Cînd este „prea tîrziu? „

Imaginaţi-vă că descojiţi o ceapă, foaie cu foaie pentru a ajunge la inima ei. Ignoraţi lacrimile care vă curg pe obraji şi încercaţi să asemuiţi această operaţiune prozaică cu actul rememorării unor întîmplări demult uitate pentru a le aşterne apoi una cîte una, pe hîrtie, cu conştiinţa că amintirile ca şi imaginea pe care o avem despre noi înşine ar putea fi înşelătoare. Sunt termenii în care se lasă parafrazat unul din răspunsurile date de Günter Grass redactorilor cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG într-un amplu interviu despre scrierea sa autobiografică intitulată „Beim Häuten der Zwiebel” ( Descojind ceapa ). Programată să apară în librării abia la 1 septembrie, lansată pe piaţă anticipat într-o primă ediţie de peste 150 de mii de exemplare, epuizată aproape instantaneu, această ultimă scriere a laureatului în 1999 al premiului Nobel pentru literatură îşi datorează „succesul” unui scandal generat de o mărturisire făcută pentru prima oară, după mai bine de 60 de ani: da, Günter Grass a fost înrolat la 17 ani în divizia „Frundbserg „ la Waffen SS. Era sfîrşitul războiului. Deja după cîteva săptămîni tînărul recrut, care nu a „ucis pe nimeni”, cade prizonier la americani. Arhivele militare americane deţin documentele corespunzătoare , prezentate deunăzi şi în mass media din Republica Federală.

Tîrzia confesiune a aruncat Germania într-o stare de şoc resimţită şi de opinia publică internaţională. Articolele publicate în intervalul a doar cîteva zile în presa de limbă germană despre „Cazul Grass” pot alcătui deja un dosar însumînd cîteva sute de pagini , cam tot atîtea cîte numără volumul de amintiri ilustrat de autor cu desene în laviu de sanguină... Culoarea este simbolică, cum simbolic este şi titlul cărţii despre care primii cititori avizaţi afirmă că ar fi o reuşită. Cît despre dezbaterile din paginile presei, acestea lasă după lectură un gust amar şi cîteva impresii neplăcute. Nu puţini dintre cei care s-au grăbit să-l erijeze pe Günter Grass într-o instanţă morală, să-i atribuie calitatea de conştinţă a naţiunii, sunt acum printre primii care se grăbesc, din dezamăgire sau oportunism, să-l dea jos de pe soclu pe fostul lor idol, cu o rar întîlnită agresivitate polemică...

Într-o polifonie în care vocile se amestecă uneori de-a valma , se distinge totuşi o linie „melodică” de demarcaţie : opera autorului „Tobei de tinichea” nu va avea de suferit de pe urma tardivei mărturisiri. În schimb prestigiul moral, statutul de „conştiinţă a naţiunii” pe care şi l-a cîştigat Günter Grass tocmai prin intransigenţa cu care s-a confruntat cu trecutul brun al Germaniei, au fost grav „avariate” şi transformate - prin vehemenţa cu care scriitorul a fost atacat în ultimele zile, din dreapta şi din stînga, de sus şi de jos , - într-un adevărat „sac de box”. Nu au lipsit nici loviturile sub centură : unele mai delicate , sugerînd o relectură a operei prin prisma trecutului ruşinos şi mult prea tîrziu mărturisit, altele mai dure. S-a mers într-atît de departe încît s-a făcut auzit şi apelul adresat autorului de a renunţa la premiul Nobel pentru Literatură în timp ce alte spirite , ceva mai „pragmatice” , au pus dezvăluirea în paginile presei a scandalosului episod al înrolării tînărului Grass în Waffen SS , pe seama unei abile strategii de marketing menită să sporească vînzarea volumului de amintiri din tinereţe. Aşa încît nu putea lipsi din paginile presei nici recomandarea de a ...„boicota” această ultimă scriere! FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND a publicat o caricatură care-l prezintă pe autor stînd de vorbă cu editorul său Steidl . Grass îi spune acestuia că pentru a asigura succesul viitoarei sale cărţi va face în paginile ei mărturisirea că ar fi fost colaborator „Stasi”.De altfel, „dosarul” Grass rămîne, la dorinţa autorului, „secretizat” ...

De ce a secretizat Grass însuşi vreme de 6 decenii acest episod „apăsător” , „ruşinos” al tinereţii sale?

Atît în interviul acordat ziarului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG cît şi în cel aşteptat cu înfrigurare , difuzat pe programul 1 ARD al televiziunii germane joi seara, realizat de binecunoscutul moderator şi autor de cărţi Ulrich Wickert, Grass afirmă că a avut nevoie de un cadru mai amplu pentru a circumscrie această „pată” neagră a trecutului său , că odată cu trecerea anilor amintirile din copilărie şi tinereţe devin mai pregnante, că momentul unei scrieri autobiografice este determinat şi de vîrsta autorului.

Dar cine decide cînd a sosit momentul în care un autor, persoană publică se-nţelege, trebuie să iasă la rampă cu întregul său trecutul , să-i desfacă în văzul lumii fiecare cută, ca şi cum ai întoarce o haină pe dos? Günter Grass a avut nevoie de timp pentru a face acest gest dureros şi pentru a-l concretiza literar. Oferindu-şi acest răgaz mult prea îndelungat el şi-a asumat şi riscurile care decurg din această întîrziere , dat fiind trecutul Germaniei şi modul în care el însuşi s-a implicat activ şi polemic în „biruirea” lui.Sunt aceste riscuri mai grave acum decît dacă Günter Grass s-ar fi spovedit atunci cînd criticii săi nu contenesc să-i recomande să o fi făcut? Din perspectiva moralităţii da, din cea a carierei literare –nu deşi probabil Premiul Nobel nu i-ar mai fi fost atribuit dacă înainte de 1999 Günter Grass ar fi mărturisit ceea ce, poate cu lacrimi în ochi , a pus pe hîrtie - „Descojind ceapa” ...

„Cărţile au nevoie de timp” . Afirmaţia lui Günter Grass la sfîrşitul interviului televizat a avut rezonanţa unei confesiuni intime, referindu-se atît la procesul creaţiei cît şi la asumarea prin actul scrierii a unor trăiri şi experienţe de viaţă penibile, apăsătoare, care „zac” multă vreme ascunse, pînă se „aprind”...O mărturisire prin care Laureatul premiului Nobel pentur Literatură nu a intenţionat să se „dezvinovăţească”.