1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bush s-a adresat naţiunii

În ultimul discurs despre starea naţiunii, preşedintele american a vorbit despre perioada dificilă prin care trece economia, ocolind însă termenul de recesiune.

default

Din Capitoliu către popor, Bush informează

"Pe termen lung, americanii pot avea încredere în dezvoltarea economică a ţării lor. Pe termen scurt însă observăm cu toţii cum creşterea a încetinit", a spus Bush în speechul televizat.

În privinţa politicii externe, şeful administraţiei de la Casa Albă nu a ratat ocazia de a se referi la ameninţarea teroristă: "Doamnelor şi domnilor, unii pot contesta eficienţa măsurilor de suplimentare a trupelor din Irak, dar cu teroriştii nu ai altă variantă. În Irak, Al Quaida se retrage şi îi vom învinge pe aceşti duşmani".

Cu toate acestea, Bush a informat că 20.000 de soldaţi vor reveni acasă în cursul acestui an. În paralel însă, administraţia de la Washington a anunţat că va cere congresului să aprobe alocarea unui supliment de 70 de miliarde de dolari, necesari pentru continuarea intervenţiilor în Irak şi Afganistan.

Preşedintele american nu a ratat ocazia de a lansa un nou semnal la adresa Teheranului care ar trebui să înceteze experimentele de îmbogăţire a uraniului pentru a evita o posibilă confruntare cu Statele Unite ale Americii.

Discursul despre şi în faţa naţiunii a fost ultimul din cel de-al doilea şi ultim mandat la Casa Albă al lui George Walker Bush.