1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bubuituri de tunuri teroriste

După ce au omorât nenumăraţi creştini şi kurzi, au răpit, împuşcat şi violat copii, fete şi femei, după ce au decapitat ziarişti occidentali, şocând o lume, gruparea ISIS era, marţi, pe punctul de a triumfa la Kobane.

Kobane sub foc de artilerie

Kobane sub foc de artilerie

În cursul dimineţii de marţi sinistra flamură neagră a teroriştilor islamişti se văzuse arborată pe o serie de clădiri din trei cartiere răsăritene din Kobane, încăpute sub controlul ISIS.

Cucerirea oraşului kurd de la frontiera cu Turcia sub ochii indiferenţi ai tanchiştilor turci şi privirile neputincioase ale piloţilor americani n-ar fi doar încă o victorie a terorişilor. Ar constitui un succes simbolic al Statului Islamic şi un triumf cu un impact militar şi politic depăşind net dimensiunile sale locale.

Strategic situat în centrul regiunilor populate de kurzi în Siria, Kobane a avut o populaţie civilă care şi-a luat în mare parte lumea în cap, spre a nu împărtăşi soarta înfiorătoare a creştinilor, şiiţilor şi occidentalilor capturaţi până acum de teroriştii islamişti suniţi din „califatul” siro-irakian.

Conştienţi de miza strategicului oraş, kurzii s-au mobilizat nu doar în regiune, ci şi în restul lumii. S-au ciocnit în oraşele turceşti cu forţele poliţiei regimului de la Ankara. Iar în oraşele germane au avut loc luni demonstraţii de protest cu participarea multor mii de kurzi imigraţi. Unii au luat ieri cu asalt şi sediul Deutsche Welle din Bonn.

Deşi această faptă nu e câtuşi de puţin în regulă, disperarea protestatarilor kurzi e de înţeles. Prost înarmaţi, kurzii din Kobane ocupă nişte poziţii care n-au cum să facă faţă, pe termen lung, asaltului cu tancuri şi arme americane ultramoderne, capturate între altele la Mossul, de care se folosesc teroriştii în actuala lor ofensivă din nordul Siriei.

Or, în loc să intervină energic, forţele internaţionale despre care s-a afirmat că s-ar fi coalizat, la iniţiativa SUA, împotriva teroriştilor, se bâlbâie, ezită, asistă pasiv la masacru şi se dovedesc, vai, neputincioase în faţa bandelor teroriste. Escadrele americane şi-au reluat marţi, într-un târziu, bombardamentele efectuate şi luni noaptea asupra unor poziţii ale ISIS de la Kobane. Dar au făcut-o fără tragere de inimă şi net mai rău decât la Erbil, în nordul Irakului, când au reuşit să oprească ofensiva teroristă.

Oare de ce stau lucrurile aşa? Şi de ce nu intervine armata turcă? Zeci de tancuri turceşti au fost aliniate la frontiera turco-siriană unde, sub ochii oficialităţilor de la Ankara şi a întregii lumi se derulează drama kurzilor din Kobane. Dar blindatele turceşti nu s-au urnit din loc. Deşi mai multe obuze trase în Siria au aterizat pe teritoriul Turciei.

Pasivitatea oştirii turceşti are un dublu substrat politic. Pe de o parte, forţele care apără Kobane de terorişti sunt alcătuite în esenţă din kurzi separatişti ai organizaţiei interzise, PKK. Potrivit informaţiilor furnizate de massmedia pro-kurdă, turcii refuză chiar şi să-i trateze pe combatanţii kurzi răniţi, deşi există un armistiţiu între Turcia şi PKK.

Deloc de mirare că apărătorii oraşului Kobane n-au nici o brumă de încredere în Ankara şi în liderii ei tot mai puţini democratici şi mai antioccidentali, în ciuda apartenenţei Turciei la NATO.

Neîncrederea kurdă e justificată. În fond, liderii Turciei sunt şi ei islamişti suniţi, ca şi membri ISIS pe care Ankara i-a tolerat şi poate chiar susţinut, ani la rând, după izbucnirea răscoalei contra dictatorului sirian Hafez el Assad.

În prezent, Turcia insistă în continuare să-şi condiţioneze intervenţia în conflict de acceptarea, de către SUA, a paticipării manu militari la debarcarea preşedintelui sirian. La rândul lui, liderul de la Damasc se bucură în continuare de susţinerea extrem de puternică a regimului tot mai autoritar şi mai agresiv expansionist de la Moscova.

Ceea ce ridică, odată în plus, întrebări presante. Întrebările vizează deopotrivă randamentul şi credibilitatea coaliţiei anti-teroriste puse pe picioare de americani, ca şi eficienţa nesfârşit ezitantei politici externe a unei administraţii Obama, a cărei inepţie cronică în Orientul Apropiat şi Mijlociu tinde, din nefericire, să devină proverbială.

Când, după actualele bubuituri de tunuri teroriste, praful, totuşi, se va aşeza, se va constata că lumea liberă a mai pierdut o bătălie extrem de importantă în faţa barbariei extremismului dezlănţuit, iar preţul zăgăzuirii răului riscă să crească exorbitant.