Bugetul Apărării, cel mai solid argument diplomatic

O defecțiune de comunicare publică a dus la demisia ministrului Apărării, Adrian Țuțuianu. Miercuri președintele Iohannis a semnat numirea ca interimar a vice-premierului Marcel Ciolacu, membru al Guvernului fără portofoliu. Totul s-a petrecut extrem de rapid poate tocmai pentru a nu lăsa să se amplifice zvonul că guvernul nu poate plăti la timp soldele militarilor. Premierul, care a încercat să explice ce s-a întâmplat fără să reușească prea bine, a dat de înțeles însă că era preocupat și de credibilitatea angajamentului de a aloca 2% din PIB pentru cheltuieli militare. Cu alte cuvinte, un zvon legat de solde putea arunca o mare umbră de îndoială asupra angajamentelor României în relațiile sale cu SUA, dar și cu Germania și Franța.

De ce Germania și Franța? Pentru că politica românească în domeniul Apărării a recurs după toate aparențele la o soluție ingenioasă prin care să dea satisfacție SUA prin creșterea generală a cheltuielilor, dar să strângă totodată relațiile cu partenerii europeni principali. Căci din procentele promise americanilor pentru consolidarea NATO o parte însemnată s-ar putea îndrepta în decursul anilor către proiectele demarate cu germanii și francezii. Încă de anul trecut începeau discuțiile cu compania germană Rheinmetall pentru producerea în România a unor transportoare blindate ce urmau a fi achizționate de MapN. Actualul premier Mihai Tudose a încurajat acest proiect încă de pe când era ministru al Economiei, iar după învestirea sa ca prim-ministru a reconfirmat hotărârea Guvernului de a încheia primele contracte cu noua companie, care a fost fost înființată oficial în luna iunie. Fondurile angajate fac parte însă din programul de înzestrare a Armatei și contribuie la împlinirea procentului de 2% din PIB.

Dar un proiect similar a fost demarat cu francezii pentru producerea la Ghimbav, lângă Brașov, a unui helicopter militar împreună cu Airbus Helicopters. În chiar ziua vizitei președintelui Macron la București, reprezentantul Airbus spunea că totul e pregătit și că așteaptă o comandă fermă din partea MapN de cel putrin 16 aparate pentru a aduce în țară utilizajele necesare și a demara producția. În aceeași zi a fost făcut public și acordul pentru achiziția unor rachete de concepție franceză cu rază scurtă de acțiune.

Prin urmare bugetul Apărării nu se referă numai la solde sau poate prea puțin la solde, ci în primul rând la mari proiecte de achiziții care angajează industria germană, franceză și nu în ultimul rând americană.

În România s-a observat desigur că Președintele și Guvernul au refuzat orice discuție despre o eventuală alegere între NATO sau sistemul de Apărare european și că au continuat să susțină ideea că cele două direcții ar fi perfect complementare, străduindu-se să le urmeze simultan și nu doar prin declarații, ci și prin angajamente financiare de mari dimensiuni. În primăvară Guvernul trimitea în Parlament un plan de achiziții militare întins până în 2026, în valoare de 9,3 miliarde de euro.

Așa cum era de așteptat amploarea angajamentului românesc, raportată desigur la propriile posibilități, a anihilat orice posibilă critică din partea partenerilor săi europeni, care nu au făcut niciun secret din dorința de a pune pe picioare un dispozitiv militar independent de Statele Unite. Cu toate acestea, la București, cu ocazia vizitei sale oficiale, președintele Emmanuel Macron nu a putut reprima un reproș chiar dacă formulat în termeni prevenitori. Este poate important să precizăm că nu a rostit acele cuvinte în declarația oficială de la Palatul Cotroceni, ci mai târziu în cursul întâlnirii cu concetățenii săi rezidenți în România, la sediul Ambasadei Franței: ”Al doilea element de sprijin în contextul construcție europene va fi Apărarea. În această privință declarațiile și faptele noastre încep să coincidă. Există însă o ambiguitate românească care este legată, de altfel, de propria noastră situare istorică. Vorbim despre apărarea europeană, dar continuăm să nutrim o fascinație atlantistă. Trebuie însă ca apărarea europeană să devină o realitate (…) Statele Unite ne sunt, evident, parteneri. NATO este un actor esențial. Dar noi trebuie să dezvoltăm o forță europeană și cooperări mai strânse între țările noastre pentru a fi pe deplin coerenți cu obiectivele pe care le afișăm deopotrivă”.

La acest discurs despre ”ambiguitatea românească”, foarte elocvent totuși, nu a existat niciun ecou, cu excepția unei aluzii pe care președintele Iohannis a formulat-o în expunerea sa cu ocazia reuniunii diplomaților de la București: ”România - spunea Președintele - va continua să sprijine eforturile de consolidare a rolului Uniunii în domeniul securității și al apărării, în deplină complementaritate cu NATO, în nici un caz concurențial cu NATO. Subliniez acest lucru fiindcă există lideri relevanți în Uniune care își imaginează aproape o abordare concurențială. Unii lideri tineri”.

Printre unii lideri tineri se numără cu siguranță și președintele Macron. Dar este clar că politica românească care caută să împletească ingenios două direcții tot mai diferite depinde de soliditatea angajamentelor sale financiare și că orice zvon privitor la falimentul bugetului de Apărare ar putea fi dezastruos.