1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Bugetul şi Curtea Constituţională

Curtea Constituţională poate judeca legea bugetului în aspectele sale secundare legate de formă, dar în principiu jurisdicţia ei nu se întinde asupra acestor chestiuni eminamente politice.

Guvernul şi preşedintele au intrat din nou într-o confruntare totală. Preşedintele a fost inflexibil: nu promulgă bugetul şi eventual îl va contesta la Curtea Constituţională. Premierul a refuzat să cedeze pe tema accizei la benzină, argumentând că este un simplu pretext şi că disputa ar fi legată de fapt de ancheta împotriva terenului agricol cumpărat de fiica preşedintelui.

Lumea se împarte, fireşte, după tabere. Orice ai spune se citeşte fatalmente ca pledoarie partizană. De aceea este de preferat să facem o analiză instituţională, chiar dacă are un aer puţin cam abstract.

Dacă preşedintele nu va contesta legea la CCR lucrurile se vor rezolva mai uşor cu o mică întârziere. Majoritatea va lua notă de recomandările preşedintelui şi le va respinge prin vot. Dar dacă se va ajunge la CCR ne vom afla într-o situaţie neobişnuită, deşi nu lipsită de precedente. Curtea Constituţională poate judeca şi legea bugetului dar în principiu numai în aspectele sale secundare. Ar fi cu totul greşit ca judecătorii Curţii să exprime opinii cu privire la alocările bugetare, structura bugetului, sursele veniturilor şamd. De fapt nu a făcut niciodată acest lucru şi potrivit propriei jurisprudenţe nici nu o va face. Teoretic ar putea însă să descopere o corelaţie discutabilă din punctul de vedere ale drepturilor şi să respingă nu bugetul în ceea ce are el specific, ci o anumită prevedere, un detaliu de relevanţă constituţională. Juriştii preşedintelui au început probabil deja să scotocească legea cu speranţa de a descoperi ceva ce a rămas neobservat şi care ar putea fi interpretat ca o nesocotire a unor drepturi. Sau ar putea pur şi simplu invoca un detaliu de formă din specia tehnicii de legiferare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2008 cu legea salariilor profesorilor.

În toamna lui 2008 guvernul Tăriceanu asista uimit şi neputincios la constituirea unui consens privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. A protestat tardiv, căci şi miniştrii săi votaseră în Parlament în favoarea proiectului, încât nu i-a rămas decât să conteste legea la Curtea Constituţională. Nu a avut succes deoarece Curtea a refuzat să abordeze chestiuni bugetare. Chiar dacă legea era rea, Curtea a procedat atunci cât se poate de corect. Un organism de jurisdicţie constituţională nu are a se amesteca în modul în care partidele politice distribuie resursele publice. Această operaţiune este una eminamente politică şi este în mod firesc rezervată grupurilor politice reprezentate în Parlament.

Totuşi câştigul a fost că s-a creat un precedent util în jurisprudenţa Curţii. În lumina abordării din 2008, Curtea nu va putea în nici un caz judeca instituirea unei taxe/accize, după cum nu se va putea exprima asupra consecinţelor ei economice şi sociale. Aşadar în cazul cel mai bun în care Curtea va rămâne fidelă propriei vocaţii şi jurisprudenţe, contestaţia preşedintelui va fi respinsă. Eventual nici nu va fi judecată, fiind considerată inadmisibilă.

După toată această aventură procedurală, ne vom întoarce de unde am plecat. Guvernul va adopta bugetul cu mare întârziere cu toate consecinţele care pot fi întrevăzute. Preşedintele va putea doar să mai bifeze un boicot reuşit: constituţia amânată, descentralizarea ameninţată şi proiectele pe 2014 compromise din start.

Nu putem însă scoate din calcul ipoteza cea mai întunecată: aceea în care Curtea va da dintr-un motiv sau altul dreptate preşedintelui. Şi nu pentru că acest fapt ar avea vreo consecinţă majoră asupra bugetului ca atare, care oricum ar rata prima jumătate de an, ci pentru că ar produce un precedent neliniştitor. Prin imixtiunea ei în problemele bugetare, Curtea ar deveni, într-un mod lipsit de orice ambiguitate, o instituţie de cenzură politică.