1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bundestagul a adoptat cu o mare majoritate Tratatul de la Lisabona

Cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat încrederea că Tratatul de la Lisabona va putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ce va fi ratificat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

default

Cancelarul Angela Merkel în Bundestag

Principalele partide germane sprijină Tratatul European modificat, care va fi supus spre aprobare şi Bundesratului (Adunarea landurilor), probabil pe 23 mai, de Ziua Constituţiei.

Şeful opoziţiei liberale, Guido Westerwelle, a ţinut să-şi exprime, după anunţarea rezultatului votului, entuziasmul, declarând: „este o bucurie de nedescris faptul că pentru prima dată în istoria noastră trăim într-o ţară înconjurată doar de state prietene, care se află sub acelaşi acoperiş al Uniunii Europene. Pentru un continent în care războuiul a fost o normalitate, acest lucru este aproape o senzaţie. Este absolut un moment extraordinar cel pe care-l trăim astăzi“.

Westerwelle a precizat totuşi că i-ar fi plăcut ca Tratatul constituţional să fie adoptat în urma unui referendum, dar noua Constituţie europeană este în orice caz mai bună decât condiţiile cadru existente în prezent în vigoare. Ceea ce-l nemulţumeşte pe Westerwelle este faptul că şi pe viitor Europa nu se va prezenta în faţa lumii cu o poziţie unitară. El a spus în context că: « nu este bine dacă în Europa permitem ca alţii din afara continetului nostru să ne poată diviza în politica externă şi de securitate”. El crede că prin instalarea scutului american antirachetă în state din Europa de Est spirala cursei înarmării va fi încurajată.

Stânga germană critică absenţa componentei sociale

Şeful opoziţiei fracţiunii partidului Stângii, Lothar Bisky a mers şi mai deprate cu criticile afirmând că: “din acest Tratat nu porneşe nici un semnal de pace. Politica comună de securitate şi de apărare este marcată mai ales de partea militară. Considerăm că această direcţie este greşită şi periculoasă.”

Tratatul de la Lisabona are, după părerea lui Bisky, un caracter neoliberal. În acest context el a mai spus că nu este acceptabilă o politică menită să asigure doar profituri suplimenatre întreprinderilor, în timp ce angajaţilor nu le este garantat nici măcar un salariu minim. Conceptul partidului Stângii nu este acela al unei Europe în care demolarea sistemului social să capete caracter de lege.

Liderul partidului social-democrat, Kurt Beck, a atras la rândul lui atenţia că din Tratatul de la Lisabona lipseşte o parte decisivă şi anume cea pe care o numim Europa socială. Tratatul reprezintă însă o şansă, prin promovarea extinderii unificării continentului.

Jürgen Trittin, membru al partidului verde-ecologist, a acuzat-o pe Angela Merkel de poziţie duplicitară. În loc să dea prioritate protejării mediului ambiant, ea ţine seama în principal de interesele economice naţionale, ca în cazul industriei automobilistice.

Angela Merkel, mulţumită de votul din Bundestag

Şefa executivului berlinez nu s-a lăsat impresionată de criticile aduse şi a precizat la rândul ei că : “ani de zile ne-am ocupat doar de noi înşine. Această fază a necunoaşterii şi a paraliziei trebuie să ia sfârşit şi este important că putem iarăşi să privim înainte”.

Angela Merkel a mai precizat că, pe viitor, prioritate va avea stabilirea echilibrului necesar între sarcinile la nivel naţional şi cele la nivel european. Pentru acest important aspect Tratatul de la Lisabona nu prevede reguli clare.