1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Câtă vreme corupţia este rentabilă

11 noiembrie 2011

Cazul primarului de la Cluj, Sorin Apostu, arată că epoca DNA nu a provocat o inhibare a corupţiei, producând în schimb o interesantă mutaţie comportamentală.

https://p.dw.com/p/1394d
Imagine: granata68/Fotolia

Faptul că primarul cel mai important din punct de vedere politic al PDL, Sorin Apostu de la Cluj, a luat mită ca oricare alt primar sau funcţionar public arată că militanţii partidului de guvernământ nu au luat niciodată în serios retorica anticorupţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Opoziţia cu siguranţă nu a luat-o în serios de vreme ce a denunţat mereu DNA-ul ca pe un instrument politic şi a făcut-o cu atâta insistenţă, încât Preşedintele este nevoit acum pe unde se duce să ofere dovezi că DNA este cu adevărat imparţial.

De fapt el însuşi a provocat suspiciuni atunci când a căutat să relativizeze culpa fostului ministru al tineretului Monica Iacob Ridzi, găsind scuze votului din Parlament, care blocase percheziţia calculatoarelor.

Cu excepţia Monicăi Macovei, care a făcut din lupta anti-corupţie o profesie, lumea politică de la democrat-liberali a părut să creadă că Preşedintele vorbeşte pentru că aşa trebuie să vorbească, că ameninţă pentru că aşa trebuie să ameninţe, deoarece România are încă probleme cu MCV-ul la Bruxelles.

Faptul că Preşedintele el însuşi nu e scutit de reproşuri şi că nu mai suscită nici el o încredere foarte mare a întărit această percepţie a retoricii de circumstanţă. În definitiv dedublarea şi declaraţiile fără acoperire, raportările false privind productivitatea de toate tipurile sunt metehne vechi în România.

Or, în această ambianţă profund cinică (sau cu alte cuvinte “realistă”), ameninţările DNA, reale şi cu efecte tot mai dramatice în direcţii dintre cele mai surprinzătoare, au fost interpretate mai întâi ca pură demonstraţie politică şi apoi ca o forţă scăpată de sub control, iraţională şi imprevizibilă. Probabil că nimeni nu ignoră riscurile şi nu se consideră imun cu adevărat.

Dovadă stă faptul că toţi demnitarii se feresc să vorbească la telefon, că au mai multe cartele, că îşi disimulează convorbirile, că secretomania a devenit o a doua natură. Teama de telefoane interceptate este o stare intrată în firesc. Riscurile sunt acceptate şi ele par a fi percepute ca un cost logic al unei afaceri de succes.

De fapt aici se află adevărata mutaţie petrecută în epoca DNA. Corupţia nu a scăzut, aşa după cum arată percepţia măsurată a societăţii (rapoarele TI). A crescut doar sentimentul riscului.

E ca în minerit, o activitate încărcată de pericole mortale, dar niciodată abandonată cât timp aduce profit, ca în goana căutătorilor de aur, sau ca în vechile expediţii comerciale care sfârşeau de multe ori cu naufragii tragice. Multe vieţi şi averi pierdute sunt bilanţul unor aventuri care nu au încetat însă să-şi manifeste puterea de fascinaţie.

O demnitate publică în România pare să posede ceva din acea fascinaţie şi din acel sentiment al riscului, iar DNA seamănă cu un monstru marin care îi devoră pe călătorii ghinionişti.

DNA provoacă spaimă într-adevăr, dar continuă să fie perceput ca o forţă ipocrită sau ca una iraţională. Nu se poate explica altfel de ce un primar atât de expus ca primarul Clujului şi-a continuat aventura riscantă în ciuda tuturor avertismentelor.

De aici nu se poate trage decât o singură concluzie. Lupta împotriva corupţiei nu va avea succes câtă vreme corupţia continuă să fie rentabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident