1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Bucureştiul va reuşi să-şi facă temele la timp

„Problemele restante ale României sunt rezolvabile” sub acest titul ziarul hanseatic „Hamburger Abendblatt” publică un interviu realizat cu noul ambasador al României în Germania, Bogdan Mazuru.

Diplomatul român atrage atenţia asupra câtorva din avatajele de care cetăţenii UE, în mod special cei germani vor profita odată cu primirea României în spaţiul comunitar. De pildă în ce priveşte domeniul energetic prin deschiderea căii de acces spre Marea Neagră. Mazuru este convins că Bucureştiul va reuşi să-şi facă temele la timp, apreciind în context rezultatele obţinute de ministrul justiţiei Monica Macovei în combaterea corupţiei.

În paginile cotidianului münchenez Süddeutsche Zeitung a apărut astăzi un scurt articol consacrat răspândirii gripei aviare în România, pornind de la recentul caz Codlea, şi amintind că vor trebui sacrificate aprox. un milion de păsări.

Pe primele pagini ale ziarelor germane este analizată situaţia din Afganistan după reizbucnirea în forţă a luptelor în sudul ţării în urma noii ofensive a talibanilor. „Neue Presse” din Hannovra scrie: „Pare absurd, dar cu cât trece mai mult timp de la staţionarea trupelor internaţionale în Afganistan şi cu cât sporesc ajutoarele internaţionale, cu atât mai periculoasă devine situaţia în afara captialei Kabul. Guvernul afghan nu a reuşit să controleze regiuni întregi mai cu seamă din sudul ţării. O soluţie militară nu intră în discuţie, dar nici una politică deoarece cu talibanii nu se poate negocia.”

Alte ziare, cum este „Frankfurter Allgemeine Zeitung” se referă al posibilul sprijin oferit miliţiilor talibane de către rebeli irakieni. Cotidianul elveţian de limbă germană „Neue Zürcher Zeitung” titrează la rândul său: „O nouă generaţie de combatanţi islamişti talibani- zeci de morţi în timpul luptelor din sudul Afganistanului.”

„La Repubblica” din Roma vorbeşte despre un semnal clar pe care talibanii au vrut să-l transmită comunităţii internaţionale, anume că mai există, că sunt de temut şi pot provoca dureri de cap guvernului de la Kabul. „Americanii, mai notează ziarul roman, vor se se lepede de acest „cartof fierbinte”, Afganistanul, transferând responsabilitatea pentru menţinerea păcii în regiune alianţei NATO. Presa germană şi străină comentează astăzi şi situaţia din Italia după instalarea la Roma a noului guvern de centru-stânga, condus de Romano Prodi. Cotidianul britanic, liberal de stânga „The Guardian” apreciază că prin decizia anunţată de Prodi vizând retragerea trupelor din Irak, Roma îşi reorientează politica externă spre Europa. Tot la Londra „The Times” consideră în context că Irakul va constitui prima probă de foc pentru noul guvern al Italiei.

  • Data 19.05.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B11C
  • Data 19.05.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B11C