1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Bundesliga din nou la start

La sfârşitul săptămânii, cele 18 cluburi din prima ligă germană de fotbal au debutat într-o nouă ediţie de campionat. Numărul record al spectatorilor denotă o reală explozie de popularitate a fotbalului, în Germania.

default

Michael Ballack (Leverkusen) faultat de Nuri Sahin (Dortmund)

A 48-a ediţie a campionatului german de fotbal a debutat cu câteva meciuri tari. Capul de afiş a fost ţinut de partidele de la München şi Dortmund, acolo unde patru echipe cu pretenţii au evoluat în faţa unor tribune arhipline.

Campionii de la FC Bayern München au evoluat în faţa unor adversari redutabili: „lupii” din Wolfsburg. Dacă prima repriză a fost la discreţia fotbaliştilor bavarezi, care au lansat spre poarta portarului Benaglio şarje spectaculoase de atac, soldate însă doar cu un singur gol realizat de tânărul atacant Thomas Müller, în partea a doua a meciului, lucrurile în teren s-au schimbat. Oaspeţii au echilibrat vizibil partida. Dzeko, golgheterul oaspeţilor, a egalat cu o splendidă lovitură de cap. Dar, când toată lumea aştepta fluierul final al partidei, Schweinsteiger a reuşit un gol „last minute” după o centrare precisă a excelentului Frank Ribery.

Aşadar un start cu dreptul al campionilor în noua ediţie de campionat, dar o victorie obţinută … cu emoţii.

Al doilea derby a avut loc la Dortmund: Borussia, o echipă cu mari ambiţii şi cu un antrenor deosebit de tenace în persoana lui Jürgen Klopp, a primit replica lui Bayer Leverkusen, echipă la care a revenit după 8 ani „il capitano” Michael Ballack. După anii petrecuţi la mari cluburi, precum Bayern München sau Chelsea Londra, fiul rătăcitor s-a întors la echipa care l-a consacrat şi unde a înregistrat primele sale succese naţionale şi internaţionale. Duminică, la Dortmund, căpitanul echipei naţionale a evoluat pentru prima dată pe toată durata meciului, vrând parcă să demonstreze, că este pe deplin refăcut după gravul accident suferit în urmă cu trei luni în finala „Cupei Angliei”.

Ballack a convins în disputa cu Borussia Dortmund. A jucat pe postul de mijlocaş defensiv, a dirijat bine compartimentul median, iar condiţia sa fizică a rezistat de-a lungul întregului meci. Bayer Leverkusen a câştigat la Dortmund cu 2 – 0, demonstrând maturitate în joc şi mult sânge rece în fazele dificile din faţa propriei porţi.

Cu stângul au debutat în schimb echipele la care sunt legitimaţi fotbaliştii români Marica şi Ioniţă: Stuttgart a pierdut la Mainz cu 0 – 2 iar FC Köln a cedat pe teren propriu în faţa noii promovate FC Kaiserslautern cu 1 – 3.

Fotbaliştii de la Stuttgart au avut mare ghinion la Mainz: la scorul de 0 – 0, Marica, scăpat singur spre poarta adversă, a irosit o ocazie rarisimă de a marca, apoi internaţionalul Cacao a ratat câteva minute mai târziu o lovitură de la 11 metri. Ratările oaspeţilor aveau să se răzbune mai târziu, prin cele două goluri realizate de gazde.

La Köln, fostul rapidist Ioniţă a urmărit jocul echipei sale doar de pe banca de rezerve. El a suferit împreună cu cei 50.000 de spectatori la cartonaşului roşu arătat fundaşului Mohamad, după doar două minute de joc, a jubilat şase minute mai târziu la golul înscris de Novakovic şi în final s-a necăjit enorm la cele trei goluri realizate de oaspeţi în ultimele 20 de minute ale partidei. FC Köln, în zece oameni, a rezistat doar 70 de minute adversarilor din Kaiserslautern, iar atunci când pe fotbaliştii gazdă i-au lasat vizibil puterile, „diavolii roşii” au punctat hotărâtor.

St.Pauli, cealaltă echipă nou promovată a câştigat şi ea în deplasare, la Freiburg tot cu 3 – 1.

Cea mai mare deziluzie a etapei de debut în Bundesliga a fost evoluţia echipei Werder Bremen la Hoffenheim. Fotbaliştii hanseatici au jucat sub orice critică şi au fost făcuţi şah-mat de Ibisevici şi compania. Werder a pierdut cu 1 – 4, rezultat deloc încurajator pentru echipa din Bremen care marţi, 24 august, susţine la Genova meciul retur din calificările pentru „Champions League” în faţa Sampdoriei.

În celelalte partide ale etapei sau înregistrat următoarele rezultate:

Borussia Mönchengladbach – FC Nürnberg 1 – 1; Hannovra – Eintracht Frankfurt 2 – 1 şi Hamburger Sportverein – Schalke 04 2 – 1.

Autor: Franz Binder
Redactor: Petre M. Iancu