Cât de departe poate merge războiul anti-terorist?

Eurodeputaţii s-au opus, săptămâna aceasta, centralizării datelor pasagerilor de curse aeriene, după un model pe care Statele Unite ale Americii şi Suedia îl folosesc deja. Votul din Parlamentul comunitar a respins, astfel, stocarea unor informaţii cum ar fi numele persoanei care a făcut rezervarea unui bilet de avion sau meniul servit de pasager în timpul zborului.

Argumentul principal invocat de adversarii unui asemenea demers este că, până în prezent, nu ar fi existat nici măcar un singur caz rezolvat după ce anchetatorii au urmat pista indicată de acest tip de indicii.

Dar problema interferenţei dintre securitatea publică şi sfera privată nu se termină aici. Dimpotrivă.

În câteva minute, programul a scanat întregul computer şi a copiat tot conţinutul stocat în el. Paginile accesate pe internet sunt "fotografiate" sub forma de "screenshot". Camera web şi microfonul sunt pornite de la distanţă iar fiecare atingere a tastaturii este memorată. Se înregistrează orice convorbire prin Skype chiar înainte ca semnalul să fie codat. În plus, se lasă portiţe pentru viitoare intrări în computer sau pentru plasarea unui troian, un program mărunţel care permite intrarea nestingherită în corpul maşinăriei electronice. Despre toate acestea, proprietarul computerului nu are nici cea mai vagă idee.

Cum se poate intra în sfera privată a suspecţilor?

Poliţia germană şi serviciile secrete erau foarte interesate de astfel de aplicaţii de spionaj. Pentru activiştii pe probleme de protecţia datelor personale şi pentru apărătorii drepturilor omului, un asemenea demers era, însă, o intruziune prea agresivă în viaţa personală.

Există, din 2008, limite impuse de Curtea Constituţională Federală - pentru că sfera privată este foarte bine protejată în Germania tocmai prin Legea Fundamentală. Situaţia se aplică şi instituţiilor responsabile cu securitatea publică. Legea de funcţionare a Serviciului Federal de Combatere a Criminalităţii (BKA) specifică faptul că un computer nu poate fi supravegheat decât dacă se dovedeşte că în joc sunt viaţa sau libertatea unei persoane, sau dacă se atentează la adresa statului şi la fundamentele existenţei cetăţenilor.

Pentru orice alte intervenţii este nevoie de o argumentaţie solidă pusă la dispoziţia unui judecător: de exemplu, când cineva predică ura în internet, sau dacă a călătorit în ţări în care există tabere de antrenament ale teroriştilor. Dar şi în acest caz există o limită a accesului anchetatorilor la informaţiile suspectului; în plus, după fiecare "intervenţie" în computer, modificările tehnologice trebuiesc dezactivate iar aparatul trebuie să revină la starea în care se afla în momentul accesării.

În fine, poliţia sau serviciile secrete sunt obligate să se asigure că prin portiţa pe care au deschis-o nu se facilitează accesul unei terţe persoane în computerul monitorizat.

Contraspionaj de stat cu tehnologie privată

Partidul Piraţilor acuză, însă, autorităţile germane că ignoră cu bună ştiinţă limitele impuse de lege. Împreună cu cea mai mare asociaţie a hackerilor europeni, "Chaos Computer Club", piraţii germani s-au mobilizat pentru a obţine interdicţia utilizării actualei versiuni a programului aflat în dotarea poliţiei şi a serviciilor secrete din Germania şi care, pe de o parte, lasă în urmă numeroase găuri de securitate, iar pe de alta absoarbe prea multe date din computerul ţintă.

Din 2012 funcţionează un "centru de competenţă", care încearcă să perfecţioneze versiunea existentă; dar lucrările de laborator vor mai dura poate chiar doi ani. Până atunci, autorităţile par a fi interesate de ceea ce există pe piaţa liberă. Problema e că software-urile spre care se îndreaptă atenţia oficialilor "pot chiar mai multe decât poate versiunea interzisă", avertizează Markus Barenhoff, vicepreşedintele Piraţilor, explicând: "De exemplu, se poate plasa în computerul cuiva material compromiţător".

Cum BKA (Poliţia Federală) a solicitat Parlamentului federal finanţare, Partidul Piraţilor s-a plâns Curţii de Conturi cu acuzaţia că banii contribuabililor nu pot fi cheltuiţi în vederea achiziţionării unui program de spionaj cu opţiuni de lucru ilegale.

Poliţia secretă?

Poliţia germană pune pe tapet lipsa de încredere faţă de autorităţi. Rainer Wendt, şeful sindicatelor din poliţia germană, a comentat, într-un interviu acordat Deutsche Welle, că anumiţi politicieni, care cred că apără drepturile cetăţenilor, ajung să împiedice poliţia de la a-i apăra pe cetăţeni de atentate. Poliţia, a adăugat Wendt, are nevoie de instrumente moderne de anchetă.

În plus, impresia potrivit căreia Germania ar fi un stat care supraveghează orice mişcare a cetăţenilor este, în opinia oficialului poliţiei, total greşită, opinia sa fiind susţinută şi de şeful Comisiei parlamentare pentru Afaceri Interne, creştin democratul Wolfgang Bosbach.

Părerile sunt însă împărţite la nivelul scenei politice federale; interesant este, însă, că partidul post-comuniştilor. Stânga critică şi reclamă cel mai vehement prezumtiva încălcare - prin uzul acestor programe - a drepturilor personale ale cetăţenilor şi, în egală măsură, presupusa transformare neconstituţională a poliţiei în serviciu secret.

În orice caz, la Curtea Constituţională Federală s-au discutat şi se vor mai discuta posibile amendamente aduse Legii anti-teroriste. În weekend sunt programate şi mitinguri în întreaga Germanie împotriva accesului mai larg al anchetatorilor în reţelele de telecomunicaţii. Până la decizia finală a Parlamentului de la Berlin, programată pentru începutul lunii mai, va trebui să se ţină cont de mai multe puncte nevralgice.