1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cât de raţională e opoziţia

De ce nu se uneşte opoziţia? Cum se explică faptul că atâţia politicieni inteligenţi nu înţeleg un lucru atât de simplu? Sunt ei cu adevărat iraţionali?

Când se discută despre fărâmiţarea opoziţiei, cei mai mulţi comentatori par înclinaţi să-i considere iraţionali pe liderii acesteia. Li se explică în diferite feluri că fără unitate nu au nicio şansă să câştige în faţa masivului PSD, iar ei par să nu înţeleagă. Nu doar că nu se unesc, dar se divid încă o dată.

Se înţelege că toţi aceia care fac aceste comentarii - bineintenţionate fără îndoială – se găsesc în afara politicii şi se exprimă ca simpli simpatizanţi. Greşeala lor este că ignoră mereu să introducă în calcul perspectiva celor implicaţi direct în acţiune şi interesele lor imediate. Nimeni nu acţionează în politică ca şi cum ar fi un duh fără trup, animat exclusiv de interesele generale şi apt să se uite cu totul pe sine atunci când ia o decizie. În plus, acţiunea politică este fatalmente subiectivă şi implică afirmarea propriei personalităţi în mod indisociabil cu afirmarea ideilor politice generale. Ca să convingi, trebuie mai întâi să seduci şi, abia apoi, o dată învestit cu putere, dobândeşti posibilitatea de a pune în practică ideile afişate. Este posibil, de fapt, ca un om politic să fie îndemnat să-şi legitimeze puterea prin acţiuni lăudabile abia după ce a obţinut-o şi i-a perceput vacuitatea. Devotamentul faţă de „binele public” ar putea fi nu motorul luptei politice, ci concluzia ultimă a unui eşec existenţial.

În orice caz este absurd să ceri unui politician să se dea la o parte pentru a face loc altuia care, în opinia ta de spectator, ar fi mai apt să conducă. În realitate, dacă acesta din urmă – preferatul galeriei – nu se impune singur, nu e nimic de făcut. Prin urmare, în ciuda a ceea ce cred majoritatea comentatorilor care deplâng lipsa de unitate a opoziţiei, liderii acesteia sunt cât se poate de raţionali. Iată un exemplu: Cristian Preda a încurajat ruperea PDL şi apariţia unui nou partid, căci altfel nu ar fi avut nicio şansă să obţină un nou mandat de deputat european. Marginalizat în PDL, el nu ar fi prins un loc eligibil pe lista partidului. Cu puţin noroc, acelaşi lucru se va verifica şi în cazul altora. Aşadar divizarea opoziţiei nu este un eşec, ci, din punctul lor de vedere, un succes remarcabil.

Este foarte adevărat – vor susţine iarăşi simpatizanţii – dar există riscul ca grupurile opoziţiei să obţină mai puţine mandate decât dacă ar fi candidat pe aceeaşi listă. Modul acesta de a gândi este însă cu totul abstract şi prin urmare greşit. Numărul de mandate este important, dar ele nu sunt substituibile. Fiecare candidat este unic şi prin urmare mandatele obţinute de un partid au o valoare care nu este totuna cu numărul lor. A calcula succesul sau insuccesul exclusiv în număr de mandate dobândite este o greşeală foarte răspândită la „galerie”.

Am mai arătat şi cu altă ocazie că opoziţia s-a divizat pentru că a avut interesul să se dividă. Înainte de europene erau prea mulţi candidaţi pentru prea puţin locuri disponibile.

S-ar putea ca greşeala aceasta a unor suporteri ai opoziţiei să fie mai profundă. Cei care deplâng lipsa de unitate a opoziţiei şi lansează apeluri insistente, pretinzând din partea unor politicieni generozitate şi devotament, îşi imaginează, pesemne, că partidele ar trebui să fie nişte instrumente impersonale ale unor interese „generale” impersonale. E ca şi cum cineva ar putea defini în mod cu adevărat obectiv interesele „generale” ale societăţii şi apoi ar organiza oameni devotaţi şi altruişti ca să lucreze în sensul acestora. Or, partidele şi oamenii din rândurile lor definesc interesele „generale” în legătură indisociabilă cu propriile interese.

Este inevitabil să se întâmple aşa şi nici nu e cu putinţă să se întâmple altfel. Problema politică nu este să pretinzi unui candidat să se obiectiveze, să uite de sine, să-ţi urmeze docil îndemnurile morale, ci să găseşti acei candidaţi ale căror interese subiective să te avantajeze.