1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Când intelectualul devine condotier politic

Rivalitatea dintre preşedinte şi guvern a provocat o controversă irezolvabilă, deoarece lipseşte în România un spaţiu de gândire critică autonomă, unul independent de interese politice de moment.

O problemă vădită şi dureroasă a societăţii româneşti este subiectivismul exacerbat. Nu găseşti aproape nicăieri în dezbaterea publică românească o tentativă de a depăşi anecdota otrăvită a zilei pentru a iniţia o conversaţie despre marile rânduieli constituţionale, despre sistemul alegerii puterii legislative şi, nu în cele din urmă, despre viitoarea organizare politică europeană.

Partidele sunt captive unui discurs îngust, belicos, presa este şi ea surescitată excesiv de întâmplările zilei, iar intelectualii care au asumat când şi când rolul de raisoneuri ai istoriei în curs, par mai curând să acţioneze ca simple grupuri de interese.

Lipseşte în România, în primul rând, un spaţiu de gândire critică autonomă, unul care să nu fie legat prin interese imediate de puterea politică. Un loc protejat, unul care nu ar putea exclude opţiunile partizane, dar în care interlocutorii s-ar simţi datori să le subsumeze unei reflecţii politice mai cuprinzătoare şi în care articularea riguroasă a ideilor ar trebui să ia locul adjectivelor şi imprecaţiilor.

Din nefericire pentru România de astăzi, intelectualii care ar putea organiza dezbaterea publică, furnizându-i criteriile şi formulându-i obiectivele, sunt divizaţi ei înşişi în tabere partizane. Este trist să vezi că nu ideile politice îi separă cu adevărat, că nu doctrinele de care fac atâta caz în discursul lor plin de dispreţ faţă de partidele politice sunt miza lor reală, ci simpatiile, idiosincraziile sau pur şi simplu interesele materiale de moment.

Intelectualii, deşi scriu frumos, nu se comportă decât rareori ca intelectuali. Calofilia lor este un alibi pentru lipsa de idei, iar referinţele culturale o diversiune menită să ascundă interesele egoiste.

De aceea intelectualii din România şi-au pierdut în bună măsură prestigiul public. Fiecare îşi conservă prestigiul personal în spaţiul său de cuprindere culturală, dar ca intelectuali cu implicare publică au prestigii ciuntite din cauza subiectivismului cu care au intervenit adesea în dezbaterile zilei. Nu poţi să fii judecător când tu însuţi greşeşti grav, nu poţi cere echilibru şi lipsă de părtinire, când tu însuţi eşti excesiv de părtinitor. Nu poţi cere abolirea violenţei când tu însuţi manifeşti o violenţă nimicitoare. Nu poţi combate cu deplină credibilitate păcatele unei tabere politice când manifeşti maximă toleranţă pentru turpitudinea prietenilor. Nu poţi pretinde mobilizare publică în jurul unor valori, când cu alte ocazii cel puţin la fel de stridente te ascunzi oportun şi complice în dosul lecturilor tale savante. În sfârşit, este ciudat să vezi oameni care îşi închipuie că stilul poate răscumpăra injuria şi ofensa şi care se miră candid că adversarii le replică cu brutalitate.

Rezultatul acestei stări generale a societăţii este că nu mai există nici o instanţă de recurs moral, nici un reper care să regleze ritmurile politicului. Instituţiile, dacă opinia publică nu le mai poate cenzura cu destulă vigoare şi autoritate, pot deveni prea uşor abuzive. Atunci când la orice eroare a unei autorităţi publice sau a unei personalităţi politice lumea se divide în două tabere cu semn opus şi când a treia poziţie mai înaltă şi mai aparte lipseşte, societatea rămâne pe mai dearte în starea de confuzie sfîşietoare care blochează orice devenire politică. De exemplu, de ani buni, unii sunt contra şi alţii pro-Băsescu, dar din păcate cei care prin poziţia lor intelectuală ar putea asuma misiunea de arbitri de sus ai situaţiei politice se recuză sau se aliniază ei înşişi oportunist unei anumite tabere.

Politica presupune înfruntare şi limbaj polemic, dar poziţia intelectuală pretinde, dimpotrivă, distanţă reflexivă şi obiectivitate. Condotierul politic este excesiv şi nedrept, el minte şi manipulează cu bună ştiinţă, dar intelectualul are obligaţia de a se supune în primul rând adevărului. Atunci când intelectualul devine condotier politic ceva extrem de preţios se pierde şi societatea riscă să-şi rătăcească toate reperele.