1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Când statul german îşi moşteneşte cetăţenii

În Germania, numărul bătrânilor care nu mai au pe nimeni creşte în continuu. În caz de deces, în lipsa unui moştenitor, bunurile trec în posesia statului.

De ani de zile se constată una şi aceeaşi tendinţă demografică: Germania are o populaţie tot mai îmbătrânită, rata natalităţii scade pe zi ce trece. Decesul unuia dintre soţi sau a partenerului de viaţă duce la singurătatea celui rămas. În Republica Federală mor anual 170.000 de persoane fără moştenitori.

De formalităţi şi de ceremonia funerară se ocupă autorităţile locale. În lipsa moştenitorilor, averea celui decedat intră tot în grija acestora. În fond, nu fiecare om care moare fără rude la căpătâi a trăit în sărăcie... După ce se scad cheltuielile de înmormântare, statul devine moştenitorul de drept al bunurilor rămase.

Cu dezbaterea succesiunii se ocupă tribunalul de pe raza localităţii decedatului. Dacă nu se constată existenţa unor dispoziţii testamentare sau a unor moştenitori legali, proprietăţile trec în posesia statului german.

"Daruri" mai mult sau mai puţin valoroase

"În cele mai multe cazuri este vorba despre terenuri cu care statul nu prea are ce face", explică Thomas Peperhove - reprezentant al autorităţii de resort din Arnsberg, landul Renania de Nord-Westfalia. "De exemplu, am avut hale de producţie dărăpănate, ruine arse - bunuri care, parţial, poartă în ele destinele foştilor proprietari".

Dar acestea sunt moştenirile pe care Peperhove şi cei patru angajaţi ai departamentului pe care îl conduce nu le agreează deloc din cauza faptului că administrarea proprietăţilor respective implică sume mari. Desigur, cheltuielile sunt suportate din banii contribuabilului: "Nu le putem lăsa la voia întâmplării, fără niciun stăpân", spune Peperhove.

Intervenţia noului proprietar este necesară de la repararea unei ţevi sparte la împrejmuirea cu sârmă ghimpată unui teren, chiar dacă respectivele bunuri imobiliare se găsesc în alt land federal. În condiţiile în care, în ultimii ani, numărul aşa-numitelor "proprietăţi imobiliare bune de aruncat la gunoi" s-a dublat, personalul responsabil cu administrarea şi îngrijirea acestora nu mai face faţă.

Valorificarea caselor şi terenurilor moştenite nu e deloc o treabă uşoară, povesteşte Peperhove: "Uneori statul moşteneşte numai o parte. Mai întâi ne luptăm cu restul proprietarilor, cu asociaţiile de proprietari. Încercăm să-i convingem să preia şi partea noastră".

Probleme la nivel internaţional

Făcând abstracţie de obişnuitele dificultăţi şi neplăceri, statul german mai are însă şi surprize de proporţii: "Anul acesta am intrat în posesia a 1,2 milioane de euro. Doi ani de zile am căutat moştenitori legali, dar nu am găsit", spune Peperhove.

Spre bucuria statului, numărul proprietăţilor valoroase a crescut considerabil: "Avem case de vacanţă în Spania, apartamente în Franţa, un vas de croazieră în Portugalia" - bunuri ce provin de la germani care şi-au petrecut ultima parte a vieţii în străinătate. Marea problemă în aceste cazuri: după legile cărui stat se dezbate succesiunea? Şi astfel se pune în mişcare maşinăria greoaie a legislaţiei în domeniu.

Mai consistente sau mai mici, averile rămase în urma germanilor fără familie nu pot acoperi găurile adânci din buget. Unele landuri câştigă prin aceste bunuri, altele - nu. Statul este obligat să accepte ca moştenire tot ceea ce primeşte. În orice caz, faţă de moştenitorul de rând, statul are avantaje fiindcă nu este obligat la taxe şi impozite pe succesiune - încheie Thomas Peperhove: "Ar fi culmea ca statul să-şi perceapă singur taxe ce vor intra tot la el în buzunar".