1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cât de eficiente sunt măsurile anti-teroriste?

După atentatele dejucate de la Londra şi Glasgow, poliţia britanică a vorbit de un mare succes odată ce principalii suspecţi au fost la scurt timp arestaţi.

default

După atentatele teroriste din iulie 2007

Şi pe ministrul de interne german Wolfgang Schäuble trebuie să-l fi inspirat măsurile anti-teroriste britanice. Dar pe măsură ce opinia publică află detalii cu privire la metodele de anchetă, sporesc şi criticile la adresa autorităţilor. Controversate sunt şi sentinţele pronunţate în contextul atentatelor dejucate din iulie 2005.

Chiar dacă imediat după atentatele dejucate la Londra şi Glasgow guvernul britanic a vorbit de un mare succes al autorităţilor, între timp e limpede că doar cu mult noroc a putut fi împiedicată vărsarea de sânge. Un noroc a fost faptul că declanşarea bombelor din automobilele capcană cu ajutorul telefoanelor mobile nu a funcţionat. Doar din acest motiv mulţi oameni nu şi-au pierdut viaţa. Aşa au şi putut fi arestaţi în scurt timp opt suspecţi. Ceea ce a şocat a fost că majoritatea atentatorilor erau medici de profesie. Sashan Gohel, expert în combaterea terorismului nu e surprins totuşi de atare constatare şi spune că ar trebui să ne obişnuim cu ideea că Al Qaeda recrutează oameni bine calificaţi, ingienri sau avocaţi, perfect integraţi în societatea occidentală şi care nu pot fi suspectaţi de activităţi teroriste. Aşa s-a întâmplat şi cu cei care au pus la cale atentatele de la 21 iulie 2005, dintre care patru au fost găsiţi vinovaţi. Eu au încercat, din fericire fără rezultat, să repete practic tragedia de la 7 iulie a aceluiaşi an, în care şi-au pierdut viaţa 52 de persoane. În timpul procesului s-a constatat că şeful grupării teroriste, Mukthar Ibrahim, deşi cu antecedente penale, a putut călători în Pakistan, în posesia unui paşaport britanic şi a unei mari sume de bani, pentru a fi instruit într-o într-o tabără de terorişti. De acolo a revenit în Marea Britanie.

„Autorităţile sunt depăşite pur şi simplu”, atrage atenţia un fost ofiţer de la Scotland Yard, John O’Conner. El estimează numărul potenţialilor terorişti care trăiesc pe teriopriu britanic la 4000.

Şi şeful Interpol, Ronald Noble, apreciază că la frontiere controlul organelor de resort britanice este insuficient. „Pasagerilor li se confiscă şi cea mai mică sticluţă cu apă, dar în schimb britanicii nu folodesc nici măcar banca de date a Interpolului vizând paşapoartele furate”, atrage atenţia Noble, care consideră metodele anti-teroriste britanice drept învechite.

Problema e şi că lupta decisivă, cea pentru câştigarea inimilor musulmanilor britanici abia dacă are loc. „Comunităţile musulmane din Marea Britanie devin lesne un teren fertil pentru terorişti” avertizează autorul de carte Ed Hussein, un fost extremist: „Pentru noi moartea reprezintă sfârşitul vieţii. Pentru mulţi dintre terorişti viaţa începe abia odată cu moartea.”