1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Când cei de lângă noi au probleme cu uzul raţiunii

Persoanele aflate în stare vegetativă sau cele care suferă de demenţă au nevoie de îngrijire în centre de specialitate. De cele mai multe ori, rudelor le este greu să accepte sau să înţeleagă boala.

default

Renate, în vârstă de 43 de ani, stă pe marginea patului, povestindu-i soţului mici amănunte din ziua respectivă. S-a trezit prea târziu şi a fost la un pas de a întârzia la serviciu. Fiica lor, Leonie, a primit nota nouă la ora de germană. Renate nu ştie dacă soţul ei o înţelege. Nu ştie nici măcar dacă acesta o poate auzi.

În urma unui accident de motocicletă, soţul Renatei a intrat într-o prelungită stare vegetativă şi a fost internat într-un centru de îngrijire situat în vestul Germaniei, în Weilmünster.

Centrul găzduieşte mulţi pacienţi cu leziuni traumatice ale creierului, cauzate printre altele de hemoragii cerebrale, meningită sau Parkinson. Cel mai tânăr pacient are 20 de ani; cel mai bătrân, 70.

"Cu toate că nu mai pot avea grijă de ei înşişi, starea lor s-ar putea îmbunătăţi", a explicat Klaus Günther, coordonatorul serviciului de îngrijire medicală în cadrul centrului.

Speranţa că starea pacienţilor s-ar putea îmbunătăţi continuă să o motiveze pe Claudia Klatt. Ea lucrează la Haus am Stadtwald, un centru din Bonn destinat persoanelor dependente de îngrijire de specialitate.

Exemplul pozitiv pe care Klatt îl oferă este cazul unui tânăr, care, în urmă cu doi ani, după ce a suferit o hemoragie cerebrală, a rămas într-o stare vegetativă persistentă. Acum el poate comunica puţin, indicând cuvintele "da" şi "nu" inscripţionate pe o tăbliţă. De asemenea reuşeşte acum, fără ajutor, să bea dintr-o cană şi chiar îşi recunoaşte rudele.

În ciuda faptului că persoanele aflate în stare vegetativă persistentă nu par să răspundă stimulilor de mediu, membrii familiei sau prietenii sunt foarte importanţi pentru ele. În prezenţa acestora, respiraţia pacientului devine mai calmă, iar muşchii se relaxează, spune Klatt.

Hans Georg Nehen a făcut o observaţie similară. El este directorul Centrului de Gerontologie al Spitalului St. Elisabeth din Essen, unde sunt trataţi cu precădere pacienţi ce suferă de demenţă. Odată cu avansarea bolii, pacienţii nu îşi mai recunosc rudele, dar reacţionează la gesturi de atenţie şi afecţiune.

Nehen explică faptul că rudele trebuie să înveţe cum să se comporte cu un pacient care suferă de demenţă. Un prim pas este acela de a accepta ideea că persoana în cauză este bolnavă, iar consecinţele afecţiunii sunt inevitabile.

Fraze precum "Încearcă să îţi aminteşti!" sau "Concentrează-te!" nu îşi au locul, explică Nehen, întrucât "acestea fac trimitere la gândire, o abilitate pe care suferinzii de demenţă nu o mai au".

Este indicat ca pacienţii să fie lăsaţi să facă singuri cât mai multe lucruri, însă întotdeauna să fie cineva prin preajmă, în cazul în care au nevoie de ajutor. Dacă un pacient încearcă să se pieptene cu periuţa de dinţi, de exemplu, un îngrijitor sau o rudă îi poate oferi o perie de păr, spunându-i pe un ton plăcut: "Ar putea fi mai uşor cu asta".

Îngrijirea la domiciliu poate fi posibilă uneori în astfel de cazuri. Rudele care îşi asumă o astfel de responsabilitate trebuie să ştie că povara, atât fizică, cât şi emoţională, este imensă. Pacienţii au nevoie de îngrijire non-stop. În unele cazuri aceştia au nevoie de schimbarea poziţiei corpului o dată pe oră.

Concluzia lui Nehen este că decizia rudelor de a oferi îngrijire la domiciliu nu vine întotdeauna în beneficiul pacientului. Pacientul "ar putea să se simtă mai bine între persoane ca el", a sugerat acesta.

Autor: Alina Mitroescu, dpa
Redactor: Cristian Ştefănescu