1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Câtă revoluţie încape într-un iPhone?

Produsele Apple crează un orizont de aşteptări sub greutatea cărora companiei îi va fi greu să mai surprindă piaţa cu o nouă "revoluţie". Foarte posibil, câştigătorul va fi însă cel care evoluează mai rapid şi mai bine.

Despre echipele de fotbal prezente la turnee finale, care înving cu lejeritate adversarii în faza grupelor, se spune deseori că sunt într-o formă prematură. Cu alte cuvinte, după aceste succese, e posibil ca jucătorii să nu aibă forţă fizică şi psihică să se menţină în continuare la înălţimea competiţiei.

Nici în universul tehnologiei lucrurile nu sunt substanţial diferite. Când compania Apple, proaspăt revigorată de vizionarul Steve Jobs, a lansat primul iPhone, în 2007, a declanşat o revoluţie tehnologică de proporţii colosale.

Blestemul inovaţiei

Primul smartphone care cu adevărat merita numit astfel a dus nu doar la apariţia aplicaţiilor care ne fac astăzi viaţa mai uşoară, ci şi a unui orizont de aştepări aproape imposibil de satisfăcut de către cei de la Apple. Aşteptări născute din însăşi unicitatea produselor lor. Acest lucru s-a acutizat odată cu lansarea iPhone4, telefon care la vremea lui nu avea aproape nici un concurent demn de luat în seamă.

Apple MacWorld Neues Notebook vorgestellt

Lansarea MacBook Air în 2008

Creativitatea, principala forţă a Apple, este însă simultan şi principala sa vulnerabilitate, ba chiar aproape un blestem. Acest lucru a devenit mai evident ca niciodată odată cu lansarea, survenită în contextul unei competiţii din ce în ce mai acerbe, a celei de-a şasea generaţii de iPhone, respectiv iPhone5, declarat nu de puţini analişti europeni şi americani drept o dezamagire.

Bunăoară, majoritatea clienţilor Apple, dar mai ales competitorii „mărului”, trăiesc într-o permanentă şi febrilă aşteptare revoluţionară de fiecare dată când se zvoneşte lansarea unui nou produs al companiei din Cupertino.

În preambulul lansării iPhone5, pe Internet au circulat scenarii dintre cele mai fanteziste privind noul smartphone al Apple, căuia îi erau atribuite, în mod bizar şi prematur, dotări greu de imaginat. Nu-i aşadar de mirare că cineva care aştepta ca iPhone5 să aibă o baterie cu autonomie de o lună de zile suferă o mare dezamăgire când află că noul gadget Apple nu rezistă mai mult de-o zi fără a fi pus la încărcat, ca de altfel majoritatea smartphone-urilor.

Dezamăgiri încurajate

Se prea poate ca această artificială şi neobosită ridicare a standardelor să fie întreţinută de concurenţă, care încearcă să dicteze direcţii imposibil de urmat în clipa de faţă, nu doar de către Apple, ci şi de către ceilalţi producători. Dotările cu potenţial revoluţionar (încărcarea telefonului prin inducţie în 10 minute, bateria de 10000 mAh, etc) sunt deocamdată simple ficţiuni.

Dacă priveşti cu onestitate lista cu specificaţiile software şi hardware ale noului iPhone, îţi va fi foarte dificil să adaugi măcar cinci dotări semnificative şi mai ales utile pe care smartphone-ul nu le include deja. Exceptând subiectiva şi interminabila controversă privind dimensiunea ideală a display-ului unui smartphone, multe din comentariile generate de lansarea iPhone5 sunt lipsite de substanţă.

Un meci care abia stă să înceapă

Aşadar, câtă revoluţie încape într-un iPhone? Are el nevoie de un procesor quad-core sau este suficient unul dual-core, datorită adaptării foarte bune a iOS? A pune faţă în faţă două liste cu specificaţii tehnice nu este suficient pentru a trage concluziile corecte, cu atât mai puţin pentru a decide care este smartphone-ul de care ai nevoie.

Nu cred că Apple sau concurenţii acestei companii sunt unicii depozitari ai creativităţii. Însă, chiar şi aşa, părerea conform căreia iPhone5 ar fi reuşit să fie considerat revoluţionar dacă era lansat cu un an în urmă este legitimă.

De asemenea, nu cred că iPhone-ul a „suferit” de o formă prematură şi că acum începe să gâfâie, fiind alergat de concurenţă. Cred mai degrabă că, asemenea gazdelor unui turneu final fotbalistic, compania Apple s-a calificat din oficiu într-o competiţie în care a jucat până nu demult singură.

Acum, că şi-a aflat adversarii, trebuie să depună un efort infinit mai mare decât în 2007 nu doar pentru a face din nou spectacol pe teren, ci şi pentru a marca. Chiar dacă nu joacă încă în deplasare, îi va fi extrem de greu să învingă la scor mare.

Autor: Vlad Drăghicescu

Redactor: Cristian Ştefănescu