1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Cât de complicate sunt relaţiile dintre Grecia şi UE?

Prin ajutoarele financiare acordate Atenei de către UE şi programul de austeritate adoptat de executivul elen, relaţiile dintre autorităţile de la Bruxelles şi Grecia au luat o amploare necunoscută până în prezent.

Se pare că ele sunt în sfârşit bazate pe fapte reale

Se pare că ele sunt în sfârşit bazate pe fapte reale

Grecia a aderat la Uniunea Europeană cu 30 de ani în urmă. Pe atunci, Comisia Europeană a pledat împotriva integrării Greciei în spaţiul comunitar, argumentând că economia elenă nu este suficient de competitivă.

Iar unii politicieni greci aprobau atitudinea Comisiei de la Bruxelles. "Deciziile noastre nu au voie să fie dictate de Bruxelles", spunea pe atunci candidatul la funcţia de premier, Andreas Papandreou. După câştigarea alegerilor, primul ministru elen s-a lăsat însă convins de avantajele aderării, ţinând cont că Grecia a avansat imediat după integrarea în structurile comunitare pe prima poziţie a statelor care primesc subvenţii de la Bruxelles.

"Prin integrarea în Uniunea Europeană, Greciei i s-au deschis nenumărate uşi. Să nu uităm că Atena a putut finanţa datoriile de stat prin împrumuturi pe pieţele internaţionale de capital, la care a avut acces prin aderarea la spaţiul comunitar. Iar după introducerea monedei unice europene, elenii au avut şansa de a obţine credite cu dobânzi anuale de sub şase procente", explică expertul Jens Bastian, din partea Institutului de Cercetare Eliamep de la Atena.

Totuşi, Uniunea Europeană este în Grecia adeseori ţapul ispăşitor.

"Toţi politicienii eleni încearcă să prezintă efectele pozitive ale unei decizii luate la Bruxelles ca operă proprie, dar dacă trebuie să ia decizii neplăcute, înalţii oficiali eleni dau vina pe Uniunea Europeană, chiar dacă ei înşişi au contribuit la aceste decizii la nivel comunitar", spune Ierotheos Papadopoulos, directorul reprezentanţei Comisiei Europene de la Atena.

În perioada 2007-2013, Uniunea Europeană va transfera peste 20 de milioane de euro ca subvenţii în Grecia, un ajutor financiar pe care politicienii eleni îl sărbătoresc ca pe un succes personal. Însă guvernul de la Atena nu poate face uz de întreaga sumă aprobată de autorităţile de la Bruxelles, din simplul motiv că aparatul administrativ elen este ineficient, mult prea lent şi se luptă permanent pentru a îndeplini condiţiile impuse de Uniunea Europeană pentru transferul subvenţiilor.

Papadopoulos atrage astfel atenţia că Uniunea Europeană nu este răspunzătoare de faptul că Grecia nu reuşeşte să finalizeze proiecte importante.

"Uniunea Europeană nu transferă Greciei pur şi simplu 20 de milioane de euro. Aceşti bani sunt legaţi de anumite proiecte, care trebuie duse la bun sfârşit de eleni. Ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. La 30 de ani după aderarea la Uniunea Europeană, bucata de autostradă dintre Atena şi Salonic nu este nici astăzi finalizată, iar transportul feroviar elen se află într-o stare deplorabilă, cu toate că Uniunea Europeană a investit mulţi bani în modernizarea acestuia", explică Papadopoulos.

Ca urmare, nu este de mirare că celelalte state membre ale Uniunii Europene privesc astăzi Grecia cu alţi ochi decât în trecut.

Autori: Jannis Papadimitriou / Maria Pascu
Redactor: Alexandra Sora