1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Buturuga riscînd să răstoarne carul lui Obama

Candidatura lui Barak Obama la preşedinţia SUA devine tot mai problematică. O festă cât se poate de neplăcută i-a jucat lui Obama însuşi preotul şi confidentul său, Jeremia Wright.

default

Aici, la Casa Albă ar vrea el să ajungă. Dar Barack Obama nu va deveni chiriaşul ei, dacă nu le va explica americanilor în mod convingător relaţia cu Jeremia Wright

Controversa iscată de violentele deraieri antiamericane şi antisemite ale clericului a luat proporţii în SUA, unde Wright a făcut litere de-o şchioapă încă din luna martie. Atunci s-a aflat că predicatorul acuzase de rasism tocmai guvernul american, din care fac parte diverşi oameni politici de culoare, precum Condoleeza Rice.

Mai mult decât atât. Pastorul lui Barak Obama atribuise administraţiei de la Washington vina pentru megaatentatele comise împotriva SUA la 11 septembrie 2001.

Că pentru Barak Obama situaţia e din ce în ce mai grea, se înţelege de la sine. Ani la rând Obama a frecventat biserica, la care oficia bunul său prieten, Jeremia Wright, un cleric cu opinii atât de năstruşnice, încât fac de luni de zile deliciile unui public larg, fiind răspândite deopotrivă în Internet şi la marile posturi de televiziune.

Potrivit lui Wright, vina pentru atentatele comise de teroriştii islamişti ai reţelei al Quaida, nu o poartă nici Bin Laden şi nici oamenii săi, ci "America", pe care preotul a acuzat-o de terorism de stat.

Îndepărtat abia de curând din echipa de campanie electorală a lui Obama, Jeremia Wright înţelege să-şi expună în continuare părerile la toate posturile tv, care i le solicită.

"Eu fac ce face un pastor. Obama îşi joacă rolul de politician.In schimb eu nu candidez la o funcţie prezidenţială. Şi nu permit nimănui să-mi astupe gura", a spus el, adăugând, spre hazul auditoriului său, că n-ar "spune nu funcţie de vicepreşedinte" al Americii.

Pe senatorul de culoare astfel de remarci n-au cum să-l amuze. In ce-i priveşte pe adversarii politici ai lui Obama, speranţa lor cea mare este, tocmai, ca Wright să nu cumva să-şi pună lacăt la gură. Pentru că incendiarele sale declaraţii topesc văzînd cu ochii şansele lui Obama de a accede la preşedinţia SUA.

Candidatul democrat la funcţia supremă se apără, afirmînd că ar ar fi aflat despre concepţiile dezaxate ale prietenului său abia prin intermediul Internetului.

Dar credibilitatea unor astfel de afirmaţii e foarte limitată. La urma urmei Wright a oficiat căsătoria lui Obama şi i-a botezat fiicele.

Senatorul mai susţine că n-ar fi auzit inflamatele predici ale prietenului său, întrucât n-ar fi fost "în biserică în zilele acelea", în care clericul şi-a lansat acuzaţiile incriminate. Ceea ce e la fel de greu de crezut.

In răstimp Wright ţine să-şi continue aprinsele predici instigatoare, rostindu-le de această dată nu în mica sa biserică din Chicago, ci pe scena massmediei de dimensiuni globale. Încât mesajul lui Obama, care susţine cauza reconcilierii naţionale, colidează frontal cu tezele antiamericane ale fanaticului său amic predicator.