1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cît de mult este destul?

Rodica Binder29 martie 2013

Creşterea economică nu poate fi infinită şi nici consumul nelimitat, cred unii economişti şi filozofi, aflaţi în căutarea unui nou echilibru social şi a unei noi calităţi a vieţii.

https://p.dw.com/p/186nN
Imagine: dpa

În cartea sa „Poveşti impertinente şi apocrife”, Andrei Cornea imaginează o situaţie în care o comunitate umană se decide să reducă radical consumul, renunţînd şi la producţia de bunuri. Teza este demonstrată prin procedeul reducerii la absurd, iar efectul lecturii este cel puţin amuzant.

Robert Skidelsky şi Edward Skidelsky, doi autori britanici, tată şi fiu, economist cel dintîi, filozof cel de-al doilea, nu merg într-atît de departe pe terenul ficţiunii în scrierea lor proaspăt apărută şi în Germania. Ei încearcă doar să-şi convingă cititorii că a renunţa la excesul de bunuri, a reduce necesarul la esenţial, nu alterează calitatea vieţii.

Este oare neapărată nevoie de servicii care aduc pofticioşilor sushi la domiciliu, avem nevoie de tot felul de Apps-uri pe Smartphone-uri, de încapsularea ceaiului şi a cafelei în micile recipiente de aluminiu, este nevoie ca în fiecare zi să consumăm carne, doar fiindcă aceasta este mai ieftină decît fructele şi legumele? Evident că nu.

Dar piaţa este cea care, prin oferta excesivă şi promisiunile publicitare de fericire, de satisfacţie, de saţietate, prestanţă şi prestigiu social, determină preferinţele consumatorului, stimulează poftele acestuia şi, nu în ultimă instanţă, lăcomia.

Cum poate fi însă convinsă o societate programată la creştere economică nelimitată şi la consum că se poate trăi bine şi cu mai puţin?

Robert Skidelsky senior este, între altele, şi autorul unei voluminoase biografii în trei volume a economistului John Maynard Keynes.

În plină criză economică, în anii 1928-1930, animat de un optimism excesiv, acesta întrevedea un viitor în care va exista tot mai multă bunăstare, dar în care se va munci tot mai puţin. Or, tocmai noţiunea de bunăstare este cea care se lasă cel mai greu definită şi stabilită.

Skidelsky tatăl şi fiul lasă în seama politicii răspunsul la această întrebare, solicitîndu-i acesteia să renunţe la iluzia, la nebunia creşterii economice nelimitate.

Cum? Între altele, prin reducerea orarului de lucru, prin fixarea unui salariu de bază decent. Educaţia, la rîndul ei, ar trebui să reorienteze preferinţele spre creaţia şi consumul de bunuri spirituale şi estetice. Potrivit unor alte modele, enunţate deja de unii economişti, bunurile de lux ar trebui solid impozitate iar publicitatea, redusă. Ţelul suprem al unei astfel de politici ar fi, în viziunea celor doi autori, garantarea următoarelor bunuri şi valori: sănătate, siguranţa zilei de azi şi de mîine, respectul, personalitatea, armonia cu natura, prietenia, timpul liber.

Obiectivele frizează utopia.Fără răspuns rămîn cîteva întrebări fundamentale: cum poate fi stabilită într-o societate dezvoltată diferenţa între obiecte de strictă necesitate şi obiecte de lux, cum poate fi cultivată temperanţa şi chibzuinţa în materie de consum, cînd oferta de bunuri tinde să fie nelimitată?

Cei care cunosc sau au făcut experienţa socialismului real existent, al sărăciei crunte impuse de sus, a aşa-zisului program de „alimentaţie raţională” din timpul epocii Ceauşescu, cei nu puţini la număr care trăiesc realmente de la mînă pînă la gură, de azi pe mîine, pe toate continentele globului, în cel mai bun caz ar putea surîde sarcastic şi neîncrezător la lectura unor pasaje ale cărţii.

Totuşi, volumul îndeamnă la reflecţie, convingîndu-i mai cu seamă pe unii dintre cei care au făcut experienţa prea plinului că renunţarea la excese, cultivarea minimalismului, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, poate fi un act eliberator.