1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Buldozerul Balcanilor - victima de lux a războiului din Afganistan

I se spunea "Buldozerul". O poreclă pe care Richard Holbrooke, poate cel mai celebru diplomat de carieră al contemporaneităţii, şi-a construit-o pe ruinele fostei Iugoslavii. Holbrooke a murit la vârsta de 69 de ani.

default

Richard Holbrooke în Pakistan, alături de ambasadorul american, Anne Peterson

"Nu cred că, până astăzi, au existat negocieri aşa de complicate precum ultimele 48 de ore fără somn, oameni murind şi, trei tabere - sârbii, croaţii şi bosniacii". Sunt cuvintele lui Richard Holbrooke, rememorând, pentru CNN, vârful carierei sale diplomatice - armistiţiul de la Dayton, punctul final al primului dintre cele două războaie care au dat peste cap Balcanii ultimului deceniu al secolului XX. E drept că nici rezultatul nu a fost mai prejos de tensiunea acelor zile şi nopţi petrecute în baza aeriană Wright-Patterson din statul american Ohio, navetând între Slobodan Miloşevici, Franjo Tudjman şi Alija Izetbegovici: acordul final a reuşit doar să facă armele să tacă, fără a rezolva complicata ecuaţie care, de fapt, declanşase războiul de destrămare a fostei Iugoslavii.

"Nu am avut niciodată probleme de ordin moral în a negocia cu persoane imorale", scria, în memoriile sale, Holbrooke, explicând: "Nu le faci nici un deserviciu celor morţi dacă, astfel, eşti în stare să salvezi oameni încă vii". Se referea, în acest context, la desele vizite pe care le-a făcut, în preajma lui 1999, la Belgrad, pentru a-l convinge pe Miloşevici să retragă armata iugoslavă din Kosovo. Nu a reuşit. Dar acest eşec nu i-a ştirbit prea mult popularitatea.

Nu trofeul de la Dayton ar fi trebuit să fie cel mai de preţ din panoplia lui Holbrooke - dar conjunctura nu i-a favorizat ascensiunea până la şefia Departamentului de Stat. A fost, de-a lungul vremii, negociator - cu mai mult sau mai puţin succes - în Vietnam, fosta Iugoslavie, Cipru, Marea Egee şi Afganistan-Pakistan; a fost ambasador în Germania şi responsabil-şef mai întâi pentru Asia şi, mai apoi, pentru Europa, în cadrul ministerului spre al cărui vârf ţintea.

Richard Holbrooke mit Slobodan Milosevic Belgrad 1995

Richard Holbrooke şi Slobodan Miloşevici, la Belgrad

Administraţia Clinton a preferat-o, însă, ca şefă a diplomaţiei, în cel de-al doilea mandat, pe Madeleine Albright - iar lui Holbrooke i-a fost rezervat fotoliul de ambasador al Statelor Unite la ONU. E drept că Senatului american i-au trebuit nu mai puţin de 14 luni să-şi dea acordul pentru această nominalizare. Ulterior, la casele de pariuri, a fost dat ca probabil secretar de Stat într-o administraţie - Al Gore; câteva voturi buclucaşe, în însorita Floridă, i-au curmat din nou visul.

Despre modestie nu poate fi vorba: omul a ştiut mereu să creadă în propriile-i forţe. Şi-a exploatat la maxim atât prezenţa fizică impresionantă cât şi personalitatea pregnantă. Nici nu a simţit vreodată că ar trebui să îşi asume slăbiciunile - agresivitate, aroganţă, vanitate, uneori ignoranţă. Există un alt citat din cartea sa de memorii "A sfârşi un război", conţinând, într-o singură frază, codul de conduită diplomatică a lui Holbrooke: "Modul în care sârbii se raportează la propria istorie e problema lor... a noastră a fost să punem punct războiului".

Cu puţin timp în urmă, Barack Obama - un alt preşedinte sub al cărui mandat nu a ajuns secretar de Stat - îl elogia pe Richard Holbrooke: "Este un gigant al politicii externe americane. Este neobosit şi nu cedează niciodată. Este convins că războaiele pot fi oprite şi pacea este posibilă". Cu această încrâncenare a pornit şi în cea din urmă misiune - de emisar special al Casei Albe pentru Afganistan şi Pakistan. Un infern, spun diplomaţii, care, de altfel, l-a şi extenuat peste măsură. Într-un fel, Holbrooke este una dintre victimele de lux ale războiului din Afganistan.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder