1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cât va mai susţine Rusia regimuri criminale?

Petre Iancu1 iunie 2012

Vizita în Israel a preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, din perspectiva complexelor relaţii dintre evrei şi germani, rămâne o temă intens comentată în Republica Federală.

https://p.dw.com/p/156L3
Imagine: AP

La fel şi tragedia crimei în masă comise de regimul sirian în oraşul Hula. Die Welt publică pe prima sa pagină fotografia unui copil de 11 ani care a scăpat ca prin minune din măcelul pus la cale şi executat de oamenii dictaturii clanului Assad.

Acelaşi ziar prefigurează vizita fulger efectuată la Berlin şi Paris de nou-vechiul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, semnalează crescânda presiune exercitată asupra Kremlinului în vederea abandonării regimului de la Damasc şi reproduce declaraţiile oficialilor americani şi germani alarmaţi de situaţia din Siria.

Atât cancelarul Angela Merkel, cât şi ministrul ei de externe, Guido Westerwelle încearcă, potrivit ziarului, să convingă Moscova că modificarea politicii ruse cu privire la Siria se impune. Fiindcă „Moscova şi atitudinea ei faţă de regimul Assad” joacă în acest conflict un rol determinant, iar „occidentul nu încearcă să contracareze interesele strategice ruseşti”, ştiut fiind că miza chestiunii este „să se evite un incendiu de proporţii în regiune. "

Or, acest deziderat ar fi, potrivit Berlinului, sortit eşecului dacă va lipsi coeziunea Comunităţii Internaţionale. Ministerul german de externe se străduieşte, simultan, să aplaneze şi temerile Moscovei cu privire la abandonarea eforturilor diplomatice în dosarul sirian. Spre satisfacţia ruşilor, Berlinul s-a arătat iritat de evocarea de către preşedintele Franţei, eventual în scopuri electorale, înaintea apropiatului scrutin legislativ francez, a unei posibile intervenţii militare internaţionale în Siria.

Alţi analişti atrag atenţia şi asupra îngrijorării iscate la Moscova de actuala criză economică şi monetară din zona euro. Bună parte din rezervele valutare ale Rusiei sunt în euro, iar Kremlinul pierde bani, la greu, din pricina crizei din zona euro.

Mare atenţie suscită în Germania şi conflictul cu privire la stocarea de date, menită să contribuie la combaterea terorismului şi crimei organizate, care continuă să fie blocată de ministrul justiţiei din guvernul Merkel deşi UE a impus-o de mult. Părerile observatorilor cu privire la stocarea de date şi atitudinea dură a liberalei Sabine Leutheuser-Schnarrenberger, faţă de reglementările europene, sunt împărţite, dar majoritatea comentatorilor o condamnă pe doamna ministru al justiţiei.

Nu doar pentru că Germania ar putea fi condamnată la o amendă usturătoare, menţionată de Frankurter Allgemeine Zeitung, ci şi pentru că reprezentanta partidului liberal în guvernul de la Berlin neglijează ori contravine „în chip vinovat intereselor şi nevoilor de securitate ale statului” german.

La fel vede lucrurile Schwäbische Zeitung, care, spre deosebire de Stuttgarter Zeitung, nu crede câtuşi de puţin că ministrul german poate invoca apărarea drepturilor civice spre a-şi justifica blocajul.

În ce priveşte cele patru zile ale vizitei de stat efectuate în Israel de preşedintele Germaniei, bilanţul ei pare a fi, din unghiul celor mai mulţi comentatori, pozitiv. În ciuda unor rezerve, vizând în special refuzul preşedintelui de a susţine mai clar drepturile palestinienilor, prestaţia diplomatică a şefului statului german e salutată şi elogiată de numeroşi comentatori.