1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Când va zbura A380?

Claudia Ştefan20 septembrie 2006

Speculaţii privind întârzieri la livrarea aeronavelor pentru pasageri de tip A380. Compania Airbus va anunţa un nou plan de livrare a acestora către beneficiari.

https://p.dw.com/p/B22Y

Deocamdată nu se cunosc detalii privind noile termene, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei Air France-KLM. Ziarul parizian „Les Echos” informează astăzi despre posibilitatea unor noi întârzieri la livrarea avioanelor A380, de pînă la şase luni. În plus, în 2007, numărul aeronavelor puse la dispoziţia companiilor beneficiare va fi mai mic, mai adaugă aceeaşi publicaţie. Primul avion de tip A380, despre care se preconizează că va fi livrat la Singapore în luna decembrie, nu va ajunge la beneficiar mai devreme de 1 aprilie 2007. De asemenea, prima aeronavă A380 destinată companiei Air France nu va efectua zboruri mai înainte de aprilie 2009, mai notează publicaţia. Conducerea Airbus califică informaţiile difuzate de către ziarul „Les Echos” drept „speculaţii”. Între timp, cea mai mare companie aeronautică din Rusia (Aeroflot) a anunţat că, la crearea flotei sale de cursă lungă, va opta pe lîngă avioane de tip Boeing 737 şi pentru aparatele de zbor Airbus, însă de tip A350.