Cât de serioase sunt temele de campanie

La Bucureşti, declaraţiile politicienilor francezi privitoare la romi au fost primite, aparent, cu sânge rece. Primul ministru, Victor Ponta a dat o explicaţie liniştitoare, citată pe larg:  «Luaţi-o încet, e campanie electorală. S-a terminat campania din Germania, începe cea din Franţa, ce să facem...De aia sunt liderii opoziţiei, ca şi în România, să mai bage şi ei un băţ în roată, nu asta e problema».

Preşedintelui UMP, Jean-François Copé spusese că: ”Nici nu se pune problema ca România şi Bulgaria să fie admise în spaţiul Schengen până când problema romilor nu va fi rezolvată”. Iar anterior, Nathalie Kosciusko-Morizet, candidata UMP la primăria Parisului, lansase o acuzaţie precisa: ”Mi se pare că romii au ajuns să-i hărţuiască cam mult pe parizieni”.

Premierul român are dreptate, dar numai pe jumătate. Campaniile electorale amplifică o problemă, îi conferă prin tonul şi insistenţa dezbaterii un aer dramatic, dar nu o inventează cu totul; în democraţiile vechi cel puţin, căci în România anilor 90, bunăoară, FSN invoca fără ruşine moşieri şi legionari, iredentişti şi tot felul de alte pericole inexistente.

În sfârşit, o probă că tema romilor nu este invenţia opoziţiei franceze (fie ea FN sau UMP) sunt declaraţiile ministrului de interne, Manuel Valls:  ”Există desigur posibilitatea inserţiei sociale , dar ea nu priveşte la drept vorbind decât un număr redus de familii. Este o iluzie să credem că vom putea rezolva problema populaţiei rome doar prin inserţia socială” După care a adăugat: ”Trebuie să spunem francezilor adevărul: Aceste populaţii au un mod de viaţă foarte diferit de al nostru, şi care se află faţă de noi în raporturi de adversitate, trebuie să ţinem cont de acest lucru. Asta înseamnă că romii s-ar cuveni, în virtutea felului lor de a fi, să se întoarcă în România sau în Bulgaria”.(les roms ont vocation à revenir en Roumanie ou en Bulgarie).

Este adevărat că Manuel Valls trece drept extrema dreaptă a stângii socialiste, dar el este oficialul investit cu cea mai are autoritate în probleme de ordine publică. Iată aşadar că oficialii de la Bucureşti nu au deloc motive să stea liniştiţi. Nu e vorba de o găselniţă electorală. De altfel taberele de romi şi exploatarea copiilor au trecut dincolo de relatările de presă, devenind un topos al filmului poliţist (vezi, Polisse 2011, realizat de Maïwenn Le Besco, premiul juriului la Cannes,).

Declaraţia lui Manuel Valls este de fapt profund neliniştitoare şi nu doar pentru că anticipează o decizie a guvernului francez cu privire la admiterea României în spaţiul Schengen, ci şi prin sugestiile sale colaterale. (les roms ont vocation à revenir en Roumanie ou en Bulgarie).

Sunt multe aspecte care pretind să fie discutate pe larg. Dar să remarcăm în primul rând că nu avem de a face nici în Germania şi nici în Franţa cu o mică agitaţie electoralistă, ci cu o nelinişte reală care nu trebuie să fie subestimată. Cu ani în urmă comunităţile rurale româneşti trecuseră la acte brutale şi intolerabile (vezi cazurile Hădăreni şi Kogălniceanu), ceea ce a denaturat dezbaterea, ocultând aspectele principale. În ciuda a ceea ce sugerează ministrul de interne francez, dificultăţile de integrare şi acceptare sunt aceleaşi în România ca şi în Franţa. Problema este europeană nu în sensul că ţările occidentale ar trebui să asume în locul României principala responsabilitate, ci în sensul că pune în discuţie, într-o manieră radicală definiţia însăşi a umanităţii civilizate.

Premierul român se înşală însă şi din alt motiv. Modul acesta de a vorbi de sus despre temele de campanie electorală ca şi cum ar fi trişerii banale şi de la sine înţelese nu e cel mai bun lucru într-o democraţie. Campaniile ar trebui luate în serios şi nu tratate ca simple spectacole emoţionale, fără consecinţe practice.