Cît de mulţumiţi sau de frustraţi sunt europenii?

Dacă "cetăţeanul înfuriat" a fost vocabula frecvent invocată în 2010 în mass media germană, o altă serie semantică, expresie a frustrării, nefericirii, insatisfacţiei pare a-şi face loc în 2011 în limbajul presei: burn out, surmenaj, depresie, astenie nervoasă…

O recentă investigaţie demoscopică, periodic efectuată de Uniunea Europeană, relevă că cei mai mulţumiţi de soarta lor sunt locuitorii nordului Europei, respectiv scandinavii, britanicii, germanii, locuitorii aşa numitului Benelux, irlandezii.

Frustraţi şi nemulţumiţi se simt sud-est europenii, mai exact românii, bulgarii, grecii, ungurii…Fireşte, statisticile se cer interpretate cu precauţie deşi uneori ele nu fac decît să confirme intuiţii şi impresii, situaţii reperabile şi cu ochiul liber.

De pildă, faptul că în ultima vreme prăpastia dintre bogaţi şi săraci creşte se reflectă şi în gradul de satisfacţie sau insatisfacţie existenţială a europenilor.

Comisarul european pentru probleme sociale, Laszlo Andor, interpetînd rezultatele chestionarului efectuat asupra a 27.000 de subiecţi din 27 de state europene, ajunge la concluzia că în ţările în care domneşte bunăstarea, în pofida crizei, a sporit numărul celor care apreciază situaţia de moment drept favorabilă în timp ce acolo unde involuţia s-a agravat, cei care sunt dezamăgiţi şi frustraţi sunt mai numeroşi decît în statisticile precedente.

Dar dacă între gradul de bunăstare materială a unei naţiuni şi buna dispoziţie sufletească a populaţiei există o relaţie direct proporţională, cum este posibil ca tocmai în ţări „bogate”, cum este Germania, unul din cei mai invocaţi termeni în mass media, în ultima vreme, să fie vocabula „burn out” sau, mai pe înţelesul tuturor, depresia?

Cum este posibil ca doar în ultimul an din cauza unor tulburări psihice determinate de stress, 71.000 de femei şi bărbaţi să se fi pensionat anticipat ? Cum este posibil ca potrivit din nou datelor statistice, din pricina afecţiunilor psihice, numărul salariaţilor a căror capacitate de muncă a fost diminuată, să se fi ridicat, tot în 20210 la circa 181.000? Cum se explică,de pildă, că în 1980, media de vîrstă a celor inapţi să-şi mai îndeplinească sută la sută atribuţiile de serviciu era de 56 de ani iar azi ea este de 50 de ani şi, în cazul celor suferinzi de depresie, de doar 58,5 ani?

În bună parte, cascada întrebărilor rămîne lipsită de de stavilă. Dar nu cumva abundenţa seminariilor, a work-shop-urilor, a cursurilor de combatere a stressului, organizate de instituţii, oferă ele însele un răspuns? Nu cumva înmulţirea ofertelor pe piaţa de welness, a cursurilor de yoga şi tai-chi, a altor tehnici medicale şi profane, orientale şi neaoşe de relaxare şi cultivare a echilibrului sufletesc şi trupesc, oferă şi ele un răspuns?

Nu cumva inflaţionarul număr de cărţi de specialitate, ştiinţifice sau pseudo, indicînd căile de dobîndire sau de redobîndire a liniştii pierdute, vorbesc de la sine?

Dar ce au de spus medicii?

Ei au constatat pe, de-o parte, o diminuare a afecţiunilor fizice şi o sporire a celor psihice în rîndul populaţiei active precum şi creşterea surprinzătoare a disponibilităţii pacienţilor de a accepta diagnosticul de „depresie”. In ce măsură este patronatul dispus să faciliteze reinserţia profesională a unui angajat cu un astfel de diagnostic diferă, fireşte, de la caz la caz.

In căutarea cauzelor care au făcut ca termeni precum burn out, neurastenie, depresie să ţină capul de afiş, în ultima vreme, al publicaţiilor occidentale, respectiv germane, cotidianul Weser-Kurier face o constatare demnă de reţinut: A afla o cale de ieşire din acest impas nu este tocmai uşor. A da înapoi roata evoluţiilor tehnologice din ultimii ani nu este posibil şi, în cele mai multe cazuri, lipsit de sens – vezi internetul.

Dar, pe lîngă salarizare şi programul săptămînal de lucru într-o instituţie sau întreprindere mai există şi alţi factori „moi” de care depinde satisfacţia angajaţilor: o atmosferă plăcută la locul de muncă, un şef care mai degrabă motivează decît forţează echipa, un orar flexibil de muncă, o activitate în care spiritul propriu de iniţiativă se poate desfăşura, existenţa şanselor de promovare şi recunoaştere a calităţilor şi succeselor profesionale. Fiindcă, la urma urmei, cine lucrează cu plăcere nu cade prea uşor victimă stressului. Concluzia la care ajunge cotidianul german deşi discutabilă este o recomandare indirectă adresată patronatelor şi conducerii firmelor şi instituţiilor particulare sau de drept public.

Autor:Rodica Binder / kna;dpa

Redactor: Alina Kühnel