Cătălin Dorian Florescu: Să investim în educație

Dacă mă gândesc la romanele pe care le-aţi publicat până acum, începând cu "Vremea minunilor" - o carte minunată scrisă din perspectiva unui adolescent - şi până la culegerea de proză scurtă "Buricul pământului", apărută în toamna anului trecut, e cât se poate de evident că o temă este practic omniprezentă, că se întinde ca un fir roşu în întreaga dvs. creaţie: migraţia şi implicațiile ei - viaţa în exil, dezrădăcinarea, căutarea identităţii. Trăiţi deja de 36 de ani în Elveția, de ce vă preocupă încă atât de pregnant acest subiect?

Cătălin Dorian Florescu: Întrebarea e justificată. Poate că după atâţia ani ar fi timpul să nu mai fiu emigrant... Personal cred că nu e aşa. Dezrădăcinarea te marchează pe tot timpul vieţii. Apoi legătura cu locul în care te-ai născut rămâne foarte puternică. Ştim prea bine că perioada copilăriei e mult mai pregnantă decât alte etape ale vieții. Poţi desigur să fii pragmatic şi să pui punct. Să închei capitolul. Poţi ignora, poţi face uitaţi anii copilăriei şi locul în care te-ai născut, dar cred că asta ar fi o pierdere, că s-ar crea o pată albă în propria biografie. Ca artist nu ai încotro și trebuie să-ți observi şi propria viaţă. Scrisul înseamnă pentru mine și o foarte atentă observare, fără a întoarce capul. Dacă nu ar fi aşa, aş înceta să mai scriu. La o cercetare mai atentă, îmi dau seama că subiectul e foarte relevant şi la nivel global.

Care vă sunt sursele de inspirație?

E un amestec între alegere şi întâlniri - întâlniri cu oameni, cu situaţii, care mi se adresează mie, sufletului meu. Trebuie să rămâi receptiv, altfel nu auzi acest "glas", altfel poveştile trec practic pe lângă tine.

De fapt este oarecum diferit de la carte la carte. Recent am făcut unele investigaţii la Bucureşti, pentru că în urmă cu aproximativ cinci ani am stat de vorbă cu o doamnă al cărui soţ - un bărbat mai în vârstă, care astăzi trăieşte la Sibiu, a fost în anii 50 unul din miile de deţinuţi politici ai regimului comunist.

Revenind la tema migraţiei, în 2004, când am stat pentru prima dată de vorbă cu prilejul unei seri de lectură la Bonn, spuneaţi că "acasă" reprezintă un fel de punte între România şi Elveţia. Vedeţi şi astăzi lucrile la fel? Ce înseamnă pentru dvs. patria? Unde vă simţiţi acasă?

În viaţa mea de zi cu zi, patria, ca sentiment şi ca noţiune, nu joacă un rol semnificativ. Sunt în mare măsură europenizat, călătoresc mult de ani de zile, încât nu am şi nici nu am nevoie nevoie de acest sentiment de protecţie absolută într-o patrie sigură. Acasă mă simt probabil în două locuri, fără a avea însă o patrie. Fascinaţia pentru România e o realitate şi reprezintă şi spiritul poveştilor mele. România e locul pe care îl înţeleg cel mai bine. Acolo mă şi inspir ca scriitor. Probabil că România este totuşi patria mea, dar evit să o numesc aşa. Din respect pentru oamenii care trăiesc acolo, care sunt confruntaţi cu realitatea românească cotidiană. Și nu numai cu părţile ei frumoase. A numi România patria mea mi se pare de aceea oarecum ilegitim. Să mimezi patria cu sarmale, folclor şi cântece de Crăciun mi se pare prea puţin. Aici se inversează adesea lucrurile. Populiştii tocmai pe asta mizează. Patria înseamnă să împarţi ceva, să contribui la ceva, să edifici ceva - împreună şi în prezent. Să te implici politic - fie şi numai prin participarea la vot.

Sunteţi unul din semnatarii editorialului DW "Europa mea", călătoriţi mult şi vă preocupă acest subiect. Dacă ne uităm în jur, nu doar în Germania, dar şi în Austria, Italia, Franţa, Olanda, ca să nu mai vorbim de fenomenul Brexit, observăm că populiştii câştigă teren. Vi se pare actuala evoluţie din Europa îngrijorătoare?

Da, evoluţia e îngrijorătoare. Populiştii ştiu să profite de pe urma digitalizării. În Austria, de exemplu, alegerile au fost câștigate în bună parte și pe Internet. Populiștii știu cum să evite presa critică, adresându-se direct electoratului lor și așa se creează practic o lume paralelă. Ei au publicațiile lor online, blogurile lor ș.a.m.d. Mai ales pentru cineva ca mine, format în spirit umanist - eu sunt și psiholog - orice formă de simplificare, de prejudecăți, de clișee e o sursă de îngrijorare. 

Într-unul din editorialele DW, spuneați că, din nefericire, mulți oameni nu votează rațional, ci se lasă mânați de impulsuri...

Cu puțin timp în urmă a apărut o carte de-a mea despre responsabilitate, despre sensul vieții și fericire în aceste vremuri, cu titlul "Libertatea este posibilă". Trăim într-o lume în care sunt promovate pe mai departe valorile pieții. 

Suntem profund marcați de valoarea abstractă pe care noi înșine ne-o dăm, de randamentul nostru, de capacitatea noastră de a ne adapta, de a acumula bunuri, dar mai puțin de valori. Care sunt valorile pe care ni le asumăm neapărat? E aproape hilar să vorbești de etică - în școli de exemplu. Dacă un director nu are drept obiectiv decât un lucru: să nu rateze digitalizarea. Digitalizare la nesfârşit.

Dar totul nu-i decât umflat cu pompa. Ce-l face pe omul care participă la această digitalizare să fie un om împlinit? Ce-l animă? Cum promovăm educația umanistă? Suntem mult prea preocupați de prezența noastră în mediul virtual, dar acestea nu sunt decât semne pe un ecran. Un astfel de individ izolat și însingurat este desigur ușor de manipulat și acționează mai mult din instinct. Un astfel de individ se bucură de orice colac de salvare care i se aruncă, fie acela și din partea populiștilor. Eu propun să investim în educație. 

Călătoriți mult în România, aveți numeroși cunoscuți și prieteni. Cum apreciați actuala situație din țară?

Din discuțiile pe care le port cu prieteni jurnaliști răzbate un sentiment de profundă nemulțumire și neputință. E un cerc vicios. Orice s-ar face, tot la minciuni și corupție ajungi. Și dacă această percepție se cuibărește în miezul unei societăți, atunci devine foarte periculos. Pentru că așa mulți ajung să creadă că numai corupția e o rețetă de succes. În rest, abia dacă există perspective. Mai toți vor să plece. Mai ales tinerii. Se simt deja efectele acestui brain drain - lipsesc medici, personal medical, informaticieni etc. S-a instaurat o stare de apatie. Și acest climat le e favorabil doar celor care vor să guverneze nestingheriți. 

Cătălin Dorian Florescu a părăsit România în 1982 și trăiește de atunci în Elveția. Scrierile sale au fost distinse cu numeroase premii internaționale. În toamna anului trecut a apărut la editura C.H. Beck din München volumul său de proză "Der Nabel der Welt" ("Buricul pământului") iar în această primăvară, la editura austriacă Residenz, o lucrare care caută răspunsuri la provocările fără precedent ale prezentului: "Die Freiheit ist möglich" ("Libertatea este posibilă"). Opera sa cuprinde și șase romane de mare succes. 

Autoare: Medana Weident