Cît adevăr suportă opinia publică şi clasa politică despre un război "uitat"?

Un război uitat, un război inutil, un război idiot, o contabilitate a groazei - titrau numeroase ziare şi reviste politice occidentale, articolele consacrate recentei publicări pe platforma WikiLeaks a aproape 400 000 de documente despre războiul din Irak.

Temerarul gest al unei organizaţii, devenit între timp principiu, ridică şi unele semne de întrebare: este această absolută transparenţă, acest flux de cutremurătoare informaţii brute, lipsite de un cadru analitic, un act de înaltă trădare sau de admirabil jurnalism investigativ?

Cît de autentice sunt informaţiile, cît de primejdioasă este punerea lor în circulaţie, cui slujeşte dezvăluirea acestui sinistru inventar, cvasi complet, al ororilor comise între 1 ianuarie 2004 şi 31 decembrie 2009?

Dar – oare cei care s-au împotrivit acestui război „preventiv” pornit de forţele aliate fără mandat ONU, nu au făcut-o ştiind prea bine că pe cîmpul de luptă prima victimă este adevărul?

Reacţiile Washingtonului şi ale Londrei, teama că WikiLeaks va difuza, după cele 400 000 de documente, un nou set de informaţii secrete despre războiul din Afganistan, apelul lansat de Comisariatul ONU pentru Drepturile Omului autorităţilor americane şi irakiene de a cerceta cazurile de tortură şi violuri, menţionate în documentele date publicităţii, pledează laolaltă, fie şi indirect, în favoarea autenticităţii informaţiilor relevînd, prin ricoşeu, şi natura lor explozivă.

Documentele sunt redactate de militarii americani, ele sunt pînă acum cea mai detailată şi cuprinzătoare aprehensiune „ din interior” a unui adevăr sîngeros, menţiona Der Spiegel, unul din primii beneficiari ai informaţiilor puse în circulaţie de WikiLeaks. De alfel, un purtător de cuvînt al Pentagonului, colonelul David Lapan, a confirmat faptul că ministerul american al apărării ştia dintr-o sursă independentă că WikiLeaks se afla în posesia acestui material, autorităţile fiind deja pe urmele unui analist militar american bănuit a fi unul dintre vinovaţii scurgerii de informaţii. Nu sunt ameninţările proferate la adresa WikiLeaks de către unii editorialişti americani însăşi dovada supărătoarei, ruşinoasei veracităţi a documentelor?

Cei care acum, spre a dezavua valoarea de adevăr a materialului informativ, se prevalează şi de păcatele mai mari şi mai mici ale membrilor platformei WikiLeaks, ale controversatului ei şef, Julian Assange, pus între timp sub urmărire, să fi uitat cu totul că fostul premier britanic Tony Blair minţise fără a avea ulterior vreo remuşcare, atunci cînd afirmase că în 48 de ore rachetele irakiene ar putea atinge obiective pe vechiul continent? Să li se fi şters din memorie celor care consideră, precum editorialistul american Marc Thiessen, că WikiLeaks este o instituţie criminală, fie şi doar scandalul generat de abuzurile comise la Abu Ghreib sau, scena mai inofensivă, în care fostul secretar de stat american Colin Powell, prezentînd în faţa ONU desenele stîngace şi naive ale unor camioane ce traversau deşertul irakian transportînd presupuse arme de distrugere în masă, s-a compromis aproape iremediabil, episod rămas, cum singur mărturisea, o pată ruşinoasă în biografia sa?

Este puţin probabil că cei trei foşti oameni de stat, arhitecţi ai războiului din Irak - preşedintele George W.Bush, secretarul apărării Donald Rumsfeld şi vice-preşedintele Dick Cheney, care îşi vor lansa pe piaţă, în următoarele luni, memoriile, să recunoască erorile şi să ia act de ororile comise în acest război. Decizia de a-l răsturna pe Saddam Hussein de la putere a fost şi a rămas, pentru Bush, corectă, incontestabilă. De altfel, aceasta este şi certa victorie a întregii intervenţii. Pagubele colaterale ale acestui lung şi încă neterminat război par a umbri şi mai mult, după publicarea celor 400.000 de documente, pe platforma WikiLeaks, pînă şi indiscutabilele triumfuri.

Cît despre acest material brut – el poate oferi o primă versiune a istoriei unui război mai puţin sîngeros decît cel din Vietnam, dar nu mai puţin corosiv pentru imaginea şi bunul renume al Americii în lume, crede Der Spiegel. Deschisă rămîne însă cel puţin o întrebare, formulată cu peste zece ani în urmă de un filozof contemporan german (Rüdiger Safranski) în titlul unei cărţi: De cît adevăr avem nevoie ? Ea se lasă modulată şi altfel: Cît adevăr poate suporta clasa politică şi opinia publică despre un război ce trece drept „uitat” sau "refulat"?

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz