1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Cântecul de lebădă al lui Obama

Populismul a prins aripi prin victoria lui Trump. Democraţia e în pericol. Unii vor s-o "salveze", omorând-o prin nerespectarea voinţei suveranului. În răstimp, în Moldova şi aiurea exultă putinismul. Ce-i de făcut?

 

La finele mandatului său prezidenţial, Barack Obama începe un turneu final în Europa. E un turneu încărcat de semnificaţii. Dar e tardiv. Bătrânul Continent e într-o formă execrabilă, la opt ani de la accesul lui la cârma superputerii.

Înainte de a-şi da duhul, lebedele intonează un melancolic cânt final, afirmă un vechi mit grecesc. Reluat în Phaidon, de Socrate, aşa cum l-a imaginat Platon în dialogurile sale, cântecul ar exprima prin splendoarea lui ieşită din comun o presimţire a binelui existent în lumea de dincolo.

Cum va fi lumea liberă şi cât de bună şi liberă va fi după expirarea mandatului actualului preşedinte Obama, rămâne de văzut. Comentând turneul său, care debutează în Grecia, leagănul antic al democraţiei, observatorii afirmau că se aşteaptă să-l audă pe Obama rostind un discurs cu un mesaj adresat europenilor. Unul care să-i conţină "moştenirea".

Iată un cuvânt mare pentru o preşedinţie care a început euforic, ba chiar mesianic, dar se încheie pentru unii în bemol, iar pentru alţii în catastrofă infernală. În cei opt ani, însumând mandatele prezidenţiale ale acestui lider de stânga, libertatea lumii libere şi aderenţa ei la democraţie s-au redus drastic, ori au dispărut în vaste zone ale globului.

Chiar şi Statele Unite se arată într-o formă deplorabilă, căci o parte a opoziţiei democrate nu se arată câtuşi de puţin pregătită să accepte trecerea la cârma lor a unui populist de dreapta cu o echipă formată din politicieni ori ziarişti pe bună dreptate controversaţi. E camarila unui şef de stat al cărui succes electoral, de prea puţini prevăzut în alegerile prezidenţiale, a suscitat aplauzele Kremlinului şi Ku Klux Klan-ului. Încât violenţele anti-Trump au continuat în SUA, iar în reţelele de socializare s-a lansat un apel menit să împiedice, în Colegiul Electorilor, consfinţirea alegerii în funcţia supremă a republicanului, prin deturnarea votului în favorea lui.

Ca şi cum asemenea manevre, fie şi legale, ar fi posibile şi dezirabile în ciuda votului democratic al poporului american. Ca şi cum propulsarea la cârmă a unui şef de stat neales de popor ar putea desfiinţa neîncrederea, polarizarea şi dezbinarea naţiunii. Ca şi cum călcarea în picioare a voinţei poporului suveran ar aduce pacea şi reconcilierea unui popor învrăjbit, ori ar putea "salva" democraţia, omorând-o. 

De aici la a considera că marele câştigător al alegerilor americane e acelaşi Putin, care a învins, indirect, duminică, şi în alegerile moldovene şi în cele bulgăreşti, unde s-au impus preşedinţi pro-ruşi şi antieuropeni, nu mai e decât un pas.

A-l face e lesne, poate chiar de bun simţ, dar nu prea ajută. Nu aduce vreun beneficiu palpabil europenilor şi americanilor care deploră cele mai recente boroboaţe electorale, după ce s-au arătat oripilaţi în reacţie la alte mari buclucuri. La referendumul britanic, bunăoară. Şi după ce se întristaseră în urma altor scrutine, aproape la fel de şocante, soldate cu succese populiste, din Grecia şi până în Spania, din Germania şi până în nordul scandinav.

Pe de altă parte, Europa riscă să nu fie defel la capătul încercărilor prin care e nevoită să treacă. Urmează scrutinul austriac precum şi, la anul, cel legislativ, german. Mai productiv şi mai inteligent decât să se deplângă pocinogul existent ar fi să se evite, pe viitor, multiplicarea catastrofelor. În acest scop ar fi nevoie de o analiză pe cât de onestă, pe atât de necruţătoare a moştenirii liberalismului de stânga, de tip Obama, ale cărui neajunsuri, carenţe, exagerări şi inadecvări au marcat elitele politice occidentale, exasperând părţi substanţiale ale electoratelor apusene. 

Aceste neajunsuri ţin, parţial, şi de problemele evidente ale massmediei occidentale. Care, alt simptom al catastrofei ultimilor ani, s-a dovedit nu doar incapabilă să-şi fac datoria de a informa corect şi de a prevedea schimbarea de paradigmă actuală, ci şi să împiedice infiltrarea şi răspândirea tot mai subtilă şi insidioasă, când nu este brutală, a propagandei Kremlinului.

În consecinţă, au luat proporţii pandemice dezinformările şi manipulările extremiste şi conspiraţioniste. Astfel, demonizarea sistematică a lui George Soros, un magnat contestabil, dar câtuşi de puţin „ocult”, a devenit, mai nou, substitut ideologic al „Protocoalelor Înţelepţilor Sionului”, făcătura Ohranei, serviciul secret ţarist, care a pregătit ideologic ascensiunea naziştilor germani.

Populismul şi extremiştii au prins aripi prin victoria lui Trump, iar putinismul exultă, din Moldova şi Bulgaria până în vestul SUA. Se pune întrebarea ce-i de făcut întru reconsolidarea liberalismului. Căci e clar că, într-o lume în care neîncrederea generală în clasa politică şi în presă a dobândit nu doar dimensiuni alarmante, ci de-a dreptul revoluţionare, democraţia e în acut pericol chiar şi în ţările care i-au fost până acum un bastion aparent inexpugnabil. Nu în ultimul rând în Germania. 

Ar trebui acum, în fine, să le fie clar atât lui Barack Obama şi omologilor săi vesteuropeni, cât şi formatorilor de opinie care s-au mulţumit să dispreţuiască, să ridiculizeze şi să ostracizeze cinic straturi întregi, dimpreună cu ideile conservatoare şi neoliberale, cu ce recoltă fatală s-a soldat mefienţa pe care au semănat-o. Şi faptul că, fără o dreaptă democratică viabilă, fără un conservatorism consistent şi consolidat, statul de drept şi democraţia liberală nu pot funcţiona.

La rândul lor, conservatorii au datoria de a frâna, împreună cu social-democraţii, trenul precipitându-se rapid către abis. Antiamericanismul şi spargerea punţilor transatlantice l-ar accelera. Trump nu va putea pune în aplicare tot ce a promis şi e incompatibil cu statul de drept ori alianţele SUA,  dacă nu vrea să-şi compromită rapid preşedinţia. De cealaltă parte a baricadei e pregătită oare stânga socialistă să-şi abandoneze hybrisul, trufia, superbia şi să extragă concluziile necesare din alunecările de teren electorale care au schimbat faţa Occidentului? Vor fi oare conservatorii în stare, să-şi depăşească propria criză şi să preia credibil cele mai importante doleanţe ale alegătorilor europeni şi americani fără să dea apă la moară populismului şi extremismului?

Atât politicienilor cât şi clasei politice nu le rămâne, ca ieşire din impas, decât o singură potecă strâmtă. E aceea a refacerii încrederii. În caz că se împiedică pe ea, cântecul de lebădă al lui Obama ar putea fi şi cel al democraţiei de tip occidental.

Autor: Petre M. Iancu