală a acesteia s-ar ivi cînd indignarea s-ar întîlni cu o conştiinţă curată şi cu voinţa de a acţiona. Dar cînd tot indignarea se combină cu dorinţa de a acţiona, iar iluzia unei superiorităţi morale cu accesul liber la un depozit de muniţii, catastrofa devine iminentă.

În acelaşi dialog cu Alain Finkielkraut se întrevăd şi originile viitorului eseu filozofic al lui Peter Sloterdijk, „Zorn und Zeit” – „Mînie şi Timp”, publicat în volum. Titlul vizează clar o altă carte - „Sein und Zeit” (Fiinţă şi Timp) de Martin Heidegger.

În abordarea „politico-filozofică” a temei, Peter Sloterdijk dezvoltă însă, pornind de la Nietzsche, ipoteza unui „capital de acţiune” pe care l-ar deţine afectul, „thymos”-ul, mînia, ura, indingnarea, revolta (şi în variante ne-resentimentare).

Există şi o mînie neresentimentară?

Versul de început al Iliadei „Cîntă zeiţă mînia ce-aprinse pe Ahil Peleianul/ Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse”, ar fi nici mai mult, nici mai puţin decît o „formulă fondatoare a ocidentului”. Sloterdijk se întreabă, retoric desigur, dacă acest sentiment, pe cît de omenesc, pe atît de straniu şi agresiv, trebuie neapărat refulat, înfrînat, neutralizat? Nedumerirea vizează modernitatea care, deşi nu mai are nimic de-a face cu lumea „homerică” şi nici cu valorile ancestrale ale „eroismului”, rămîne totuşi confruntată cu supravieţuirea, în forţă uneori, a mîniei şi a „derivatelor” acesteia.

În deja pomenitul dialog cu Finkielkraut, Sloterdijk întrevedea în Eneida lui Vergiliu o condiţie mai puţin obişnuită a europenilor: cea de învinşi, de refugiaţi în căutarea pămîntului făgăduinţei. O ipostază al cărei arhetip ar fi Eneas, eroul „superînfrînt” al războiului troian, purtîndu-şi pe umeri bătrînul tată neputincios dar, în pofida tuturor nenorocirilor abătute asupră-i, dispus să reînveţe a deveni învingător. ”Este alchimia europeană deja experimentată: transformarea depresiei în afirmaţie”...

Filozoful german crede că azi, americanii ar fi ei adevăraţii europeni, el duce mai departe „experienţa”, visînd la o versiune „adăugită” a Eneidei, care să pornească de la istoria imperiilor şi a unei înţelepciuni manifestate în termenii unei alchimii politice în care „perdantul” ar putea deveni partenerul unui joc politic „cîştigat”. Chiar şi cu preţul mîniei? Da, însă al uneia ne-resentimentare, fiindcă această „alchimie" nici nu poate funcţiona fără existenţa „adversarului”, a „duşmanului” a „confruntării”...

Într-un interviu acordat presei cu prilejul lansării recentului său eseu, Sloterdijk le reamintea cititorilor că Thymosul, ca şi Erosul, au fost dintotdeauna cele două forţe elementare, fundamentale ale omenirii, ele stînd şi în spatele fenomenelor politice. Iar dacă despre Eros s-a scris enorm, despre Thymos prea puţin deşi, atrage atenţia autorul, „revolta, consternarea, mînia produse de o nedreptate, frustrarea generată de nerecunoaşterea unor calităţi, aroganţa, generează tensiuni care fundamentează chiar politicul”.

Revoluţie sau restauraţie ?

Din acest motiv, volumul „Mînie şi Timp” este pe drept cuvînt o nouă teorie „psiho-politică” cu uşoare inflexiuni anti-freudiene, sau, cu cuvintele autorului, „o analiză thymotică”.

Ce rol îi revine inteligenţei, raţiunii, cumpătării în această ecuaţie? Dacă „intelectul poate ţine în frîu cei doi poli, erosul şi thymosul - se poate vorbi de un miracol; ordinea astfel instituită, este însă vulnerabilă şi precară”, opinează Sloterdeijk în interviul citat, furnizînd cîteva chei de lectură a eseului său.

Religia, politicul şi ura

Peter Sloterdijk und Fernando Savater

Filozofii Peter Sloterdijk şi Fernando Savater, la Frankfurt pe Main la o dezbatere organizată de Institutul Cervantes în 2009, consacrată şanselor şi riscurilor revenirii religiei în sfera publică şi politică.

Una dintre ele este cea religioasă – pe care poate cititorul contemporan s-ar putea să nu o „savureze”, crede autorul, dar care este utilă pentru a demonstra în ce fel, după ce „Dumnezeu a murit”, secularizarea Europei în ultimii 200 de ani a modificat statutul „Judecăţii de apoi”, al „mîniei divine” transformînd istoria omenirii în propriul ei tribunal.

”Mînia thymotică” a semenilor noştri s-a înteţit, suferinţa este cîntărită în această lume, iar răzbunarea se metamorfozează în program politic. Punctele de vedere, deşi în parte discutabile, pun într-o lumină nouă evenimentele şi evoluţiile istoriei recente, în care cu ochiul liber şi de la distanţă, se desluşesc „lucrările mîniei”: revoluţia franceză, revoluţia rusă, nazismul, regimurile comuniste, iar acum, mai radical ca oricînd, fanatismul islamic.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora