1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Bugetul Germaniei pentru 2009 naşte discuţii aprinse

Cancelarul Angela Merkel este adepta unui curs de „consolidare” a bugetului, dar alţi politicieni atrag atenţia cu privire la pericolele care pândesc economia, o dată cu acutizarea crizei financiare din SUA.

default

Cancelarul Angela Merkel în Bundestag, alături de ministrul economiei, Michael Glos, şi de cel al finanţelor, Peer Steinbrueck, la dezbaterile pe marginea bugetului

În Bundestag, Angela Merkel nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume, precizând că economia Germaniei nu va fi scutită de efectele actualei crize financiare. Chiar dacă până acum cutremurele economice din Statele Unite nu au fost resimţite foarte puternic în Germania, nimeni nu poate garanta normalitatea pe piaţa financiară. Cancelarul german a lăsat să se înţeleagă faptul că situaţia actuală este extrem de alunecoasă, motiv pentru care oamenii politici trebuie să dea dovadă de inteligenţă atunci când se gândesc la adoptarea unor măsuri economice de precauţie.

Germania, „o ţară deschisă”

Oricât ar fi urgia economică de mare, Germania va continua să rămână o ţară deschisă, a mai precizat Angela Merkel. Hrana economică a Republicii Federale este constituită din investiţii străine şi din investiţiile firmelor germane în străinătate. Pe de altă parte, piaţa financiară globală trebuie să funcţioneze în baza unor parametrii foarte exacţi, este de părere cancelarul german.

Şeful grupului parlamentar social-democrat din Bundestag, Peter Struck, a lăudat fără rezerve reuşitele de până acum ale coaliţiei. Piaţa muncii din Germania a fost dinamizată, numărul şomerilor a scăzut, iar şansa găsirii unui loc de muncă este considerabil mai mare decât acum trei ani. Motive serioase pentru Struck de a îndemna toţi partenerii politici să continue munca începută: dezvoltarea infrastructurii, reformarea sistemului sanitar şi educaţional. Social-democratul Struck a catalogat promisiunile Stângii drept „minciuni propagandistice”, fără acoperire în realitate.

Certuri

De cealaltă parte, liberal-democraţii au criticat-o pe Angela Merkel pentru nerespectarea promisiunilor electorale. „ Merkel a promis că va reforma Germania. A mărit însă impozitele.”, a precizat vice-preşedintele partidului, care a presat discursul său şi cu o ironie. „ Ţara asta este guvernată de Oscar Lafontaine. El dă tonul în politica germană.”

Şeful Stângii, Gregor Gysy a acuzat guvernul de politici antisociale. Gysy consideră că mult lăudata creştere economică a fost resimţită de doar 16% dintre germani, iar combaterea şomajului nu este una de substanţă, ci se rezumă la împingerea forţei de muncă pe „tărâmuri precare”. Pe lista neagră a criticilor aduse de Gregor Gysy guvernului german se regăsesc atât cele 2,5 milioane de copii ce trăiesc în sărăcie în Germania, precum şi cei peste şapte milioane de oameni care trăiesc din ajutor social.